Sărbători fericite tuturor cititorilor mei şi nu numai

Oricât aş fi încercat în această perioadă să scriu câteva rânduri de sărbători, nu aş fi putut să mă exprim cu atâta simplitate cum am reuşit acum 17 ani. 

Se pare că acest text devine pentru mine o referinţă a inocenţei din lumile cu poveşti. Nu ştiu dacă ar trebui să regret sau nu modul de exprimare de atunci. Vizualizarea imaginilor descrise prin cuvinte nedezvoltate este la fel de vie ca şi cum timpul nu le-ar fi estompat. Se poate, deci, ca sufletul să nu îmbătrânească niciodată.

Sărbători fericite tuturor cititorilor mei şi nu numai. :)

Crăciun - 1995

Flori de gheaţă cerne Domnul

Dimineaţa, în Ajun.

Plini de nori e iarăşi cerul; 

Ninge peste al nost' cătun.

Bradul e împodobit!

Şi noi aşteptăm să vie,

Moş Crăciun, frumos gătit,

Cu daruri să ne-mbie.

Ninge cu flori albe de zăpadă; ninge cu sărbători, cu mese îmbelşugate, ninge cu brazi împodobiţi şi cadouri; ninge cu feţe vesele.

Sănii cu zurgălăi parcă zboară prin sat. Doar clopoţeii îi auzi şi-n urmă rămâne doar aburul cailor. Şi ninge iarăşi... Pe deal vezi copii la săniuş; pentru ei iarna înseamnă zăpadă; zăpada numai bucurii.

Şi ninge... În Ajun toată familia-i adunată în jurul sobei şi bunica citeşte din Cartea Crăciunului povestea unui prunc ce s-a născut în Israel. La geam sunt flori de gheaţă şi afară ninge. 

Şi-un înger dă vestea cea mare:

Că astăzi s-a născut Isus!

Şi se miră, fără de suflare,

Că tatăl e Domnul de Sus.

Într-adevăr, cu mulţi ani în urmă, Fecioara Maria năştea un prunc: Isus. În ieslea cea săracă s-a născut Isus, Fiul Domnului. Un înger a dat de veste tuturor şi o stea i-a călăuzit pe cei trei păstori. Cu daruri au venit la El, L-au preaslăvit, Lui s-au închinat. Bucuria naşterii acestui prunc e mare, căci El a venit să ne elibereze, să ia asupra Sa tot răul. Ave Mariei că L-a născut pe Isus Hristos, Ave Domnului căci este Fiul Lui, Ave Lui că a adus fericire. Bunica a terminat povestea şi începe alta. 

Ninge la fereastră şi în casa mea e fericire. Mama face cozonaci, tata împodobeşte bradul şi noi îl ajutăm. Un brad cu globuri care oglindeşte chipuri vesele, un brad cu dulciuri care aduce bucurii.

Noi tot în jurul sobei stăm şi bunica iar ne povesteşte, cum Moş Crăciun la noapte va veni, pe hoceag se va strecura, de funingine se va scutura, apoi tiptil, daruri sub brad va pune şi va pleca la alţi copii. Târziu, prin ninsoare îl vom vedea în sania lui trasă de reni. După povestea bunicii tata aprinde lumânări în brad. Ninge la fereastră şi-n casa mea e fericire.

În tindă apar colindători. Parcă-i uitasem. Cântecul bucură şi mai mult Crăciunul. Toate încep sub zăpezi, pe cărarea magilor, pe care calcă ei, însoţindu-şi zâmbetul cu un colind. Aşa e datina la noi în sat: să cântăm despre Isus, Maria, despre bradul cu lumânări, despre Moş Crăciun. După ce au colindat tata îi cinsteşte după obicei şi ei pleacă pe la alte case. Aşa e iarna la noi în sat: bat clopotele la biserică, colindători merg pe cărări şi Moş Crăciun cu sania lui aduce bucurie. Aşa e datina la noi în sat.

Păvază lumii - Sărbătoarea.

Că iar s-au închinat

Preasfintei-Sale, Născătoarea.

E iarnă şi clopotele bat.

Noi ne bucurăm, dar undeva pe acest pământ, într-o casă mică, dărăpănată, nici foc în vatră nu-i, darămite un brad cu lumânări. Totuşi Crăciunul le va aduce zâmbetul pe buze.

Şi azi e sărbătoare

Şi toţi s-au rugat.

