Undeva, unde se intalnesc drumurile catre Hateg, Densus si Hunedoara se gaseste o comuna, Silvasu de Sus, de unde un drum ingust te poarta prin taramuri mirifice catre un binecuvantat lacas.
Manastirea de la Prislop cu hramul "Sfantul Ioan Teologul" il odihneste pe Parintele Arsenie Boca, la dorinta expresa a acestuia. Este o manastire de maici si tot aici se afla si singurul seminar de fete din tara.
Imi place tare mult, ca totul este foarte exact organizat. Nu ai voie sa vizitezi decat biserica, cimitirul si grota. Restul, desi atrage privirea in mod deosebit, ramane de-o sanctitate neatinsa, tocmai pentru ca nu le poti vedea de aproape. Si sanctitatea se pastreaza pentru maicile care slujesc locul.
Cand intri in curtea manastirii, pasii te poarta domol spre izvorul tamaduitor, de unde se spune ca a baut apa domnita Zamfira (care a zidit lacasul) si s-a vindecat. In zi de sarbatoare e plin de lume, cu bidoane de plastic de diferite marimi, care ia apa de acolo. Dar credinta mea este ca doar daca bei apa in curtea manastirii ai putea sa te "vindeci". Daca duci apa de acolo in lumea rea, ramane apa ca toate apele.
Apoi pasii te indreapta spre cimitirul manastirii. Toate crucile sunt la fel, toate mormintele au aceleasi flori. In afara de unul, sus de tot, al Parintelui Arsenie. Cruce mai mare, din lemn, dar la fel de simpla si flori multe, multe, aduse de cei care se roaga. La mormantul Parintelui nu poti sa nu te opresti, sa gandesti la ale tale sau sa privesti in jur spre linistea Pasului Prislop.
Cand pleci spre grota Sfantului Ioan de la Prislop ai impresia ca drumul va fi lin, prin linistea padurii. Dar nu e deloc asa, nici macar in liniste, pentru ca jos in vale se lovesc zgomotos doua fire de apa si nu-ti lasa loc decat sa te asculti pe tine printre suvoiul lor. Poteca devine insa un adevarat drum al Patimilor cand ploua, dar cand stii ce te asteapta la capatul ei, nu-ti pare nimic mai usor decat sa cauti locurile cele mai potrivite intre radacinile copacilor ca sa-ti odihnesti piciorul pana la urmatorul pas. Ele formeaza trepte fara ordine sau marime corespunzatoare; sunt cum le-a lasat natura, cum le-a fost bine stapanilor lor, copacilor, sa-si intinda tentaculele pana la suvoaiele de jos. Sunt complicate ca si viata, dar ca si in viata trebuie sa fi perseverent sa alegi drumul cel mai bun si cel mai simplu.
La grota te odihnesti, te rogi, gandesti sau nu faci nimic. Cred ca locul face oricum totul pentru noi, si faptul ca ne-am facut timp sa calcam pe urmele acestor oameni speciali, conteaza mai mult decat inchinaciunea.
Apoi pleci cu pasi usori catre manastire. Dar, pentru ca in drumul tau inapoi te intampina tot locul de odihna al Parintelui Arsenie, te mai opresti putin, sa-ti faci curaj sa iesi din lumea buna a Prislopului si sa te intorci in lumea ta.
Parintele Arsenie spunea sa nu ne ducem doar noi la el, ci sa trimitem si pe altii. Le spun si altora despre acest loc in Pasul Prislop, dar imediat ce plec de acolo ma gandesc oare cand as putea sa ma intorc. Pentru ca asa simt si acolo gasesc acel ceva, care nu este de regasit in alta parte.
Mormantul Parintelui Arsenie Boca, poza preluata de pe http://imaginibizare.blogspot.com/.
Imi place tare mult, ca totul este foarte exact organizat. Nu ai voie sa vizitezi decat biserica, cimitirul si grota. Restul, desi atrage privirea in mod deosebit, ramane de-o sanctitate neatinsa, tocmai pentru ca nu le poti vedea de aproape. Si sanctitatea se pastreaza pentru maicile care slujesc locul.
Cand intri in curtea manastirii, pasii te poarta domol spre izvorul tamaduitor, de unde se spune ca a baut apa domnita Zamfira (care a zidit lacasul) si s-a vindecat. In zi de sarbatoare e plin de lume, cu bidoane de plastic de diferite marimi, care ia apa de acolo. Dar credinta mea este ca doar daca bei apa in curtea manastirii ai putea sa te "vindeci". Daca duci apa de acolo in lumea rea, ramane apa ca toate apele.
Apoi pasii te indreapta spre cimitirul manastirii. Toate crucile sunt la fel, toate mormintele au aceleasi flori. In afara de unul, sus de tot, al Parintelui Arsenie. Cruce mai mare, din lemn, dar la fel de simpla si flori multe, multe, aduse de cei care se roaga. La mormantul Parintelui nu poti sa nu te opresti, sa gandesti la ale tale sau sa privesti in jur spre linistea Pasului Prislop.
Cand pleci spre grota Sfantului Ioan de la Prislop ai impresia ca drumul va fi lin, prin linistea padurii. Dar nu e deloc asa, nici macar in liniste, pentru ca jos in vale se lovesc zgomotos doua fire de apa si nu-ti lasa loc decat sa te asculti pe tine printre suvoiul lor. Poteca devine insa un adevarat drum al Patimilor cand ploua, dar cand stii ce te asteapta la capatul ei, nu-ti pare nimic mai usor decat sa cauti locurile cele mai potrivite intre radacinile copacilor ca sa-ti odihnesti piciorul pana la urmatorul pas. Ele formeaza trepte fara ordine sau marime corespunzatoare; sunt cum le-a lasat natura, cum le-a fost bine stapanilor lor, copacilor, sa-si intinda tentaculele pana la suvoaiele de jos. Sunt complicate ca si viata, dar ca si in viata trebuie sa fi perseverent sa alegi drumul cel mai bun si cel mai simplu.
La grota te odihnesti, te rogi, gandesti sau nu faci nimic. Cred ca locul face oricum totul pentru noi, si faptul ca ne-am facut timp sa calcam pe urmele acestor oameni speciali, conteaza mai mult decat inchinaciunea.
Apoi pleci cu pasi usori catre manastire. Dar, pentru ca in drumul tau inapoi te intampina tot locul de odihna al Parintelui Arsenie, te mai opresti putin, sa-ti faci curaj sa iesi din lumea buna a Prislopului si sa te intorci in lumea ta.
Parintele Arsenie spunea sa nu ne ducem doar noi la el, ci sa trimitem si pe altii. Le spun si altora despre acest loc in Pasul Prislop, dar imediat ce plec de acolo ma gandesc oare cand as putea sa ma intorc. Pentru ca asa simt si acolo gasesc acel ceva, care nu este de regasit in alta parte.
Mormantul Parintelui Arsenie Boca, poza preluata de pe http://imaginibizare.blogspot.com/.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
RăspundețiȘtergere