Florile din Parlamentul Romaniei

Doua chestiuni foarte importante pentru inceput:

1. Sa nu credeti ca vorbesc cumva la figurat. Nu, nu... chiar ma refer la florile din Parlamentul Romaniei. 

2. Sa nu credeti ca nu-mi plac florile. Dimpotriva, imi plac toate florile, de orice fel, doar sa fie cat mai colorate.

Si sa trecem la subiect. 

Nu ma uit eu prea mult la televizor. Mai prind asa, dimineata, niste stiri. Dar cum in ultimul timp ne sunt prezentate show-urile de la Senat si Camera Deputatilor, n-am putut sa nu observ acest detaliu, care pare de o importanta infima, daca nu stim sa privim dincolo de aparente.

Eu am tot vazut acolo niste aranjamente florale de invidiat. Dar ce flori.. Sa nu credeti ca ar fi flori de camp de pe plaiurile Romaniei. Imi par toate flori scumpe, de sera sau de import, ca doar dragii nostri reprezentanti ai poporului roman merita ce-i mai bun si mai frumos.

Haideti sa fim seriosi. La ce le trebuie aranjamente de flori acolo??? Sa le mai veseleasca din cand in cand privirea plictisita de atata munca. Ha, ha... Se veselesc ei cu filmulete, meciuri... si nu mai continui enumeratia caci risc sa devin vulgara.

Ma intorc la flori. Adica la florile din Parlamentul Romaniei.

Sunt foarte frumoase, dar sunt oare utile?

Am analizat: in primul rand toate aranjamentele costa. De la firul de floare si verdeata pana la vase si apa toate costa. Cu cat este aranajamentul mai luxos cu atat costa mai mult. Sa inmultim costul cu n = numarul de aranjamente si ne apuca plansul. 

Tocmai au taiat salariile bugetarilor. Nu ma refer aici la bugetarii nesimtiti. Ci la cei care si-au dedicat o mare parte din viata acestei tari. Cum ar fi de exemplu dascalii. A se observa ca nu folosesc alt cuvant, decat acesta: dascali. Pentru ca doar ei, in toata puterea cuvantului, au incercat sa ne cultive. Si n-a contat acum toata truda lor. Oricum aveau salarii mici. Reducerea a fost o suma mica, dar importanta pentru ei, si sunt sigura ca tot mica este in comparatie cu suma data pe aceste aranjamente florale.

Deci inca o data ne convingem ca suntem niste idioti ca am ales niste idioti, care in loc sa faca ceva bine arunca banii pe flori. Si sa nu uit, calculul meu trebuie inmultit din nou cu n = pila pe care o are furnizorul la responsabilul cu achizitiile de la Parlament. Cu cat pila este mai mare, de atatea ori creste si costul.

Sau, am putea sa fim optimisti si plini de speranta. Adica sa credem cu tarie, ca florile sunt puse acolo de un domn mai destept decat altii. Care a vrut sa le arate alesilor cat de trecatoare sunt florile. Si la fel sunt si oamenii, trecatori ca florile prin iarba timpului. Dar cine se mai gandeste la asa ceva cand in joc este bunastarea lor si nu a tarii?!

LET'S DO IT, ROMANIA!

Mare pacat as spune eu, ca trebuie sa vina cineva si sa ne spuna "Let's do it!", pentru ca noi nu suntem in stare!!!

Scriam in postarea de 1 Mai, ca unde ne alesesem noi locul de picnic erau o multime de gunoaie, nu hartii..... ci doze de bere, sticle si alte obiecte periculoase din toate punctele de vedere. Cum vroiam sa ne jucam cu copiii pe acolo, am considerat de cuviinta sa curatam locul, spre binele nostru si al peisajului. Sa nu credeti ca acei multi, multi oameni care erau la gratar mai jos de noi au facut la fel. Probabil ca gunoaiele lor inca mai sunt acolo.

Sa ne fie foarte clar: Asemenea proiecte, ca cel care va avea loc in 25 septembrie, nu sunt foarte usor de organizat si costa destul. Si nici nu o sa existe vesnic cineva sa stranga dupa altii care isi bat joc de natura si implicit de cei care inca o mai respecta.

De aceea: MATURIZATI-VA si nu mai aruncati nimic la intamplare. Cosurile de gunoi pe strazi au costat si ele bani, ar trebui folosite. Cand mergeti undeva, chiar daca nu gasiti un loc de aruncat gunoiul, pastrati-l pana cand gasiti un loc potrivit.