Ninge cu flori albe,

E Crăciun la noi în sat.

RUGĂ

Doamne, te cunosc demult.
Şi mai demult
Mă rugam îngerilor.
Astăzi doar liniştea îmi aminteşte de ei. 
Căci Doamne, acum
Sufletul mi-e îmbătrânit 
De durerea unei lumi ce plânge...
Dar Tu îi iei în Raiul Tău
Pe cei drepţi.
Şi nu e drept. 
Doar eu ştiu că greşeşti?!
Dar Doamne, Tu-i gândeşti
Şi le clădeşti o soartă cruntă.
Şi ieri şi mâine am să stau
Să Te întreb plângând:
De ce nu-i iei în lumea Ta,
În lumea celor drepţi,
Pe cei care trăiesc,
Pe viii ce-au murit deja?

2001

BACH PENTRU COPII

O călătorie muzicală cu Quintessence Saxophone Quintet/ Germania

Centrul Cultural Reduta

str. Apollonia Hirscher nr.8

Joi, 20 decembrie 2012, ora 11 

 

Centrul Cultural German Brasov va invita la un concert de iarna pentru copii, sustinut de Cvintetul Quintessence Saxophone (Germania), la Centrul Cultural Reduta in data de 20 dec. 2012, ora 11.00.

Vor fi interpretate piese de J.S.Bach, prelucrate pentru saxofon. Impreuna cu copiii, ansamblul va porni intr-o calatorie in epoca barocului, fara a exclude insa prezentul. Astfel, Bach devine compozitor de jazz iar muzica lui primeste o infatisare pe care nici el insusi nu ar fi banuit-o.

Concertul se adreseaza copiilor cu varste de la 8 ani.

Biletele se gasesc la sediul Centrului Cultural German, str Lunga nr. 31 si costa 10 RON.

Pentru rezervari ne puteti suna la 0268-473.104.

Va asteptam cu drag!

[Anunţ preluat în totalitate de la Centrul Cultural German, Braşov]

Arta concediului

Cine ar fi crezut ca a şti să te bucuri de concediu poate deveni o artă? Arta de a-ţi controla simţurile într-atât de mult încât să te concentrezi asupra ta, bucurându-te de nimicuri, în esenţă de lucrurile simple.  

Acum, ce-i drept, învăluiţi în prea mult capitalism şi societate online, am cam uitat să ne desprindem de acestea şi să renunţăm măcar câteva ore la tehnicile de comunicare moderne.

Mă refer la a nu deschide pagina niciunei reţele de socializare şi a nu utiliza telefonul mobil decât în scopul numit exhaustiv „concediu”.

Habar nu am când am luat decizia „fără televizor” pe cât posibil, cu excepţia programelor de relaxare şi fără impunere a gândirii sau „o zi fără laptop”. Dar îmi dau eu seama, uitându-mă în urmă, că exerciţiul pe parcursul câtorva luni bune sau chiar mai mult de un an, dă roade cum se cuvine.

Astfel, concediul de vine o artă în toată măreţia termenului, cu paşi clari stabiliţi, care se urmează cu stricteţe, ca şi cum ar fi o reţetă de compunere absolută a vreunei opere.

Primul pas este de a planifica concediul. Se planifică din timp, în deplină conştienţă de efortul intelectual depus pentru muncă. Doar pentru a înţelege cât de importante sunt acele zile libere şi a le preţui cum trebuie. Este clar că nerăbdarea devine acut de enervantă, mai ales în ultima perioadă înainte, când se aglomerează toate, pentru că este absolut necesar să finalizezi tot ce se poate şi a te scuti ulterior de telefoanele ucigătoare de muncă, când nu ar trebui să fie muncă deloc.

În principiu planificarea se efectuează pentru câteva zile plus o jumătate de zi. Ziua respectivă jumătate muncă, jumătate concediu, este absolut esenţială. Deoarece mentalitatea de capitalist suferă un şoc când se trezeşte la jumătatea zilei în faţa biroului, căutându-şi cheile de la maşină, dându-şi seama că îi lipseşte laptopul şi că a uitat unde este telefonul de servici.

Este un şoc când te ajungi să te întrebi în acea jumătate zi ce să faci cu timpul TĂU. Şi apoi poţi să iei la rând cafenelele, întâlnindu-te cu persoane, care abia îţi aşteptau concediul, sau să te trânteşti agale pe canapea permiţîndu-ţi să gândeşti. Doar aşa pentru că poţi.

