Prima oprire a fost la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. Si nu am fost noi prea hotarati sa ajungem acolo, ci pur si simplu am facut dreapta de pe drumul principal intre Fagaras si Sibiu. A fost un fel de negandite combinat cu "asa trebuia sa fie, sa ne oprim intai la Sambata". Peisajul e mirific imediat ce iesi din Sambata de Jos: primvara cruda, cruda, de un verde orbitor si deasupra ultimele vitregii ale iernii presarate pe piscurile muntilor.
Si am ramas din nou placut impresionata. Nu mai fusesem de ceva ani buni acolo. Mi-a placut ordinea si linistea. Se terminase slujba de Sf. Gheorghe si am putut vizita nederanjati.
E o altfel de manastire. Nici nu are cum sa fie altfel la cata lume isi indreapta rugile spre cer de acolo. Si majoritatea calugarilor si mai marilor bisericii a petrecut acolo o parte din viata in slujba Domnului.
A fost primul pas de a renunta sa ma gandesc la framantarile mele. E uimitor, ca ceea ce te invata sa-ti aduci aminte de lucrurile simple, sa fie un loc cu sute de ani de istorie a dainurii credintei. Ar fi trebuit sa fie incarcat de simboluri si complexitate. Dar pentru a mine ramane ceva cast si necomplicat, o liniste automata a privirii exterioare refulata in interior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu