Jurnal de calatorie I

Sa nu credeti ca am scris ceva de genul unui jurnal. Inca nu am ajuns in stadiul in care sa fac excursii pentru a scrie. Pentru ca nu mi se permite. Sper sa vina si acest moment. Dar excursiile inspirative au devenit o obisnuita. Am tinere de minte si Alin are un aparat de fotografiat. Intotdeauna avem si o harta. Nu de alta, dar nu mai sunt atat de inspirata cand trebuie sa aleg intre o straduta la stanga sau una la dreapta. Mai ales in Bruxelles.
Asa ca am sa fac doar cateva insemnari despre locurile care ne-au placut cel mai mult. "Cateva" e intr-adevar putin spus... Dar ... pauzele lungi si dese... cheia marilor succese, mai ales cand vine vorba de inspiratie.

Intai o sa va povestesc despre domnul din imagine, deloc pudic, ba chiar mandru, parca ar fi fost constient de importanta pe care o are pentru una dintre frumoasele capitale ale Europei. El este Manneken Pis, adica nenea care face pisu'. Scuzati exprimarea, dar asa este si asa i se spune.

Este micut de tot, cocotat pe un piedestal sprijinit de o casa mica si are costumase. Adica costume, multe, multe, vreo 800 la numar. Printre care si costumul lui Nelson Mandela, un costum de astronaut si cel al lui Elvis Presley. In poza de mai sus poarta echipamentul echipei nationale de fotbal a Belgiei, deoarece era chiar perioada campionatului mondial.

A doua seara l-am gasit gol-golut, cum il lasase sculptorul si asa ni l-am si cumparat ca magnet de frigider. Parca de cate ori am treaba in bucatarie si ma uit la dansul zambesc.... Da ce zambeste el smecher inapoi ... habar n-aveti.

In a treia zi ne-am intalnit iar. La muzeu de data asta. Imbracat ca dl. Goe. si cu diploma de onoare. Apoi cum sa nu-ti placa. Ca e o mica statueta vizitata de mii de turisti saptamanal si contribuie la veniturile orasului. Deci nu mai conta deloc faptul ca locuinta de care este lipit piedestalul este de vanzare. Mi se pare normal... Nici eu nu as vrea sa stau intr-o casa si sa cred ca toti trecatorii de pe strada privesc in sus, spre mine. Evident, daca as locui in acea cladire, Manneken Pis ar deveni o statuie banala si intersectia din jurul ei un loc mult prea aglomerat. Undeva, pe acele stradute, este si o statueta care reprezinta o fetita facand acelasi lucru. Din pacate nu am gasit-o.

Si apoi cum sa o gasesti.... Ca in jurul lui Manneken Pis se vand numai wafe belgiene cu tot felul de topinguri: ciocolata, frisca, fructe si nici nu mai sti ce-i acolo. Si ca sa fie tacamul complet, tot acolo sunt magazinele de ciocolata belgiana.

Sa nu credeti ca noi, romanii de rand, ne putem permite tot ce ne vad ochisorii in aceste magazine. Sunt echivalentul celor mai scumpe magazine de parfumuri frantuzesti, pe care te multumesti sa le testezi si atat, dar apoi sa visezi la ele cu nostalgie.
Dar important este ca exista si ca tot ne putem delecta, macar putin. Asa ca ne-am luat de 2 Euro 3 bomboane de ciocolata... nu pot sa va descriu cat de bune erau... Deci belgienii stiu meserie. Si apoi ne-am plimbat fericiti prin Piata Mare a capitalei Belgiei.