Ceasul al 11-lea

Nu-i de ras, dar nu m-am putut abtine. Cand ma gandesc cati bani primesc si cat de laudati sunt "marii jurnalisti" ai Romaniei, imi pare totul rupt de realitate si aruncat intr-o penibilitate absoluta. Totul insemnand eruptia acelui vulcan din Islanda, al carui nume nici macar nu-l pot copia corect, daramite sa-l pronunt. Acuma, toata atentia presei se indreapta asupra vulcanului vecin, Katla. Pai normal, ala micu' scuipa fum, acolo sa intrerupa traficul aerian, ala mare e mare si e rau de rau daca erupe. Si nu ma pot abtine sa nu dau citate:

"Pentru ca este un vulcan mai mare, Katla are si un potential de eruptie mai mare" sau "Nu intotdeauna vulcanii transmit semnalele precursoare inainte de a erupe. Uneori, pot erupe fara niciun avertisment". Cata informatie noua pe cm patrat!
Apoi vine un specialist, nu stiu de unde, si zice ca daca erupe cel mic, cel mare face la fel, ca exista nu stiu ce canale comune de magma. Apoi vine alt specialist, si chiar nu mai conteaza de unde, si zice ca nu existe cai de comunicare intre cel mic si cel mare si ca cel mare si-a facut de cap si singur. Si cand a erupt asta din urma in sec. XVIII (sper sa nu gresesc) au inghetat mai multe ape, culturi nexam etc.

Na-ti-o buna! Astia ne cred prosti. Dar daca stau sa ma gandesc mai bine, suntem chiar prosti. Adica ar trebui sa preluam din presa, cum o fi ea, scrisa, vazuta sau auzita, doar informatia bruta. Erupe un vulcan de dimensiuni mai mici, norul de cenusa aruncat in aer pluteste deasupra Europei. Daca erupe un vulcan mai mare, putem sa ne gandim si singuri ce se poate intampla.

Acum, ecologistii sunt tare fericiti. Oprirea traficului aerian a redus consistent poluarea. Si pe bune ca m-am pierdut: adica incalzirea globala este incetinita datorita consecintelor naturale ale eruptiei sau datorita consecintelor economice asupra infrastructurii?!

In modernitatea lui, Internetul nu-mi permite sa gasesc o insemnare a unui aristocrat din sec. XIX, care isi descria inflorirea gradinii inainte de eruptia vulcanului Katla, si ulterior pustietatea acesteia lasata in urma de norul de cenusa asternut pe pamant.

Nu mai conteaza ce zice presa. Pentru ca suntem atat de infimi, atat de ignoranti si atat de infumurati ca oameni, incat majoritatea dintre noi cred ca banii, afacerile, concediile, buna-stare te scapa de urmarile naturii. Pai cum sa nu rad?!

Atat de puternica si stapanitoare este Natura in creatia Domnului, incat ne atrage atentia asupra lucrurilor evidente. Suntem nimic in fata ei si ar trebui sa plecam capul. Doar Natura poate transforma minunatia de peisaj din poza de mai sus, vulcanul Katla, intr-o furie asupra a tot.

Si indiferent cat ne opunem si cat o distrugem si cat nu ne gandim la ea, Natura primeaza si va invinge. Pot sa existe nenumarate statii de monitorizare a activitatii vulcanice, a poluarii aerului, a cutremurului. Ceea ce se trebuie, se va intampla oricum. Ramane doar sa ne canalizam energiea asupra ceea ce trebuie si este cu adevarat important.

Va recomand cu tristete, din pacate, sa vedeti documentarul "Ceasul al 11-lea". Concluziile le gandeste fiecare.

Casa cu sapte frontoane - N.H.

"Casa cu sapte frontoane" de Nathaniel Hawthorne este o carte absolut uimitoare datorita descrierilor. Am citit-o pe vremea cand eram la Master si inca mai aveam timp pentru nimic.

De aceea m-am bucurat foarte mult cand am avut ocazia sa scriu o recenzie a acestei carti.

Recenzia a fost publicata ieri pe blogul anticariatului online, Coltul Colectionarului.

Aici aveti linkul: http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/casa-cu-sapte-frontoane-%E2%80%93-nathaniel-hawthorne/

Va doresc lectura placuta... si cine stie, poate veti citi si cartea :)

Omul rau

Omul rau este exteriorizarea luptelor interioare intre bine si rau. Omul rau poate fi analizat din doua perspective: cea cu intentie si cea fara intentie.

