Zilele Brasovului - 19 - 22 aprilie 2012

Programul evenimentelor, organizate de Primăria Braşov

JOI, 19 APRILIE 2012

Piaţa Sfatului – Târg de flori
Promenada parcului N. Titulescu – Târg de meşteşugari
Str. Diaconu Coresi – Târg ONG
Centrul Cultural Reduta
13h00 – Vernisajul expoziţiei Art Connections
10h00 – 19h00 – Expoziţia Art Connections (participă artişti din
Rishon Le Zion, Israel şi Limassol, Cipru)
Teatrul Sică Alexandrescu
19h00 – Colonelul şi păsările (de Hristo Boicev)
Regia: Alexandru Dabija

VINERI, 20 APRILIE 2012

Piaţa Sfatului – Târg de flori
Promenada parcului N. Titulescu – Târg de meşteşugari
Str. Diaconu Coresi – Târg ONG
Centrul Cultural Reduta
10h00 – 19h00 Expoziţia Art Connections (participă artişti din
Rishon Le Zion, Israel şi Limassol, Cipru)
Piaţa Sfatului – I. L. Caragiale omagiat de:
11h30 – 11h45 – Colegiul Naţional Unirea – Căldură mare
11h45 – 12h00 – Colegiul Naţional Grigore Moisil – Un pedagog de
şcoală nouă
12h15 – Asociaţia Amphiteatrrom – O noapte furtunoasă
17h30 – Concert Mandinga si Ana Lesko
Cercul Militar Braşov Filarmonica Braşov
19h00 – Concert “Musashino – Braşov 20 de ani de
prietenie”
Dirijor: DAISUKE SOGA (JAPONIA)
Solişti: pian – FUKO ISHII
vioară – DĂNUŢ MANEA
Teatrul Sică Alexandrescu
17h00 – Sectorul „S” (de Emanuel Pârvu)
Regia: Emanuel Pârvu

SÂMBĂTĂ, 21 APRILIE 2012

Piaţa Sfatului – Târg de flori
Promenada parcului N. Titulescu – Târg de meşteşugari
Str. Diaconu Coresi – Târg ONG
Centrul Cultural Reduta
10h00 – 19h00 Expoziţia Art Connections (participă artişti din
Rishon Le Zion, Israel şi Limassol, Cipru)
Piaţa Sfatului
Corul Unison Concert
12h30 – Teatrul Arlechino
13h30 – Galoşul fermecat
17h30 – Concert Alex Velea, Fly Project, Elly White
Opera Braşov
18h30 -Traviata (G. Verdi)
Dirijor: Traian Ichim
Regia: Dumitru Tăbăcaru
Teatrul Sică Alexandrescu
19h00 – Absint (de Marta Fertacz)
Regia: Claudiu Goga

DUMINICĂ, 22 APRILIE 2012

Piaţa Sfatului – Târg de flori
Promenada parcului N. Titulescu – Târg de meşteşugari
Str. Diaconu Coresi – Târg ONG
Centrul Cultural Reduta
10h00 – 19h00 – Expoziţia Art Connections (participă artişti din
Rishon Le Zion, Israel şi Limassol, Cipru)
11h00 – Parada Junilor
Traseu : Piaţa Unirii, str. Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii,
Piaţa Sfatului, Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon
Piaţa Sfatului
13h00 – 17h00 – Comunităţile Braşovului îşi prezintă tradiţiile:
Folclor românesc
Comunitatea elenă
Comunitatea maghiară
Comunitatea germană
Comunitatea rromă
17h00 – Spectacol folcloric

Program preluat integral de pe site-urile de promovare ale evenimentului.

Fara asumarea responsabilitati pentru eventualele modificari ale programului intreprinse de organizator!

Primăverii

Bine-ai venit, tânără frumoasă,

Tu, extaz al naturii,

Cu al tău coş de flori,

Bine-ai venit în tindă!

Of! Of! Eşti aici din nou!

Dulce şi frumoasă,

Şi ne bucurăm cu sufletul

Să te întâmpinăm.

Te mai gândeşti la fata mea?

Of, dragă, dar gândeşte-te!

Fata acolo m-a iubit,

Şi fata mă iubeşte încă!