Când vine momentul de liberatate absolută este din nou, esenţial, să pleci. Oriunde şi cu orice fel de buget. Deoarece clipele tale, doar ale tale, nu se pot măsura în nicio unitate, darămite în bani. Se măsoară  în tine şi definiţia ta de a fi tu însuţi, cu gândurile tale şi înconjurat doar de ce îţi face plăcere.

Te urci la volan şi îţi însuşeşti plăcerea de a conduce, nu de a te grăbi. Te relaxezi pe măsură ce treci peste dungi negre şi albe şi după un timp mai vezi doar albul.

Apoi respiri în fiecare moment mai adânc, mai lin, mai clar. Te bucuri de fiecare nimic şi de fiecare pas pe care îl faci spre oriunde. Te laşi dus de val şi uiţi pentru câteva zile de tot. Te trezeşti în fiecare dimineaţă cu niciun alt gând decât tu însuţi, în deplinătatea ta, de om, simplu, fără vreun fel de activitate impusă.

Deoarece viaţa se compune din echilibre formate doar de tine, tratate cu calm şi stăpânire atunci când îţi doreşti un moment de libertate.  Trebuie să îţi aduci aminte din vreme în vreme că lumea, în orice fel şi în orice formă, are nevoie de tine aşa cum eşti tu, liber şi gândind. Nu de un mecanism atent educat în societate, care prestează în principii structurale, fără se lua în calcul ca om. E nevoie de tine zâmbind, trăind, înconjurându-te de oameni, pe care să-i respecţi fără automatisme.

Oricum la un moment dat te vei întoarce în capitalism şi societate dând Cezarului, ce este al Cezarului, cu mai multă claritate şi optimism, ştiind că la capătul câtorva luni de muncă va urma o nouă libertate, numită concediu.

Iar dacă ai învăţat modalitatea perfectă de a-l planifica şi petrece, trezindu-ţi fiecare simţ amorţit de mersul societăţii, vei fi învăţat arta de trăi un pic mai mult din fericiri simple.

Pozele lui Vlad

Cine a văzut deja pozele lui Vlad ştie că "Privirile înăuntru" sunt mai pătrunzătoare din orice punct de vedere, nu doar atunci când le admirăm ca imagini de blog şi alte mijloace media, ci mai ales când se transformă într-o expoziţie. 

Să nu pierdem această ocazie a admiraţiei deosebite. Felicitări Vlad!

La cerere expresă...

La cerere expresă, o frântură din ce va urma, cu condiţia să nu existe întrebarea "când?", căci lucrurile bune nu se întâmplă nici când vrem noi, nici când vor alţii. Sunt orânduite de puteri mai mari, ce nu lasă loc de alte mersuri decât cele care trebuie. Iar răbdarea devine în acest sens cuvântul de ordine. 

De asemenea, corecturile pe text nu există până când nu se vor aduna rândurile în pagini frumos aranjate pentru cine ştie care editură.

Astfel, am găsit de cuviinţă să nu prezint rândurile de toamnă, care vor durea în toată frumuseţea lor, ci pe cele de primăvară care sper că vor deschide curiozităţi care vor rezista cine ştie până în care anotimp. Lectură plăcută!

Mă aştepta stând pe treptele casei, sprijinită într-un cot, în soarele dimineţii. Privea spre mine, în sus un pic chiorâş, absorbită de lumina soarelui sau poate de mine... Începusem să zâmbesc o dată cu acest gând. Mă privi în continuare, urmărindu-mi paşii, treaptă cu treaptă, până am ajuns lângă ea. Când m-am aşezat, fără niciun cuvânt mă îmbrăţişă.. nu ca altă dată, de dor şi în poveşti. Mă îmbrăţisă singură, cu tot corpul urlând parcă a... nu ştiu ce. Înţelesesem parcă tot şi nimic. Nici îmbrăţişarea mea nu era de dor şi ca altă dată. Înţelegea că înţelegeam doar o mică parte din întregul ei actual, că nu vroiam explicaţii anume, ci doar că îmi atinsesem scopul de o găsi, aşa cum era. Că pentru mine nu mai era loc de întors şi nici înainte nu ştiam cum va fi. Auzeam în jur tumult de primăvară, cu primele albine şi păsări prea vesele comparativ cu inexplicabilul nopţii dinainte. În priveliştea, care îmi părea total diferită faţă de ieri, când sosisem, îşi făcură apariţia doi fluturi, mici, albi-gălbui, zburând agale printre tufele de trandafiri care abia se trezeau în primăvară. O pufni râsul. Cum privirea mea era mai mult decât nelămurită, îmi spuse:

- Ştii, străbunica mea spunea că atunci când vezi doi fluturi alături primăvara, nu vei fi singur până în iarnă . Râdea într-o veselie obscură. Continuă, având parcă acelaşi timbru ca altă dată:

- Ce spui tu de un mic dejun în doi, departe de casa asta? Adică nu foarte departe... O sunăm pe tanti Maria să ne aştepte cu masa la casa din oraş.

