Copiii nimănui

Mai nou, de când sunt în pauza de scris (care sincer câteodată îmi duce starea de nervi la extrem, pentru că trebuie să mă exprim verbal, frumos, nu cum am eu chef) m-am apucat de citit proză arhiscurtă.

După cum spune denumirea, proza asta se lasă citită rapid, între două răsuflări, dar... partea cea mai bună este că poți găsi în ea idei și concepte mai profunde decât cele înșirate în sute de pagini de roman.

Răsfoind internetul am dat peste ”meet the sun”. Un blog fenomenal de simplu, al unui om frumos, departe de țara limbii române, dar care nu se dezice de ceea ce este: când unii văd noroiul în care-mi țin picioarele, eu văd frumusețea ploii ce cade peste mine.

Vă recomand să-l răsfoiți. O sa fie un fel de ”high quality time”: http://www.meetsun.ro/, blogger: Claudia Gican.

Și da, am găsit aici cea mai frumoasă idee de proză arhiscurtă, un melanj între condiția umană mizeră, umilită abitir de societatea actuală, și puterea regăsirii în lucrurile simple. 

”Copiii nimănui” a devenit de la prima lectură preferata mea. Mulțumesc, Claudia.

- Atenţie, se închid uşile! Urmează staţia…
Caut un loc, mă aşez. O văd cum se pregăteşte de ritual. E mărunţică, o mână de om. Are o rochie strâmtă sub care a îndesat o bluză şi de sub care ies nişte pantaloni de trening.
- Două la un leu! strigă, pe când scoate dintr-o sacoşă verde, eco, două pachete de şerveţele. Vagonul e scurt, doar trei uşi, doar trei strigări. Nu vrea nimeni.
Se sprijină de uşă şi scoate o carte din sacoşă. Cartea se deschide aproape singură la colţul îndoit al unei file.

Sursa: http://www.meetsun.ro/proza/pa-proza-arhiscurta/3-pa-uri-urbane/