Lumina fiecaruia

Nu ca nu as mai fi avut idei sa scriu. Ci pur si simplu am avut o saptamana propriu-zisa a Patimilor. Si timpul imi deveni atat de negativ de m-am trezit, undeva dupa Sfintele Sarbatori de Paste, facand nimic, tocmai pentru ca facusem atat de multe si transformasem timpul pozitiv in timp negativ si nu faceam nimic in tristetea de a nu mai avea timp pentru nimic.
Din Patimele saptamanii trecute nu cred ca am invatat ce trebuie si nici n-am tras foloasele care imi erau predestinate. Si de aceea, nu s-a petrecut nicio schimbare. Ma gasesc in acelasi tumult prea obositor. Dar sunt sigura ca daca imi fac putin timp de analiza, o sa inteleg ceea ce trebuia. Doar sa nu fie prea tarziu.
Nici nu apucasem sa ma dezmeticesc bine, ca am mers sa luam Lumina. Imi pare rau pentru cei ce iau lumina, pentru ca asa trebuie. Lumina nu e doar focul aprins al unei lumanari, care te poate arde daca nu esti atent. Lumina e binecuvantarea trezirii la cele care nu vor mai fi niciodata la fel.
Si sa nu intelegeti ca poate as vorbi cumva de trezitul in dimineata de Paste sa dam iama in frigider. Nu... Si e chiar trist cand realizezi pentru cata lume de fapt sarbatorile, oricare ar fi ele trec prin stomac.
Eu imi aduc aminte altfel de sarbatori: serveam masa in gradina si aveam atata timp sa facem nimic. Dar era cam prea demult. Si intotdeauna, in noaptea de Inviere era atat de frig, incat dimineata insorita in gradina primaverii devenea chiar o minune.
Acum minunile le-am pierdut. Pentru ca nu mai este timp... Sau poate e si suntem prea ignoranti sa observam.
Dar mi-a placut anul acesta cum am luat Lumina.