Am dat aprobabor din cap:

- Şi nişte poveşti?

- Şi nişte poveşti.

Urcă rapid treptele, două câte două, trecu în fugă prin hol, şi intrând în sufragerie le strigă celorlalţi luându-şi cheile şi telefonul că o sa fie cu mine în oraş. În timp ce ne îndreptam pe aleea din faţa casei, spre parcare, se justifică:

- Nu că mi-ar cere ei mie socoteală, doar că mai ales în ultima vreme, trebuie să cam ştie pe unde sunt şi ce fac. Ei zic ca spre binele meu, eu mă simt prea dădăcită. Nu cred oricum, că mi-ar fi mai uşor fără ei, doar că sunt lucruri pe care le învăţ şi le fac singură. Poate că aşa trebuie.

În maşină nu vorbi sau poate că spusese ceva, din complezenţă doar. Eu îmi aminteam doar cum mă duceam mai demult oriunde îmi părea că ajunge în oraş, să o iau cu maşina şi să o duc acasă. Oricând se întoarcea în oraşul nostru, orice motive ar fi avut... mie îmi păreau scuze invocate doar ca să ne vedem. Îmi era drag de ea când o vedeam înainte să ajung, pe o margine de trotuar, zâmbind în praf, lângă veşnica valiză neagră cu o dungă verde închis. Mă aştepta neştiind de unde o să apar sau cum. Ştiam că pentru ea era important că vin să o iau, pentru mine era important că venea ea. Se urca în maşină cu un strop de fericire, aruncându-şi bagajul pe bancheta din spate, şi atunci ne zâmbeam fără să mai fie rost de cuvinte. Nu mai conta unde mergeam.

La fel ne zâmbirăm şi acum când am oprit în faţa casei de la oraş. Aşteptă pe trotuar, tot în praf, să vină tanti Maria să ne deschidă poarta. Tanti, la fel ca şi cu o zi înainte, veni spre noi în sorţul ei alb, ca laptele.

- Haideţi, copii, haideţi. Că trebuie să vă fie foame.

Am lasat-o să intre prima pe portiţa îngustă, nu de alta, dar braţele din jurul şorţului alb abia aşteptau să o primească. Pe obrazul Mariei se întrezări o lacrimă când oftă spunând:

- Va trece, căci toate se aşează într-un fel sau altul. 

Ne luă apoi pe fiecare de braţ şi ne conduse în casă. La o analiză mai atentă casa de la ţară îmi părea o copie la scară mult mai mare a celei de aici. Am intrat într-un fel de verandă, cu două fotolii împletite şi o masă la fel, asupra cărora pluteau perdelele în vântul dimineţii. A urmat un hol destul de lung, dar foarte îngust, şi abia în capătul celălalt mi-am dat seama că era îngust datorită rafturilor de lemn, transformate în bibliotecă. Căci şi aici era o bibliotecă din tavan până în podea, cu cărţi legate în acelaşi fel, cu însemnele familiei.

 *

Mă aprind în urma ta. În contradicţii inepuizabile, dezechilibrate şi turbate. Mă-nchin şi vântului şi ploii şi oamenilor noi. Căci dau crezare oricărei minciuni.  

 

BACKYARD JAZZ ORCHESTRA

Joi, 1 noiembrie, la ora 19.00, în sala Operei Braşov

Nicolas Simion Trio

Petra Acker Trio

The Backyard Jazz Orchestra (Germania)

Universul acustic al Balcanilor se întinde de la rembetiko grecesc, prin asalturile de alămuri ale fanfarelor populare sud-est-europene, până la variantele de tango românești. Muzicienii de jazz Peter Ewald (saxofon tenor) și Stefan Schultze (pian) au format un big-band, alături de colegi celebri și tineri muzicieni din regiune,
la inițiativa Goethe-Institut. Ansamblul preia aspecte ale stilului „balkan jazz” pe care le dezvoltă într-o manieră orginală. După seria de workshop-uri de anul trecut și un concert la Köln, Backyard Jazz Orchestra pornește acum în turneu.
Dintre membrii formației îi menționăm pe Nicolas Simion (saxofon, RO), Martin Lubenov (acordeon, BG), Fedor Ruskuc (bas, SRB) și Daniel Schröteler (baterie, DE).

Biletele se vand la sediul Operei.

[Anunţ preluat în totalitate de la Centrul Cultural German, Braşov]

Lectură bilingvă HORST SAMSON

Lectură bilingvă germană-română cu autorul german de origine română

HORST SAMSON

Librăria OKIAN

str. Mureşenilor nr.1

marţi, 23.10.2012, ora 17

Centrul Cultural German din Braşov vă invită la o lectură bilingvă germană-română cu scriitorul german de origine română Horst Samson marţi, 23.10.2012, la Librăria Okian din Braşov. Horst Samson este un autor cunoscut atât în Germania cât şi în România, fiind un important membru, alături de Herta Müller, Richard Wagner sau William Totok, al cenaclului timişorean din anii 1970, „Aktionsgruppe Banat”, dar şi al cenaclului „Adam Müller Guttenbrunn” din anii 1980. A obţinut numeroase distincţii literare încă din anii tinereţii precum Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1981), Premiul pentru Literatură Adam Müller Guttenbrunn (1982), Premiul pentru Poezie al Landului Nordhessen (1992), Premiul pentru Poezie din Merano (1998), etc.

Horst Samson scrie în primul rând lirică, apărută încă din anii1976 în antologii şi publicaţii de literatură. Anul 1978 îi aduce debutul literar cu volumul de poezii „Der blaue Wasserjunge”, urmat de numeroase alte volume care vor fi publicate până în anul 2000. În cadrul lecturii publice din Braşov se vor citi texte din diverse volume care cuprind mai multe perioade de creaţie lirică.

Vă aşteptăm! 

[Anunţ preluat în totalitate de la Centrul Cultural German, Braşov]

Andrei Pleșu - A face și a drege până la implementare

Deși am primit textul de mai jos în urmă cu ceva timp, mi-am adus aminte de el doar astăzi.

Evident corelând polemica în jurul premiului Nobel pentru literatură 2012 acordat lui Mo Yan cu cel acordat pentru pace.... Uniunii Europene. 

Și astfel, mi-au răsunat în minte, cu proprie interpretare atributivă pentru cele două evenimente amintite mai sus, cuvintele lui Andrei Pleșu.

Ah, și cât se mai schimbă și schimbă lumea. Desigur semnificația substratului acid rămîne la latitudinea fiecăruia.

Mentenanţa limbii române: trecerea de la "să-ţi fac şi să-ţi dreg", "la implementare"!

Îmi plac cuvintele străine naturalizate.
Mai dezmorţesc limba.
În timp, unele rezistă, altele dispar.
A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate, de sus în jos, în Ţările Române.
Franţuzismele din limbajul administrativ al secolul al XIX-lea au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic.
Rusismele din anii '50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale...
După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin?
Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, fotbalistul de 2 bani si menajera hoata care vroia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate şi reclamele (advertaizingurile) vazute în engleză.
Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii.
Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant. Cizmarii sunt designeri.
Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie.
Nici gând.
S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.
Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul la un sprit, înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul.
Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.
Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.
Nu mai avem frizeri si croitorese, avem hair stilisti si creatoare de fashion.
Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm in expectaţiunea unui feed-back pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior "Hai să-mi bag..." sau cu concluzia absolut academica:"Un căcat!".

Autor: Andrei Pleșu

Zilele Europene ale Patrimoniului la Braşov. 4-5 octombrie 2012

Locuri familiare şi totuşi neştiute sau inaccesibile publicului larg îşi vor primi admiratorii în cadrul unui eveniment organizat sub egida Zilelor Europene ale Patrimoniului, intitulat “Porţi deschise – Povestea caselor. Povestea locurilor.” Organizatorii propun cu această ocazie o incursiune în culisele restaurării şi arheologiei.