 

Pentru fată o floare

Îţi cerşesc acum -

Eu vin şi îţi cerşesc din nou,

Şi tu? Tu chiar îmi dai?

Bine ai venit, tânără frumoasă,

Tu, extaz al naturii,

Cu al tău coş de flori,

Bine-ai venit în tindă!

 

Friedrich Schiller - 1854

Pozele acestei primăveri au fost realizate în grădina casei mele din comuna Vulcan, judeţul Braşov.  Poezia de mai sus este traducerea parţial adaptată a textului original.

Răbdarea Crinului

Avusese Crinul atâta răbdare cât nu avusesem eu probabil în multe vieţi răsfirate la un loc.

Şi se gândise Crinul să-mi dea o lecţie tocmai când îmi pierdusem orice fel de răbdare, orice fel de scop şi ţintă, orice fel de umbre, orice fel de imaginaţii.

Crinul are şi el o poveste destul de lungă. Îl cunoscusem o dată cu mutarea mea la Braşov, atunci când îi văzusem prima dată frunzele firave, răsfirate pe un pervaz prăfuit într-o încăpere rece, care urma să devină sala noastră de şedinţe. O dată cu mutarea mea venise şi vremea mutării lui, într-un ghiveci alb cu pământ proaspăt şi negru, care lăsa loc de inspiraţii. Stătuse el în frunze multă vreme, până când ne adunarăm în biroul respectiv mai multe personalităţi compatibile cu firavul Crin. Şi din minunatele lui frunze răsăriră multe, multe flori portocalii aprinse, atât de multe, parcă pentru fiecare dintre noi.

 

Evident că el crescuse atât de mult în pământul lui negru şi proaspăt încât veni vremea împărţirii. Şi astfel am primit şi eu trei frunze firave, într-un ghiveci vechi de lut, mai vechi decât mi-aş fi putut aduce aminte. 

 

A durat aproape 2 ani şi ceva, acest „ceva” fiind irelevant de mult, perioadă în care nu văzusem mai mult de cinci frunze in ghiveci. Firave, firave, precum firul de nisip pierdut în briză. Evident, că o dată cu venirea acestei ierni, când a trebuit să-l mut din balcon în locul lui de iarnă, din bibliotecă, îl ameninţasem în gând, că la primăvară îl mut la ţară.

Mi-o fi auzit el gândul sau nu... Nu ştiu. Doar că la câteva zile după această subtilă ameninţare am zărit ceva verde crud, răsărind din abur de pământ de ţară închis în ghiveci de lut. Mi se oprise respiraţia în absolută uimire şi întrebare.. oare ce să fie???

 

După şi mai multă răbdare cultivată cu greu şi în mod nefast, crescu verdeaţa într-un boboc mic, dar sublim. Nu şi-ar putea închipui nimeni starea mea din cele câteva zile până crescu bobocul. Era o inerţie cumulată din răbdările lui de peste ani, cu inspirări de verde tot mai închis până la explozia mirifică de portocaliu aprins.

 

Se desfăcu în patru flori mari, atât de mari, încât ar fi putut cuprinde toate lumile mele. Atât de răbdător îmi arătase el că răbdarea nu se dobândeşte, doar se cultivă, că trebuie să o caut exact în momentele inexistenţei ei. Răbdarea părea a fi în mine un foc, precum pasiunea. Trecătoare. Dar mă învaţă Crinul şi acum, când îmi împrăştie în sufragerie petale de portocaliu pierdut, că răbdarea se trage din pământuri negre, inspirate, că răbdarea există încă din vremuri din lut. 

 

Răbdarea aduce cu ea linişti controlate pe drumuri îndelungate şi grele, iar atunci când ea consideră îţi dăruieşte fapte nemaigândite, cum ar fi o floare de crin, portocaliu, crescută din verde aprins, atunci când niciun gând nu o mai aştepta.

 

 

Mărţişorul

Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.^[1]

Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Mituri ale Mărțișorului

Voinicul care a eliberat Soarele

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea către frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.^[2]

Lupta Primăverii cu Iarna

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.^[3]

 

Istoric

Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât Români cât și la Bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini, care, la Bulgari, sunt legate de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681. Se mai consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea^[4].

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului^[5]. Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caș^[6]. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

 

În prezent

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărțișor”, care începe pe data de 1 martie și durează până la 10 martie.^[3] În acest an, festivalul se află la ediția a 45-a.

