Uniunea Europeana - Vis vs. realitate

Intr-adevar, in 2004 eram deja destul de interesati de integrarea in Uniunea Europeana. Sau cel putin eu....

In decursul a sase ani recunosc ca mi-a trecut. Si nu vorbesc de interesul integrarii, ci de ciudatele directive ale acestei uniuni pe care nu le inteleg si care nu isi au rostul. Sunt sigura ca nu ne vom integra. Si ma refer la integrare asa cum se cuvine... De aliniat ne vom alinia... Cu legi si ordonante... cu libera trecere... cu liberatatea individului... etc etc. Au trecut 3 ani de cand s-a semnat tratatul de aderare si suntem deja prea obositi. Prea obositi de atatea conditii... si tocma' cand intram si noi in randul lumii... apare criza economica. Dupa principiul: o nenorocire nu vine niciodata singura!

Cu cat citesc mai mult "actualitatile" acestei uniuni, ma intreb unde s-a pierdut acel vis uimitor al lui Schuman?! A nu se confunda cu Schuhmann, compozitorul german, pentru ca acest Schuman este un fost ministru francez. Un domn, in toata puterea cuvantului, cu o putere de convingere uimitoare. Si spun asta, pentru ca convins popoare intregi sa-si doreasca o uniune. Doar ca el spunea asa prin 1949 (mai precis 16 mai):

"We are carrying out a great experiment, the fulfillment of the same recurrent dream that for ten centuries has revisited the peoples of Europe: creating between them an organization putting an end to war and guaranteeing an eternal peace. ... The European spirit signifies being conscious of belonging to a cultural family and to have a willingness to serve that community in the spirit of total mutuality, without any hidden motives of hegemony or the selfish exploitation of others.... Our century, that has witnessed the catastrophes resulting in the unending clash of nationalities and nationalisms, must attempt and succeed in reconciling nations in a supranational association. This would safeguard the diversities and aspirations of each nation while coordinating them in the same manner as the regions are coordinated within the unity of the nation."

Si cu ce am ramas... un discurs istoric... si atat. Pentru ca supranationalism nu exista!!! Asta am observat in cadrul cursului de vara, la care am participat in urma concursului de literatura in cauza. Un coleg, francez, spunea tot timpul "noi, Europenii, voi restul". Pana cand a trebuit sa-i sustin o lectie de geografie elementara: Europa nu este Uniunea Europeana, Europa este un continent de pe glob cu impartire teritoriala exacta, adica in mai multe tari: unele membre ale Uniunii, altele nu! Si... nu m-am ales cu nimic... pentru ca marele doamne si marii domni din cadrul institutiilor UE tot asa se exprima..."Europenii"...  Intre timp romanii au avut "sansa" sa devina "Europeni"... Si ceilalti? Ii taiem de pe harta, ii dam altor continente? Le luam identitatea de popoare ale Europei pentru ca au avut "nesansa" sa nu devina cetatenii ai Uniunii Europene? Stergem istoria? Adica nu ne-am luptat cu turcii? Schimbam geografia, ii aruncam pe toti in Asia si uitam ca o data cucerisera Europa... Hmmm... in vremurile acestea este tot posibil... Sau am putea sa scufundam Norvegia, pentru ca au refuzat sa adere la Uniune din cauza directivei care impunea restrictionarea pescuitului... Sau rupem Elvetia in trei, dam o parte Germaniei, una Frantei si una Italiei, conform existentei minoritatilor, si o stergem de pe harta... Ori sunteti "Europeni" ori nu mai sunteti!!!

Visul lui Schumann spunea ceva despre pace, liberatate, respectarea istoriei comune si respectarea tuturor popoarelor ca unul, dar fara sa pierdem aceste popoare undeva in transformare. 