Sa ne fie foarte clar: Pe 25 septembrie se va mai curata cat de cat tara asta. Dar daca se va continua nesimtirea unora, o sa ajungem in aceeasi situatie.

De aceea: MATURIZATI-VA si preveniti, nu tratati!!! Si eventual, dati un exemplu si altora.

Spor la curatenie!

La munte, la Manastirea Sf. Ioan Casian

Cand parasesti drumul principal si te indrepti spre aceasta sfanta manastire, parca te incearca Dumnezeu. Pentru ca in pustietatile Dobrogei te intalnesti intai cu Fata Morgana, un fel de este sau nu este real locul spre care te indrepti. Vezi in departare constructia, dar drumul ti se pare lung. Si cand intri pe cararea pietruita, marginita de ierburile uscate, iti dai seama ca nu mai este cale de intoarcere. Nici la propriu si nici la figurat. Nu ai loc sa intorci masina acolo, si parca nici nu mai vrei. 

Poarta manastirii pare o poarta intre doua lumi. Parasesti vitregiile Dobrogei si intri intr-o lume a reculegerii, a spiritualitatii desavarsite, a linistii si a uitarii a tot ce inseamna necredinta. 

Parca nu-ti vine a crede ca staretul chiar ingijeste de un lacas in aceste locuri atat de uitate de orice lume actuala. Cred ca mare ii este multumirea sa vada ca se abat diferiti oameni din drumul lor cotidian sa-i viziteze meleagurile.

Cand pasesti apoi spre Pestera Sf. Ioan Casian nu stii ca te asteapta un adevarat drum al patimilor. Cobori pe costisa, incet, nu stii ce te asteapta. Te intampina doar vantul Dobrogei, care nu e fierbinte cum ar trebui sa fie, e rece si nu te indeamna la calm. Acolo trebuie sa stii sa-ti gasesti linistea, sa fi invatat deja ceva din urma.

Acele locuri erau numite demult, tare demult, Scitia Mica. Si in vagaunile acelor munti s-au rugat multi, multi calugari si oameni sfinti. Si totul pare a fi incarcat de o istorie mult prea tumultoasa. Intr-una dintre vechile pesteri, romanii au zidit de vii dacii rasculati dintr-un sat, impreuna cu familiile lor. Se spune ca localnicii acestor tinuturi le aud cateodata tanguirile.

Cum spuneam, locul este atat de incarcat de energii, incat iti trebuie o liniste interioare extraordinarea sa regasesti linistea lor. Dar, privelistea contribuie. Caci ramai uimit la tot pasul, de colturi de stanca ce par chipuri pierdute sau de apa Casimnicei adunata la poalele muntelui. 

Apoi, cand urci in pestera Sfantului e chiar alta lume. Pentru ca intelegi cata rugaciune exista inca acolo, si poate, cata s-a mai pierdut inca in maruntaiele pamantului.

La Manastirea Sf. Ioan Casian, cei care s-au incredintat cu trup, dar mai ales cu suflet duhovniciei, lupta pentru pace sufleteasca. Sunt rupti de lume si totusi intr-atata lume.

E un loc mirific in toata puterea cuvantului. Noi am ajuns acolo pe cer innorat si vant neprielnic. Si am plecat pe soare, parca luminati un pic de aceasta experienta. Imi vor ramane acele locuri in gand mult timp, cu semne de intrebare, dar cu multumirea ca am putut calca pamant de sfinti, de rugaciune, de altceva.

La munte, ....

De la mare am plecat la munte. Si culmea, muntii erau langa mare. Nu ca in strainatate, in anumite locuri, unde valurile se izbesc de stancile unor munti, care cateva mii de metri mai sus sunt acoperitede zapada. Sa zicem foarte aproape de mare, unii numesc aceste locuri Podis, noi le spunem pe romaneste Muntii Dobrogei. Nu au decat un pic mai putin de 500 de metri inaltime, dar faptul ca rocile lor existau acum 1,6 miliarde de ani conteaza mai mult decat orice masura. 

Si, Doamne, ce frumuseti rare ne-ai dat. Nici nu iti dai seama cand ajungi la munte, pentru ca pana la primele stanci urci si cobori lin niste vai, in care ai impresia ca nu e nimic. Dar este atata istorie si sunt atatea vremuri, incat iti recunosti infimitatea de trecator prin aceasta lume. 