În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihor de crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. În Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.În zona Moldovei pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).

Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari care o numesc Martenița (Мартеница), și deasemenea în Macedonia și Albania.

Articol preluat în totalitate de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Mărţişor

DRAGOBETELE DIN 24 FEBRUARIE

Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele:

"Floride fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu draga
Uraciunile sa le desparti".

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui. Era o sarbatoare a grupurilor de tineri care ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se imbratisau. Avea toate trasaturile unei sarbatori premaritale, de antamare a unor relatii intre tinerii din comunitate, ce anticipau nuntile.

Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune facute impotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se intalneau pentru a-si face juraminte de prietenie.

Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.

Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.

Obiceiurile de Dragobete, zi asteptata candva cu nerabdare de toti tinerii bucovineni, au fost in buna parte uitate, pastrandu-se doar in amintirea batranilor. Iar in ultimii ani, Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, el fiind inlocuit de acel Sfant Valentin ce nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

AŞTEPTARE

Tăcut alint privirea-ţi

Tu, soare mândru, tandru....

Ştiu că fericirea-ţi

Nu vină.

Ea e dusă

Şi între cruci uitată.

Dar tu aşteaptă,

Aşteaptă...

Când norii iar vor plânge,

Şi vânturile cântă,

Aleargă iar spre tine

Mândră, blândă, albă...

Dar...

Va fi o demult uitată,

Crudă

Fericire. 

Martie 2001

Expozitie fotografica Sarmizegetusa Regia. Misterul Pietrelor

Lume Lumeee, sunteti invitati cu mic cu mare, miercuri, 18 ianuarie, la orele 14 batute fix, la un eveniment cu staif ce va avea loc la Biblioteca Metropolitana Mihail Sadoveanu din Bucuresti!

Asadar, va invitam la lansarea cartii "Pietrele Dacilor Socotesc" a reputatului regizor David Reu, un impatimit iubitor al istoriei acestei tari si mai ales, al civilizatiei dacice, care ne va detalia aspecte de numerologie si matematica, stiinte folosite pe aceste meleaguri de catre stramosii daci, asa dupa cum domnia sa David Reu a reusit sa le studieze de-a lungul carierei sale.

In cadrul acestei lansari veti putea admira "pe viu" vestigiile dacice de la Sarmizegetusa Regia, intr-o inedita expozitie fotografica semnata Clarisa Iordache si Bogdan Manea. Nu mai putin de 50 de fotografii vor detalia aspecte ale acestor vestigii dacice, asa cum se prezinta ele publicului larg in ultimii ani. Veti putea admira asadar Sanctuarul Mare Circular, Cadranul Solar, Sanctuarul Mic Rotund, si o serie de Sanctuare Patrulatere, toate formand un sistem complex al unei vieti spirituale dacice, despre care, din pacate, inca nu stim foarte multe.

Scopul acestei expozitii este acela de a promova vestigiile dacice, intr-un context in care, din prea mult zel, se pare ca uneori uitam cat de important si fragil totodata este patrimoniul cultural istoric si, in loc sa il conservam, il distrugem sub diverse forme. Asadar, aceasta expozitie vine in intampinarea unei epoci in care, probabil ca putin din acest sistem de temple va mai fi pastrat, el traind in memoria urmasilor, doar prin intermediul fotografiilor!

Acestea fiind zise, va asteptam in numar cat mai mare, deoarece o parte din mostenirea culturala a acestui popor, vine la Bucuresti, pentru a se face cunoscuta apreciata si remarcata de catre cei interesati. Si, ca totul sa fie si mai imbietor cu putinta, aflati ca lansarea cartii domnului David Reu va fi condimentata cu versuri din volumul de versuri istorice, tot despre daci, intitulat "De Sabie si Neam" autoare fiind protagonista expozitiei, Clarisa Iordache.

Si, ca sa fim intelesi pe deplin, va mai spunem ca atmosfera va fi una prieteneasca, de sueta intre prieteni, ce va va purta lejer, dincolo de dealurile impadurite, pana in inima unei civilizatii stravechi, direct in cea care odata a fost, mareata Sarmizegetusa Regia!

 

 

 

Articol preluat integral de la: http://iatalumea.blogspot.com/2012/01/expozitie-fotografica-sarmizegetusa.html

Colind - Mihai Eminescu

COLINDE, COLINDE Colinde, colinde! E vremea colindelor, Căci gheaţa se-ntinde Asemeni oglinzilor Şi tremură brazii Miscând ramurelele, Căci noaptea de azi-i Când scânteie stelele. Se bucur copiii, Copiii şi fetele, De dragul Mariei Işi piaptană pletele, De dragul Mariei Ş-a Mântuitorului Luceşte pe ceruri O stea călătorului.  Publicat în ziarul Universul - 1933

Expoziţie cu pozele lui Vlad

Pentru mine întotdeauna vor fi simplu "pozele lui Vlad", pentru ca mă apropie de ceea ce îmi este drag mie: România, la ţară. Sunt sigură că nu doar eu am aşteptat o nouă expoziţie cu pozele lui. Şi nici că se putea un loc mai plăcut şi mai cultural. 

Ultima carte a lui Oreste!

Florin Chilian - La mulţi ani şi cât mai multă inspiraţie românească!

 Articol preluat de pe: http://www.jurnalul.ro/calendar/la-multi-ani-florin-chilian-599085.htm

"Sunt Florin Chilian şi am telefonul ascultat pe mandat de siguranţă naţională. Şi emailurile îmi sunt urmărite de imbecili.”
www.chilian.ro

"Mi-am trăit viaţa ca un dement, fără plasă de siguranţă şi fără menajamente...”
"M-am întrebat la un moment dat dacă să mă bucur sau să mă întristez pentru că respir în anii ăştia. Fireşte că, la nivel mental, e o bucurie, prea sunt demente vremurile doar că se intersectează cu trăirile din real... Aici e mai dificil.... Ce să spun? Le trec ca un om viu, uneori mai scap dârlogii şi o iau razna pentru că trebuie să decomprim cumva, însă, mai întotdeauna am noroc că în momentele astea să fie lângă mine oameni, prieteni dragi. Faptul că pot fi atât de imbecil câteodată şi atât de dobitoc că nu poţi crede că-s eu dacă raportezi la muzica mea idioţeniile pe care le fac, tocmai astea mă ţin pe o linie de relativă plutire, de aproapele meu echilibru. Nu pot fi un om «normal>, n-am cum să fiu normal şi să fac muzica pe care o fac. Cine se aşteaptă de la mine să fiu un cetăţean exemplu e un tâmpit şi se înşală grav.

Cei care citesc aceste rânduri trebuie să ştie că am trişat tot timpul. Că eram foarte aproape de Cernobâl atunci când a avut loc dezastrul ăla nuclear, la Firiza, mai sus puţin de Baia Mare şi niciodată nu am crezut că o să ajung să trăiesc atât de mult, ăsta este unul dintre motivele pentru care o iau razna când aud despre copii de doi sau trei ani cu forme de cancer deşi ştiu... cesiul... perioada de înjumătăţire... Tot nu mi se pare drept. Am avut un accident în adolescenţă în care am avut un episod de moarte clinică şi n-am murit... pentru că o voce din lumina aceea, din tunel, mi-a spus că nu este momentul să ajung acolo, pentru că mai am foarte multe de făcut aici - motiv pentru care mi-am trăit viaţa ca un dement, fără plasă de siguranţă şi fără menajamente. Tot timpul aveam sentimentul că mie nu mi se poate întâmpla nimic rău şi mă simt protejat cumva... Se mai întâmplă să am câte un vis care se tot împlineşte, ştii?! Nu este nimic glorios în asta ci numai egoism cinic. Frica aceea adevărată de ochii din oglindă şi de propria mea judecată. Faptul că ştiu m-a făcut mereu să nu pot să mă înşel, nu m-a lăsat. De aici «curajul> meu nebun de a trăi decent în raport cu ochii din oglindă, dintr-o înşelăciune, dintr-un trişat.

Viaţa de artist în România zilelor noastre? Zău că nu ştiu. Sunt atât de amestecate realităţile aici că o iei razna. Dacă mă gândesc la «colegi> e un business relativ ok - viaţă uşoară, femei, băutură..., dacă mă gândesc la artişti - care sunt îngrozitor de puţini - este şi o vină a lor pentru că nu reuşesc să găsească o cale prin care să ne facă cunoscută arta lor de care avem atâta nevoie, deşi într-o lume normală asta ar fi treaba altcuiva, a socialului... Cred că la noi arta nu mai înseamnă altceva decât o inimă ţinută în mâini în faţa lumii care trece grăbită şi prea nepăsătoare pe lângă, având mare grijă ca nu cumva să fie atinsă de inima asta. Încă mai au decenţa de a nu o călca în picioare. Artistul român este privit aici, la noi, aşa cum priveau demult oamenii un urs cu laţ în nas, trecând pe străzi printre ei, cu teamă, cu respect, cu bucurie sau cu o imensă curiozitate. Niciodată cu dorinţa de-al elibera şi de a fi liber asemenea lui sau de a-i respecta puterea.

Cât datorez acestei ţări şi acestui popor? Dacă mă gândesc la propriu - nimic. Dacă însă judec cu mintea mea îi datorez totul. Nu pot respira în altă limbă, alta decât limba română. Tot ce ţine de spiritualitatea acestui neam prea tare hulită şi batjocorită m-a făcut să fiu «A fi>.

Ştiu că era 21 Decembrie şi că eram alături de Vali Sterian, la Sala Palatului. O femeie cobora cu o pâine îî mâini, strigând: «Pâine pentru Timişoara!>. Am făcut pasul în stradă, alături de ea. Nu ştiu ce am judecat eu cu mintea mea de 20 de ani, dar ştiu că am judecat şi că mi-am asumat pasul acela cu toate consecinţele lui. Şi acum cred că la origine a fost vorba numai despre egoism în gestul meu. Cunoşteam implicaţiile, vedeam rândurile de soldaţi cu armele îndreptate spre noi şi mai vedeam şi camerele care filmau totul din spatele lor. Nu mi-a păsat de nimeni şi nimic în afară de gândul că nu mă mai pot privi în oglindă dacă nu fac pasul acela după ce privirile mi s-au intersectat cu cele ale femeii care striga frângând pâinea în mâini. O altă zi în faţa Televiziunii, tot Decembrie 1989. Am auzit o rafală de armă automată grea, precum cea de TAB, şi un băiat de vârsta mea a căzut secerat chiar de lângă umărul meu. Atunci s-a întâmplat. Am fugit îngrozit, rupând pământul, către Piaţa Dorobanţi. Nu mi-a mai păsat de nimic, nu mai eram raţional, nu mai judecam. Frica, groaza şi fuga de acolo, atât! Nu eram nimic. Un animal dominat de o frică înspăimântătoare. Nu-mi mai asumam nimic, nu mai raţionam. Numai frica mă stăpânea, atât. Tot timpul cât am fugit am ştiut că trebuie să-l iau şi pe el de acolo, dar nu mă puteam opri din alergat. Cu numai o clipă înainte vorbeam amândoi. Nu am fost în stare să mă opresc şi mă mai amăgeam la gândul că oricum era mort şi că nu mai puteam să-l ajut în nici un fel. 50, 100 de metri, atât am alergat să mă pun la adăpost. Am început să rog oamenii să meargă cu mine înapoi pentru a lua copilul acela de acolo. M-am întors şi, ajutat de doi oameni, am luat acel trup de lângă gardul Televiziunii, rugând pe cineva cu o Dacie papuc acoperită să-l ducă la spital. Un băiat înalt şi slab m-a întrebat ce s-a întâmplat. L-am privit şi dintr-o dată mi-au revenit în minte toate amănuntele zilelor trecute de pe 21. I-am spus că totul e o farsă, un aranjament, că nimic nu-i adevărat şi că plec acasă pentru că eram foarte obosit Mai târziu, pe 17 ianuarie, am scris un cântec, «Atac la persoană>, şi a intrat pe decalog la a doua poruncă.

E un înţeles în toate, fără îndoială. E un rost, undeva, în respiraţia mea de acum aici. În altă naştere, ca ţară vorbesc, nu existam. Despre destin... încă se trece, înca se zideşte, înca se naşte, zic eu.
Am deja cam toate premiile, de la cadoul pe cere mi-l face viaţa în fiecare clipa din care am decis să fac muzică, la cele trei mai realizari ale mele pe care numai de curând le-am conştientizat şi anume: 1. Există un atelier - sper să existe încă - unde copii din puşcăria de chirpici de la Tichileşti învaţă să faca termopane ca să nu se mai întoarca acolo. 2 - Este o fetiţă de trei ani, Ioana care şi datorită unui infim aport al meu, la ideea unui om tare drag, Mihai Mărgineanu - are acum şi a doua mânuţă şi 3. - Un chirurg de inimi de copii din Boston are ca ton de apel pe telefon «Zece>. Fetiţa pe care a operat-o în singura lui zi liberă, după doi ani şi jumătate, de un Crăciun, este acum bine. Tatăl ei mi-a spus asta săptămâna trecută şi m-am bucurat tare mult. Sunt bucurii tare sincere într-un ocean de tristeţi şi de prea multe cazuri şi prea grave, prea fără speranţă. Am spus asta atunci unei prietene şi m-a acuzat că-s prea trist... e un alt cuvânt spus de ea, dar nu-mi vine acum.

Nu cred că noi, ca neam avem apenticele recunoştinţei sau al memoriei, legat de o valoare a noastră, aşa că, cu atât mai puţin nu cred că ar avea de ce şi pentru ce să-şi amintească cineva despre mine. Poate doar - ca exerciţiu de vanitate - să ştie că sunt singurul om care a pus pe muzică cele zece porunci.... altfel nu. Lucruri interzise nu există că doar n-am muncit atât pentru a crea controversatul personaj numit Chilian. Sunt mai mult decât asumat cu toate... Am luat tot nefirescul dintr-o societate românească profund bolnavă, mi l-am însuşit şi m-am folosit de valenţele lui demente pentru a inventa personajul controversat Chilian, personaj care a adus în cele din urmă muzica mea aici, în lumea reală. Îmi asum tot ce am făcut, aşa cum îmi asum şi consecinţele acţiunilor mele! Ce este cu adevărat important pentru mine nu prea are legătură cu ceea ce valorizează ceilalţi. Asta e farmecul «controversei> - ţine vie întrebarea.

E o apetenţă ce frizează cretinismul performant al media din România, în ceea ce priveşte dispariţia artiştilor care nici măcar nu au existat pentru ei atâta vreme cât au trăit. Deşi este evident că eu sunt deja nemuritor... Dacă idioţii ăştia din media vor face circ atunci când voi pleca, le promit că mă întorc şi îi bântui cât vor mai avea de trăit, şi pe ei şi pe neamurile lor. Cu mine se vor culca, cu mine se vor trezi şi vor sta la masă. De nu le scot peri albi lor şi neamurilor lor pâna la a şaptea spiţă, să vedeţi voi! De nu-i fac să se roage să vină lângă mine decât să mai trăiască o zi aşa cu mine pe capul lor!
Am răspuns întotdeauna în interviuri, mai ales la întrebările care nu mi-au fost puse vreodată.
«Hai priveşte în jur/sigur există ceva curat ceva nepătat de cuvinte şi
gesturi fără contur...>”


Astăzi, de ziua sa, Florin Chilian va participa alături de Mihai Mărgineanu şi Răzvan Simion  la o întâlnire, în cadrul proiectului internaţional - "Mândri de clasa noastră, de şcoala noastră, de ţara noastră, noi am început să construim!”, iniţiat şi coordonat de Andrei Bădin, la Liceul Cervantes http://www.starttobuild.org/evenimente.html
şi la Club Princess, unde va cânta pentru un eveniment caritabil. Toţi banii stânşi de la intrare vor merge la fundaţia Metropolis, fundaţie de care sărbătoritul noastru este foarte apropiat. Aceasta are un orfelinat particular, de 16 ani, unde au grijă cam de 114 copii, unii în centru,  alţii în familii - www.princessclub.ro
www.fundatiametropolis.ro

1 Decembrie - România, tărâm de poveste

Există anumite minunăţii în ţara noastră care nu pot fi exprimate în cuvinte. Câtă binecuvântare i-a fost dat acestui tărâm de poveste... Pentru că noi încă mai credem în poveşti...

Pozele lui Vlad vorbesc astăzi mai mult decât oricâte descrieri aş putea exprima eu:

 Sursa: http://vlad-dumitrescu.blogspot.com/