Imi amintesc de profesorii mei de la master (Studii interlingvistice si interculturale europene). Aveau o varsta respectabila. Se nascusera pe vremea cand visul acestul francez devenea un tel, un motiv de constructie a unei uniuni. Am invatat despre limbile germanice si romanice, despre migratia popoarelor, despre transformari din barbari in oameni civilizati. Lectii de lingvistica combinate cu lectii de istorie si geografie, lectii de comunicare, intr-un fel sau altul.

Vorbeam despre colaborare lipsita de interese, fraternitate, egalitate, respect...

Si visele raman doar vise, daca nu exista putere si constiinta comuna pentru a le indeplini...

Ploua in Europa II

Liniştea este din nou întreruptă. Pe coridor se aud paşi, de data aceasta paşi eleganţi, paşii unei studente la Facultatea de Drept. Oricare dintre noi o poate recunoşte din cauza pantofilor italieneşti cu tocuri înalte. Întâi se uită la noi după care se aşează în faţa televizorului şi începe să tuşească:

-Nu ştiu ce mi se întâmplă. Am răcit din nou. Mănâncă o portocală. Pe coajă pot vedea o etichetă: „Spania”.

Discuţia continuă:

-Gândiţi-vă! Dacă am adera la U.E. fiecare sport ar putea fi practicat conform standardelor Uniunii şi cu corectitudine. Dar în sistemul nostru fiecare poate fi corupt şi astfel nu mai găsim nici o plăcere în a urmării competiţiile sportive şi meciurile, spuse unul dintre studenţii de la Facultatea de Sport.

- Vorbiţi despre procesul de integrare?, întrebă ultima venită. Fără să aştepte răspuns, spuse:

- Este foarte dificil să se realizeze alinierea sistemelor legislative nu doar cel al României cu cel al U.E., ci şi al ţărilor deja membre. Pentru aceasta este nevoie de foarte multa muncă şi voinţă, nici un stat nu doreşte să renunţe la ceva ce îi aparţine. Gândiţi-vă, U.E. este un stat relativ nou şi pâna va ajunge „ţara de vis” cum este SUA va mai trece mult timp. Fiecare ţară trebuie să dispună de un sistem legislativ propriu, dar care să fie subordonat constituţiei U.E. Voi, tablagiilor, ce credeţi despre asta?

Aceştia nu prea mai vorbeau coerent din cauza vinului de Bordeaux:

- Uniunea Europeană, integrare.. Cum? Eu pot fi pe scenă cine vreau: o plantă, un lucru, un om, un român, un european, ce şi cine vreau de fapt. Susţineţi cumva că nu suntem europeni?

Cei doi studenţi, unul la Facultatea de Psihologie, celălalt la Facultatea de Istorie nu spuseseră nimic. Cel din urma ne adresă însă o întrebare:

- Ce înseamnă de fapt U.E.?

Se făcu linişte. Colegii mei se uitau surprinşi unul la altul. Dar nimeni nu răspunse. Linişte.

La televizor prognoza meteo: „În următoarele 24 de ore va ploua în întreaga  Europă.” Şi aşa ştirile ajunseră la sfârşit. Ca şi discuţia despre Uniunea Europeană, despre procesul de integrare şi despre România. Fiecare îşi duse cărţile înapoi în cameră, uşile se închiseră încă o dată, dar acum foarte încet, fără să acopere sunetul ploii.

Ceasul din sala de lectură, pe care scria „Made in Switzerland” arăta deja miezul nopţii. Rămăsesem singură. Eu şi gândurile mele şi ploaia... Întrebările se îngrămădeau ameţitor în mintea mea. Colegii mei beau vin franţuzesc, mâncau portocale din Spania sau purtau pantofi italieneşti. Eu însumi mă uitam la un ceas elveţian. Întrebările: Câte persoane din Europa savurează vinul românesc, o carte care urmăreşte linia ideilor lui Cioran sau poveştile cu vampiri? Ce semnifică de fapt inteligenţă românească? Nu suntem şi noi europeni? Ce înseamna U.E.?
 În singurătatea acestor întrebări mai pot doar percepe ploaia. Şi da, plouă în întreaga Europă, nu doar în România... 


