Pentru mulți dintre noi trec zilele, fie ele și speciale, ca oricare altele. Deoarece poate nu le considerăm destul de importante pentru a le considera deosebit de speciale sau pur și simplu le ignorăm.
De când îmi aduc aminte însă, ziua de astăzi a fost întotdeauna specială. Lumea de la țară a fost întotdeauna mai familiarizată cu aspectele calendarului ortodox și se știa: nu e sărbăroare cu roșu în calendar, dar e ziua ei de nume. Și chiar îmi simțeam ziua specială, fiind singura persoană de la noi din sat cu un astfel de nume. Îmi aduc cu drag aminte că primeam flori colorate, culese de prin curți. Ceva special, după cum vă spun.
Anii au trecut însă, prea repede și imperceptibil, și nu am mai avut nici gânduri pentru această zi. Poate nu îndrăzneam să spun ce zi era sau poate simțeam că nu contează să știe și alții că am o zi specială. Sau poate îmi era prea greu să mai explic că în trecut, cine a avut acest nume, era de fapt bărbat și a făcut fapte mari. Și că și acest aspect contribuie în mod considerabil la deosebirea mea de ceilalți.
Dar de ceva timp încoace, parcă de la an la an îmi devine această zi tot mai specială. Și parcă mă trezesc altfel dimineața, parcă ziua este altfel, parcă mă învăluie o mare bucurie, doar așa pentru numele meu.
Nu am nevoie practic de nimic. Îmi e de ajuns să știu și prin ceea ce fac și ce sunt în această zi să devin măcar pentru puțin timp o idee mai specială decât în alte zile din cotidian. Și doar așa, pentru că am învățat să-mi găsesc mici plăceri în lucruri atât de simple, evidente, dar câteodată uitate în neimportanță.
http://jurnalsprematuritate.blogspot.com/2010/07/28-iulie-o-zi-mai-altfel.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu