vineri, 30 martie 2012

Primăverii



Bine-ai venit, tânără frumoasă,
Tu, extaz al naturii,
Cu al tău coş de flori,
Bine-ai venit în tindă!


Of! Of! Eşti aici din nou!
Dulce şi frumoasă,
Şi ne bucurăm cu sufletul
Să te întâmpinăm.


Te mai gândeşti la fata mea?
Of, dragă, dar gândeşte-te!
Fata acolo m-a iubit,
Şi fata mă iubeşte încă!

 

Pentru fată o floare
Îţi cerşesc acum -
Eu vin şi îţi cerşesc din nou,
Şi tu? Tu chiar îmi dai?


Bine ai venit, tânără frumoasă,
Tu, extaz al naturii,
Cu al tău coş de flori,
Bine-ai venit în tindă!

 
Friedrich Schiller - 1854

Pozele acestei primăveri au fost realizate în grădina casei mele din comuna Vulcan, judeţul Braşov.  Poezia de mai sus este traducerea parţial adaptată a textului original.

miercuri, 7 martie 2012

Răbdarea Crinului



Avusese Crinul atâta răbdare cât nu avusesem eu probabil în multe vieţi răsfirate la un loc.
Şi se gândise Crinul să-mi dea o lecţie tocmai când îmi pierdusem orice fel de răbdare, orice fel de scop şi ţintă, orice fel de umbre, orice fel de imaginaţii.
Crinul are şi el o poveste destul de lungă. Îl cunoscusem o dată cu mutarea mea la Braşov, atunci când îi văzusem prima dată frunzele firave, răsfirate pe un pervaz prăfuit într-o încăpere rece, care urma să devină sala noastră de şedinţe. O dată cu mutarea mea venise şi vremea mutării lui, într-un ghiveci alb cu pământ proaspăt şi negru, care lăsa loc de inspiraţii. Stătuse el în frunze multă vreme, până când ne adunarăm în biroul respectiv mai multe personalităţi compatibile cu firavul Crin. Şi din minunatele lui frunze răsăriră multe, multe flori portocalii aprinse, atât de multe, parcă pentru fiecare dintre noi.
 
Evident că el crescuse atât de mult în pământul lui negru şi proaspăt încât veni vremea împărţirii. Şi astfel am primit şi eu trei frunze firave, într-un ghiveci vechi de lut, mai vechi decât mi-aş fi putut aduce aminte. 
 
A durat aproape 2 ani şi ceva, acest „ceva” fiind irelevant de mult, perioadă în care nu văzusem mai mult de cinci frunze in ghiveci. Firave, firave, precum firul de nisip pierdut în briză. Evident, că o dată cu venirea acestei ierni, când a trebuit să-l mut din balcon în locul lui de iarnă, din bibliotecă, îl ameninţasem în gând, că la primăvară îl mut la ţară.

Mi-o fi auzit el gândul sau nu... Nu ştiu. Doar că la câteva zile după această subtilă ameninţare am zărit ceva verde crud, răsărind din abur de pământ de ţară închis în ghiveci de lut. Mi se oprise respiraţia în absolută uimire şi întrebare.. oare ce să fie???
 
După şi mai multă răbdare cultivată cu greu şi în mod nefast, crescu verdeaţa într-un boboc mic, dar sublim. Nu şi-ar putea închipui nimeni starea mea din cele câteva zile până crescu bobocul. Era o inerţie cumulată din răbdările lui de peste ani, cu inspirări de verde tot mai închis până la explozia mirifică de portocaliu aprins.
 
Se desfăcu în patru flori mari, atât de mari, încât ar fi putut cuprinde toate lumile mele. Atât de răbdător îmi arătase el că răbdarea nu se dobândeşte, doar se cultivă, că trebuie să o caut exact în momentele inexistenţei ei. Răbdarea părea a fi în mine un foc, precum pasiunea. Trecătoare. Dar mă învaţă Crinul şi acum, când îmi împrăştie în sufragerie petale de portocaliu pierdut, că răbdarea se trage din pământuri negre, inspirate, că răbdarea există încă din vremuri din lut. 
 
Răbdarea aduce cu ea linişti controlate pe drumuri îndelungate şi grele, iar atunci când ea consideră îţi dăruieşte fapte nemaigândite, cum ar fi o floare de crin, portocaliu, crescută din verde aprins, atunci când niciun gând nu o mai aştepta.


 
 

joi, 1 martie 2012

Mărţişorul



Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.[1]
Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Mituri ale Mărțișorului

Voinicul care a eliberat Soarele

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea către frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.[2]

Lupta Primăverii cu Iarna

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.[3]

 

Istoric

Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât Români cât și la Bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini, care, la Bulgari, sunt legate de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681. Se mai consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea[4].
Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului[5]. Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caș[6]. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

 

În prezent

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.
În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărțișor”, care începe pe data de 1 martie și durează până la 10 martie.[3] În acest an, festivalul se află la ediția a 45-a.
În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihor de crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. În Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.În zona Moldovei pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).
Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari care o numesc Martenița (Мартеница), și deasemenea în Macedonia și Albania.

Articol preluat în totalitate de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Mărţişor