Ora opt dimineaţa. Plouă iaraşi. În toată Europa, desigur.. Şi din nou îmi duc gândurile în sala de lectură să beau o cafea înainte de a pleca la şcoală. Aici însă cei doi studenţi care nu spuseseră nimic în seara dinainte continuau discuţia. 
- Noi, ca studenţi, nu avem acces complet la informaţii, de aceea nu ştim ce înseamnă U.E. De remarcat este discrepanţa între aspectul teoretic şi cel practic al acestei Uniuni, cetatenii nu se bucură de o interacţiune interculturală, aflăm doar din mass media ce se întâmplă pe plan economic şi politic. Ca protectori ai unor tradiţii istorice şi socio – culturale simţim o anumită teamă în ceea ce priveşte integrarea europeană, deoarece acestă modificare a unui sistem valoric ar putea aduce cu sine pierderea unor anumite aspecte identitare. Şi aceasta pentru a se realiza o identitate europeană comună, susţinu studentul la Facultatea de Istorie. 


Celălalt, student la Psihologie, răspunse: 
- Prin acestă Uniune se încearcă realizarea unei alinieri economice, politice şi legislative. Dar nici un politician U.E.. nu se gândeşte la cel mai important element în acest proces: cetăţenii. Nu este vorba doar de o identitate comună ca europeni, ci despre individ, care nu are voie să-şi piarda identitatea ca cetăţean al unei anumite ţări, dar să-şi recunoască identitatea şi coonştiinţa ca membru al U.E. Această integrare este evaluată din punctul  de vedere al sistemului, al statului şi nu din punctul de vedere al cetăţeanului... 


Fără să vreau am fost martora unor afirmaţii, care poate ar trebui luate în consideraţie în procesul de integrare. Din păcate persoanele răspunzătoare de acesta nu sunt interesate de opinia cetăţeanului de rând, ceea ce în acest caz ar trebui să fie cel mai important. S-a putut remarca în discuţia serii trecute încrederea în sistemul românesc şi ce fel de interese există în cazul aderării României la U.E. Nu trebuie uitat ca aceste păreri aparţin unor studenţi simpli. 


Pornesc pe drumul către şcoală. Paşii mă poartă pe o stradă oarecare din România, o stradă oarecare din Europa.... Şi plouă mai departe...

Ploua in Europa I

Conform cerintelor, in cadrul a doua postari o sa public traducerea articolului pentru care am primit premiul II in cadrul concursului de literatura oragnizat de catre DAAD si Ambasada Germaniei la Bucuresti in anul 2004 (Premiul a constat in faptul ca am avut permisiunea sa aleg oricare curs de vara la o universitate din Germania si evident, am ales Heidelberg).

Sper sa va placa.

Plouă în Europa

Stropi de ploaie se lovesc de fereastra mea. Apa scurgându-se pe acoperiş sună ca un cântec de mult uitat. Paşi grăbiţi se aud pe alei, unii studenţi se întorc destul de târziu în cămin. O discuţie aprinsă despre prima ploaie de primăvara. Pe coridor uşile sunt trântite, prea zgomotos pentru unii, prea uşor pentru ceilalţi...Plouă mai departe...

Şi mai trec câteva ore până se obişnuiesc toţi cu atmosfera căminului, până când mirosul mâncării gătite rapid şi cel al ţigărilor fumate doar de jumătate se împrăştie peste tot, până când se poate percepe liniştea dorită. În cămin se face linişte doar la zece seara, pentru că doar atunci, cei care nu au ieşit în oraş se pregătesc să doarmă sau încep să scrie la proiecte şi lucrări, sau citesc. Eu sunt prima care îndrăznesc să mă îndrept cu paşi înceţi spre sala de lectură. Aprinzându-mi o ţigară, încerc să mă gândesc ce să mai scriu astăzi. Din păcate, o totală lipsă de inspiraţie.

Şi acum apar: fără paşi grăbiţi, ci un mers încet, greoi...Dragii mei colegi, toţi studenţi la aceeaşi universitate, toţi se confruntă cu aceleaşi greutăţi şi totuşi nu sunt la fel, nu sunt identici...Unii cară cărţi, cărţi grele, zâmbesc sub greutatea lor..., le aşează pe masa şi încep să citească. Îmi pot imagina ce studiază fiecare. Cei doi tineri din colţ lucrează la un proiect pentru înfiinţarea unei fabrici ecologice de prelucrare a lemnului, studentul la Facultatea de Arhitectură schiţeaza planul unui zgârie – nori, unde va funcţiona noua filială a băncii Raiffeisen; un băiat mai slăbuţ citeşte foarte interesat ceva într-o carte de medicină, cel de lângă el lucrează la un model pentru  o instalaţie automată de producerea pastei de ficat. In faţa lor stă comod un student la Facultatea de Psihologie şi citeste o carte de Kant, lângă el un student la Facultatea de Istorie încearcă să descifreze culisele celui de-al doilea război mondial. În faţa mea, cei doi studenţi la Facultatea de Teatru încep să joace table. După cum se poate observa nu au chef de învăţat şi încep o sticla de vin de Bordeaux.

Mă retrag la o masă izolată şi încerc să-mi fac ordine în gânduri, încerc să nu observ ce se petrece în jurul meu. Pentru câteva minute este linişte. Toţi putem auzi ploaia. Plouă mai departe...

Din nou râsete.Acum însă paşi grăbiţi. Cei trei studenţi la Facultatea de Sport aproape aleargă pe coridor. Ei doresc să vadă ştirile de la ora unsprezece.Se porneşte televizorul. Prima ştire: „Baroneasa Emma Nicholson rectifică câte ceva la declaraţia sa despre integrarea României în Uniunea Europeană.”

În acest moment liniştea dispare. Toţi au aşteptat un subiect de discuţie. Cuvintele cheie – procesul de integrare, România, Uniunea Europeana – par a răsuna cu ecou în mintea fiecăruia. Şi...

- Părerea politicienilor U.E. despre noi este greşită. Noi nu suntem destul de inteligenţi pentru ei? Pot să pun pariu că proiectele noastre pentru instalaţii ecologice ar putea concura cu oricare proiect similar din orice ţară a U.E. este de părere studentul la Facultatea de Inginerie Economică.

Studentul la Medicină răspunde fără să ridice ochii din carte:

- Dacă stai să te gândeşti, în multe ţări din U.E. lucreaza doctori români, şi pot să susţin că sunt cu siguranţa cei mai buni. Acest fapt demonstrează o aşa-zisă recunoaştere a inteligenţei româneşti.

- Aşa deci...! exclamă studentul care iaraşi greşise ceva la modelul instalaţiei automate, şi atunci de ce nu există încredere în producţia românescă de alimente? Crezi că dacă vom fii acceptaţi vreodată în U.E. se poate schimba ceva? Nu! Întreaga industrie românească va fi stopată, va trebui să importăm toate alimentele până se vor pune în funcţiune instalaţii moderne în fabricile româneşti. Şi numai atunci va produce România ceva, desigur sub stricta supraveghere a specialiştilor U.E.

- Dar uită-te la mine! Eu mănânc doar la cantina studenţească, doar alimente româneşti, şi ce? Nu sunt sănătos? Eu aşa mă simt., spuse studentul la Facultatea de Arhitectură. Continuând să lucreze la schiţa sa, spuse:

- În România există deja foarte multe clădiri, care conform arhitecturii sunt mult mai bune decât altele din Europa. Nu doar cele noi, ci şi cele vechi. Sper ca într-o bună zi să devin un arhitect renumit pe întreg continentul.