Si cand ajungi la o margine de rapa si indraznesti sa privesti spre campurile cultivate cu atata truda si in rugaciune, acolo in Dobrogea, iti dai seama, ca acesti munti au fost pusi acolo acum mai mult de un miliard de ani, ca sa le poti admira tu acum apusul. 

Parcurgand drumul de la Mihail Kogalniceanu, spre Targusor si apoi spre Cheia, treci prin stari total diferite, de la lin, la greu, de la uimire la liniste. Si cand intri in cheile Dobrogei parca uiti si sa respiri. Si daca reusesti cumva sa-ti mai aduci aminte ca respectivele reliefe carstice s-au format in calcar jurasic ,ti se risipeste orice urma de conexiune cu aceasta lume. 

Si, ca nu cumva sa uiti ca nu esti singura fiinta in aceste locuri deosebite, niste nevastuici privesc curioase cine este vizitatorul lor, de aceasta data...

La malul marii, la Esmahan Sultan

Un lucru pe care-l consider foarte important este obiectivitatea. Si ca sa fiu obiectiva trebuie sa laud eforturile administratiei din Mangalia de a pastra in buna-stare si de a include in circuitul turistic moscheea Esmahan Sultan din centrul orasului. Este cel mai vechi lacas de cult musulman de pe teritoriul tarii noastre, construit in sec. al XVI-lea (anul ar fi 1525, dar diferite surse dau ani diferiti, de aceea o sa ma rezum la secol). Moscheea a fost construita de catre fiica sultanului Selim al II-lea, in zidurile acesteia fiind incorporate pietre din vechea cetate Callatis.

Cand am ajuns acolo, nu-mi puteam imagina cum de in vremea regimului comunist locul fusese lasat in paragina. Este o minunatie. Chiar nu puteam vizualiza ca cimitirul vechi de 300 de ani sa fi fost exact in strada... pierdut printre balarii.

Nu am mai vazut pana acum un cimitir musulman si nici nu stiam ca orientarea lor este cea inversa decat a moscheei. Este foarte interesant.... Turbane sculptate in piatra pe cele doua coloane, cate una la fiecare capat al mormantului, morminte mici, mici, pentru copii.

Din fantana de acolo se lua apa pentru spalarea persoanelor decedate. Si fantana este reconstruita din pietrele unui vechi mormant.

Acum locul este restaurat in totalitate, multumita administratiei orasului Mangalia. Si ma bucur foarte mult de acest efort depus pentru comunitatea turca. De fapt nu doar pentru ei, ci pentru noi toti. Cu un bilet in valoare de 4 lei avem ocazia sa intram in lumea lor.

Desigur dupa ce ne descaltam la intrare. Comparativ cu moscheea din Constanta, unde ni s-au dat fuste si baticuri, aici singura conditie a fost sa ne lasam incaltamintea afara, frumos ordonata.

Chiar imam-ul a inceput sa ne povesteasca cate un pic despre moschee si istoria ei si un pic mai mult despre obiceiurile musulmane. 

Interiorul este simplu, altarul este indreptat in cea mai deplina simplitate catre Mecca. Singurul lucru mai altfel este locul femeilor, separat de cel al barbatilor. Cu asta mi-e cam greu sa ma obisnuiesc, dar trebuie respectat si cultul lor, asa cum este.

Chiar citeam pe o hartie, pusa pe masa de la intrare in moschee, ca religia islamica vine in completarea tuturor celorlaltor religii, iar Coranul este in aceasta credinta o desavarsire a tuturor celorlaltor carti sfinte. Acest aspect va fi disecat de subsemnata, dupa o aprofundare mai variata ale acestora din urma.

Ca si o completare: nu conteaza ca lacasul de cult sa fie aurit, plin de bogatii si lucruri nepretuite din punct de vedere material. Lacasul ar trebui sa adune credinciosii la un loc, indiferent de rit, doar pentru puterea rugaciunii colective. Si musulmanii, la chemarea imam-ului strigata suav si totodata puternic din minaret - Allahu Akbar - , se roaga impreuna, indiferent daca sunt la acea ora in moschee sau nu. 

