I-am cunoscut pe Georgia și pe Cătălin cu mulți ani în urmă, prin niște prieteni comuni. Un fel de ”cine se aseamănă se adună”, iar dovada a fost marele drag cu care am și lucrat împreună și am păstrat întotdeauna legătura, chiar dacă distanțele vor câteodată să fie altfel.
Apoi au apărut pe rând Filip și Tudor.
Nu am destule cuvinte să-i descriu ca și familie... Pot doar să spun, că atunci când vezi o poză cu familia Rebreanu nu poți să nu zâmbești.
Însă viața urmează întotdeauna alt curs decât cel dorit, câteodată neașteptat și dureros.
Dar îi admir pentru puterea de care dau dovadă, acea luptă împotriva destinului și speranța, pe care și-o cultiva în fiecare zi, pas cu pas, din lucrurile mărunte.
Tudor își spune povestea lui.
Noi, prin tot ce ne stă în putință, am putea să-l ajutăm să ne spună povestea mai departe. Una plină de putere, lupte drepte și speranțe. Dar mai ales de zâmbete.
Povestea mea
Mă numesc Tudor-Felix Rebreanu, locuiesc în Sibiu
și am apărut în această lume într-o zi de sâmbătă, 09.07.2011, am crescut frumos și cuminte, alături
de fratele meu mai mare cu 2 ani, Filip, dar am fost o fire foarte iute și
zvăpăiată, iar într-o seară de marți, 17.06.2014, dintr-o joacă și-o clipă de neatenție, am
căzut de la fereastra bucătăriei apartamentului nostru de la etajul III al
blocului! Am fost dus la Spitalul de Urgențe Pediatrie din Sibiu, unde medicii
nu mi-au dat nicio șansă de supraviețuire, cel puțin atunci, în prima fază...
Am fost
internat la A.T.I., unde medicii au
constatat: fractură a bazei craniene , fractură a diafizei femurale, edem
cerebral traumatic, hemoragie subdurală traumatică, leziune a ficatului,
leziune a arterelor celiace sau mezenterice, șoc traumatic, hematom și contuzii
ale plămânilor… Am fost de urgență conectat la aparate și trăiam doar cu
ajutorul lor.
Mami și tati au
sperat permanent că Dumnezeu îmi va da o șansă și că mă voi întoarce la ei. Au
urmat ore, zile grele, săptămâni de comă profundă în care nu am deschis ochii.
Prima rază de speranță a apărut după 3 săptămâni când s-a putut elimina
aparatul de respirat!
Părinții mei și
cele mai apropiate rude continuau să spere într-un miracol, citeau în
continuu Minuni ale Sfinților (Acatiste
ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Efrem cel Nou ș.a.). Sperau
permanent într-o minune! Și minunea s-a petrecut!: am deschis ochii, dar nu mai
știam să mănânc, să vorbesc, nu știam ce simt, privirea mi-era mată...
În spital, la
A.T.I., am împlinit vârsta de 3 ani pe 9 iulie curent și am fost
sărbătorit de toate cadrele medicale din
jur, niște oameni deosebiți despre care pot spune că mi-au salvat viața (dr.
Baicu, dr. Manea, dr. Dima, dr. Vișa, dr. Banciu și tot personalul medical).
Apoi, după 30 de zile de la internarea
mea la „Luther”, am fost transferat la Clinica
de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu (dr. Luca, dr.Henzel și dr.
Dima), centrul de recuperare unde urmez terapia „VOJTA”. Doar că recuperarea
este foarte înceată ...
Mami și tati
sunt mulțumiți de mine, acum pot folosi şi mâna stângă, încă nu stau în funduleț,
încerc să-mi țin capul, am început să zic mama, tata şi papa și reuşesc să mă
întorc de pe burtă pe spate, întind mâna după jucării şi mă joc cu ele. Sunt
prea multe afecțiuni si suferințe pentru un băiețel ca mine dar, cu ajutorul
lui Dumnezeu și al vostru, am să scap de ele! În paralel cu terapia Vojta, mami
și tati au început să-mi aplice și tratamente naturiste, pentru a mai reduce
din medicamentele de sinteză și pentru a le înlocui cu cele din medicina
alternativă.
Poate părea puțin
dar, pentru noi, orice gest nou sau mișcare pe care o pot face în plus e un pas
foarte mare (astăzi am zâmbit cu partea dreaptă a gurii și cu cei doi ochișori
mari și frumoși; mi s-a limpezit privirea) față de crizele pe care le făceam la
început din cauza statului inert pe spate (motiv pentru care am făcut o escară
urâtă în zona occipitală a capului care acum e înspre vindecare).
Trebuie să
mergem înainte dar după cum bine știm, toate serviciile medicale costă iar prețurile sunt de multe ori,
incredibile!... Sperăm să reușim ca, într-o perioadă scurtă, să adunăm sumele de bani necesare pentru o
eventuală recuperare în Germania (investigaţii EEG şi RMN, gimnastică medicală)
la spitalul universitar Charité din Berlin sau la Kinderzentrum din München;
ori pentru un cărucior Gemini. Datorită
faptului că sunt destul de înalt, niciun cărucior normal nu îmi este bun,
picioarele îmi atârnă pe afară şi spatele meu nu stă drept. Căruciorul Gemini este foarte bine
gândit pentru persoanele imobilizate, astfel încât acestea sunt așezate în mod
optim și trunchiul le este ținut în poziție verticală. Acest model de cărucior m-ar susține
și mi-ar asigura o poziție de ședere corectă în orice moment! În plus, are o gamă largă de accesorii care pot fi
folosite la cerințele individuale ale oricărui copil.
Noi (eu, părinții
și rudele apropiate) știm că mai
există persoane inimoase, cu dăruire pentru semeni, fiindcă nicio faptă bună nu
rămâne nerăsplătită și, undeva acolo sus, vor primi mult mai mult!
În cazul în
care aveți mărinimia și generozitatea de-a mă ajuta, donațiile se pot face
direct in conturile:
în lei -
RO77 BTRL 0330 1201 1705 10XX
Deschis la
Banca Transilvania - sucursala Sibiu
SWIFT: BTRLRO22
Titular:
Rebreanu Dana Georgia (mami)
în euro -
RO41 BTRL 0330 4201 L306 53XX
Deschis la
Banca Transilvania - sucursala Sibiu
SWIFT: BTRLRO22
Titular:
Rebreanu Cătălin Nicolae (tati)
Vă mulţumesc
din suflet pentru susţinere, înseamnă foarte mult atât pentru mine cât şi
pentru părinţii mei!