Un vis...Şi acest vis aduce linişte. Fiecare se gândeşte cum va fi viaţa după încheierea studiului. Dacă vor fi consideraţi europeni, sau doar români... Noi toţi visăm şi plouă mai departe...

Jurnal de calatorie V - continuare

Asa ca de final ar fi mare pacat sa nu va delectez cu imagini deosebite ale parcurilor din Bruxelles. Exista multa verdeta, fara a fi interzisa stationarea pe gazon, cladiri cu o arhitectura impresionanta si multa relaxare prin definitie. Cand ajungi in oricare din parcurile acestui oras, pare ca esti in total alta lume. Si oricum se poate remarca deosebita consideratie a oamenilor pentru aceste locuri.

Noua ne-au placut in mod deosebit cele 3 zile de plimbare hai-hui prin Bruxelles.

Jurnal de calatorie V

Va las de fapt sa va delectati cu cateva poze... . Doua lucruri ne-au placut insa foarte mult:

In Bruxelles se intuneca destul de tarziu, adica pe la orele 23 iti dai seama ca este seara, la miezul noptii nu este chiar bezna. Pozele de mai jos sunt facute pe la orele 22 si ceva.... Minunata plimbare...

Doar ca la un moment dat ne gandeam, ca daca am trai undeva unde se intuneca atat de tarziu, probabil ca ziua noastra de munca s-ar prelungi cam prea mult. Prea ne-am obisnuit sa nu mai observam frumusetea unui apus de soare oarecare, deoarece ne-am lasit prinsi in mrejele activitatiilor societatii actuale. Noroc ca mai exista mici evadari prin alte lumi ....

Jurnal de calatorie IV - Monumentul Everard't Serclaes

Chiar in capatul unei stradute ce da in Piata Mare a capitalei Belgiei, exact straduta care iti poarta pasii catre Manneken Pis, gasesti un monument ciudat. Este incorporat in peretele unei cladiri cu o arhitectura deosebita. Cand dai cu ochii de acesta, ramai consternat. Nici nu stii la ce sa te gandesti. Cat de bine s-a pastrat, cat de venerat este sau cum de se intampla acolo minunea ca din ochii statuii sa curga lacrimi de sange.

Monumentul il reprezinta pe Everard t'Serclaes, un erou local, care a contribuit la aducerea pe tron a mostenitorilor de drept Joanna si Wenceslaus de Brabant (sec.14). Ulterior a fost ales conducator al orasului de 5 ori. In anul 1388, dupa o disputa acerba cu Lordul de Gaasbeek cu privire la drepturile orasenesti, acesta a fost asasinat de catre fiul lordului. Pe cat de sublima este atractia fata de acest monument, pe atat de infioratoare a fost moartea eroului reprezentat. A fost asteptat pe un drum laturalnic in afara orasului si i-au fost taiate limba si un picior. A murit in chinuri groaznice. Poate de aceea si acum isi arata din cand in cand lacrimile de sange. Sa aminteasca de cata cruzime dispune omenirea cand vine vorba de lupta pentru putere.

Cat am fost noi acolo nu am vazut-o sa lacrimeze, dar pe caldaram si pe peretele de sub monument este o imensa pata maronie, indicand totusi ca ce se spune este adevarat.

Pentru localnici insa statuia pare a le indeplini dorintele. Cei care trec pe acesta straduta in drumul lor spre oriunde, se opresc cateva minute la statuie, o ating si par a se ruga. Se spune ca trebuie sa atingi statuia, ingerul, cainele si sobolanul. Si atunci o sa ai noroc. Datorita acestor atingeri, atat din partea belgienilor cat si a turistilor, figurile enumerate mai sus si-au pastrat stralucirea originala intr-un adevarat contrast cu restul monumentului, care isi arata varsta.