Omul care face rau intentionat trebuie sa fi pamitit ceva anume in trecutul vietilor sale. Pentru ca rautatea acerba nu vine din rautatile unei singure vieti. Si acest om priveste tot ceea ce face ca o stare de fapt, ca asa trebuie sa actioneze. Si daca cumva, printr-o anumita intamplare face bine, i se pare ca a facut ceva rau. De oamenii acestia ne ferim inertial, pentru ca am fost avertizati prin raul facut altora sau am simit acest lucru pe propria noastra piele.

Omul care face rau neintentionat se afla intr-o stare mai putin degradanta. Pentru ca isi vede propriul interes doar si uita pur si simplu ca mai exista si altii in jurul sau. Daca ramane prins in jocul negativ, se va transforma in omul care face rau intentionat.
Daca la un moment dat va realiza cat rau a facut, incarcarea constiintei sale este o pedeapsa mai mare decat orice Judecata de Apoi. Pentru ca nimic nu poate fi mai nefericit, decat seara, atunci cand incearca sa adoarma, sa il ajunga din urma faptele sale rele, constientizate.

Si iertarea sinelui e mult mai grea decat iertarea altora.

Asa ca trebuie sa invatam in primul rand sa-i iertam pe ceilalti orice ar fi facut. E greu, dar sentimentul e inaltator. Apoi sa ne iertam pe noi insine ca l-am judecat si ponegrit pe omul rau. La urma urmei e si el doar un om, ce-i drept foarte slab, daca luptele interioare nu si le poate controla si aluneca pe panta neagra a vietii sale. Iar, daca nu poate iesi din intunecimea lui, ramane un nefericit, care va plati in vietile viitoare inconstienta actiunilor rau-voite.

Invat ca fiecare lucru care ne inconjoara, fie acesta un pom, o floare, o piatra, un om, sa nu fie analizat din perspectiva exteriorului. Invat ca totul in jurul nostru are suflet, mai mult sau mai putin vizibil, mai mult sau mai putin fericit sau chinuit, si ca trebuie respectat.

Ca si baza de coloana din poza. A fost o coloana inalta. Si mecanismele macrocosmosului - vant, apa, soare - au transformat-o intr-o ruina. Ce suflet o fi inchis in microcosmosul din ea, asteptand sa se transforme in ultima farama de praf pierduta in vant, pregatindu-se pentru o viata viitoare in regretarea si meditatia sa asupra faptelor care l-au inchis in acea piatra ?!

Voi cat de des vedeti sufletele din jur?

P.S.: Baza de coloana se afla in cimitirul bisericii din Densus, langa o alee, sa poata fi vazuta de oricine urca spre biserica.

Lumina fiecaruia

Nu ca nu as mai fi avut idei sa scriu. Ci pur si simplu am avut o saptamana propriu-zisa a Patimilor. Si timpul imi deveni atat de negativ de m-am trezit, undeva dupa Sfintele Sarbatori de Paste, facand nimic, tocmai pentru ca facusem atat de multe si transformasem timpul pozitiv in timp negativ si nu faceam nimic in tristetea de a nu mai avea timp pentru nimic.
Din Patimele saptamanii trecute nu cred ca am invatat ce trebuie si nici n-am tras foloasele care imi erau predestinate. Si de aceea, nu s-a petrecut nicio schimbare. Ma gasesc in acelasi tumult prea obositor. Dar sunt sigura ca daca imi fac putin timp de analiza, o sa inteleg ceea ce trebuia. Doar sa nu fie prea tarziu.
Nici nu apucasem sa ma dezmeticesc bine, ca am mers sa luam Lumina. Imi pare rau pentru cei ce iau lumina, pentru ca asa trebuie. Lumina nu e doar focul aprins al unei lumanari, care te poate arde daca nu esti atent. Lumina e binecuvantarea trezirii la cele care nu vor mai fi niciodata la fel.
Si sa nu intelegeti ca poate as vorbi cumva de trezitul in dimineata de Paste sa dam iama in frigider. Nu... Si e chiar trist cand realizezi pentru cata lume de fapt sarbatorile, oricare ar fi ele trec prin stomac.
Eu imi aduc aminte altfel de sarbatori: serveam masa in gradina si aveam atata timp sa facem nimic. Dar era cam prea demult. Si intotdeauna, in noaptea de Inviere era atat de frig, incat dimineata insorita in gradina primaverii devenea chiar o minune.
Acum minunile le-am pierdut. Pentru ca nu mai este timp... Sau poate e si suntem prea ignoranti sa observam.
Dar mi-a placut anul acesta cum am luat Lumina.