Este al doilea eveniment organizat anul acesta sub semnul patrimoniului cultural de către Biserica Evanghelică C. A. din România – Parohia Braşov, alături de Fundaţia Forum ARTE, după Concertul Viv’Arte din 4 august transmis live din Biserica Neagră în Piaţa Sfatului. De această dată, publicul este invitat să viziteze clădiri şi situri din acelaşi perimetru istoric, aflate în curs de restaurare.

Pe de o parte, se deschid porţile imobilului din Piaţa Sfatului nr. 16, monument istoric de prim rang, a cărui principală atractivitate o constituie picturile murale renascentiste din interior. Fiind în renovare de mai mulţi ani, atât clădirea cât şi informaţiile despre viitoarea destinaţie a acesteia au fost până acum inaccesibile publicului. Renovarea încăperilor din parterul casei din faţă se va încheia în toamna anului 2012, urmând ca pe parcursul lunilor de iarnă să fie restaurate picturile murale, iar anul viitor clădirea să fie dată în folosinţă ca şi edificiu cultural.

Pe de altă parte, se deschid porţile virtuale de acces la Proiectul de restaurare şi reamenajare a Curţii Johannes Honterus. Lucrările de restaurare, începute în primăvara acestui an cu ample cercetări arheologice, au stârnit un interes major, dar şi opinii controversate din partea cetăţenilor oraşului şi a turiştilor. Şantierul, delimitat printr-un gard de protecţie, la fel ca şi mare parte a informaţiilor aferente, rămâne în mod firesc inaccesibil publicului pe perioada lucrărilor. Tocmai de aceea este importantă înţelegerea acestui proiect, inovativ în felul său, care se constituie într-un exemplu pozitiv rar întâlnit în reamenajarea spaţiilor publice orăşeneşti din ţară.

Ziua porţilor deschise include şi o serie de prelegeri despre trecutul, prezentul şi viitorul acestor valoroase obiective de patrimoniu, făcând cunoscute publicului dovezile istorice ale acestui spaţiu urban. Vor fi prezentate: stadiul actual al conservării frescelor, rezultatele parţiale ale săpăturilor arheologice, reperele arhitectonice ale incintei care stau la baza proiectului şi vor determina viitoarea înfăţişare a curţii. Prin acest eveniment se urmăreşte transparenţa proiectelor şi motivarea braşovenilor spre înţelegerea acestora ca pe un scop unitar de interes public.

Evenimentul debutează joi, 4 octombrie, ora 12.00 la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului cu vernisajul expoziţiei „Biserica Evanghelică Sf. Martin – Arheologie, arhitectură, restaurare”. Expoziţia realizată de către Asociaţia Culturală Hieronymus (în colaborare cu Muzeul de Etnografie Braşov, Biserica Evanghelică C. A. din România - Parohia Braşov şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Braşov), se axează pe prezentarea rezultatelor cercetărilor întreprinse prealabil restaurării Bisericii de pe Dealul de Jos, etalând o serie de obiecte inedite provenind din cercetarea arheologică efectuată.

Între orele 16.30-18.00 urmează vizite pe şantierul arheologic din Curtea Johannes Honterus, ghidate chiar de către arheologii implicaţi în acest proiect.

Vineri, 5 octombrie, vor avea loc vizite sub îndrumarea unui ghid la Casa cu fresce din Piaţa Sfatului nr. 16 (orele 10.00-19.00), alături de o serie de prezentări pe tema „Patrimoniu – Tradiţie – Restaurare” în imobilul din Piaţa Sfatului 18, la subsol (orele 10.00-16.00). În paralel, la locaţia Curtea J. Honterus nr. 2 vor avea loc prelegeri pe aceeaşi temă în limba germană.

Între orele 10.00 şi 19.00 Biserica Neagră va putea fi vizitată gratuit. La final, începând cu ora 19.00 în casa din Piaţa Sfatului nr. 16 va avea loc un concert de jazz sustinut de „The Power of 3”.

Partenerii evenimentului sunt: Asociaţia Haus Kronstadt, Asociaţia Salvaţi Centrul Istoric a Braşovului, Primăria Municipiului Braşov, Asociaţia Hieronymus, Muzeul de Etnografie Braşov - Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Braşov.

Organizator: Biserica Evanghelică C.A din România - Parohia Braşov, Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE

Articol preluat integral de pe site-ul www.iubescbrasovul.ro. Adresa URL http://www.iubescbrasovul.ro/evenimente/cultura/zilele-europene-ale-patrimoniului-la-brasov-4-5-octombrie-2012.htm.

Informații suplimentare se găsesc și în presa locală.