 

Pentru a ca asa sunt ei invatati de mici. Si stiu ce putere are rugaciunea lor. Desigur, aici ii includ pe credinciosii, care stiu ce inseamna adevarata credinta, si nu pe fanaticii religiosi. Pentru ca nu toti musulmanii sunt oameni rai, asa cum vrea sa ne invete Occidentul. Din contra, cred ca printre ei se gasesc mai multi oameni buni decat printre noi. Noi, care mergem la biserica noastra duminica dimineata, ca sa ne vada comunitatea, nu mergem cu sufletul, mergem cu mintea, nu ne imbracam in credinta, ne imbracam in materialism, ca sa nu fim judecati de ceilalti ca am avea un aspect saracacios, necorespunzator "averii" actuale. Noi, majoritatea, ne rugam mecanic, ca asa trebuie, nu ca asa vrem. Trebuie sa invatam de la ceilalti ce putere are unitatea in credinta.

De aceea, pentru tot ce am insirat mai sus, moscheea Esmahan Sultan, mi-a inspirat un deosebit respect. 

Si am mai invatat ceva in acea calatorie scurta. Pe langa spiritualitatea castigata, am inteles ca se poate inveseli un cimitir vechi de 300 de ani cu o cultura colorata de dovlecei.

La malul marii...

La malul Marii Negre, undeva la malul acestei mari deosebite, isi intinde plajele o tara cum nu s-a mai vazut. Si nu s-a mai vazut nici acum si nici in vremuri de demult. Pentru ca acum atat de uimiti suntem de minunatia acestui mal, incat ramanem prea consternati si supusi vremurilor si nu mai facem nimic. Nici macar nu incercam sa ne recunoastem trecutul, ca am fost candva supusi unui mare imperiu si am prosperat in deplinatatea lui.

Stiati ca cetatea - port Callatis a fost singura care a acceptat de buna-voie protectia imperiului roman, si chiar daca prosperase si in decursul ocupatiei bizantine, cand se aliase cu cetatea Histria pentru a cuceri portul Tomis, a prosperat in continuare. Pana cand, evident slavii au dorit ceva mai mult decat li se cuvenea, urmarea fiind parasirea orasului in secolul 1 d.C. Asaaaaaaa. Si dupa ei potopul!!! Sau, ma rog, un fel de potop, caci o mare parte din orasul vechi este sub apa. Sub aceeasi Mare Neagra. Un arheolog roman a descoperit de curand, ca paralel cu plaja actuala se intinde sub apa un vechi drum roman. Doar nu credeti ca a primit fonduri pentru a-si continua cercetarile si pentru a include intr-un fel sau altul aceste vestigii in vreun circuit turistic. De ce oare sa acceptam ca putem sa ne facem singuri un renume bun, ca am putea exploata ce ne-a lasat trecutul.

In schimb, in Mangalia actuala, facem tot posibilul sa distrugem tot ce nu a putut distruge timpul. Cu doua foarte mici exceptii, Hotelul President, unde la demisol sunt pazite cu sfintenie o parte din ruinele orasului, si se pot vizita gratuit. Si Muzeul de Arheologie Callatis, care adaposteste in minusculai incinta pe langa obiecte descoperite in oras un mormant de origine greaca. Si in rest, degeaba ne laudam cu zidurile cetati, movile funerare etc., daca domnii din administratia locala fac sapaturi pentru canal si alte feluri de conducte prin ruine, fara vreo supraveghere autorizata. Adica, distrugeti in interesul actual. Si ca sa fie tacamul complet, analizand pe harta ca de la Mangalia pana departe in Bulgaria se gasesc peste tot vestigii antice, am intrebat-o pe doamna de la muzeu unde se gasesc asemenea ruine la Vama Veche (pe harta erau marcate). Numai privirea care mi-a aruncat-o m-a lamurit. Parca intrebasem de cine stie ce chestiune SF, nu de un loc la 10 km de punctul unde ne aflam. De ce ne-ar interesa cate popoare au trecut pe aceste meleaguri si cate bogatii au lasat in urma. Pentru ca bogatiile nu se numara in aur si in bani, ci in ce dainuie peste veacuri.

Dar, cu mare usurinta am gasit vestigiile antice de la Limanu. Si am ramas chiar impresionata. Nu stiu sa zic pe ce suprafata se intinde acest asezamant, pentru ca este imens. Presarate cu precizie pe marginea unei vai care se inchide cu un lac, gasesti numai pietre, caci doar pietre au ramas. Nu stiu daca s-au facut sapaturi arheologice in acest loc. Poate ca s-au speriat de intindere, complexitate si tunelurile care sunt peste tot. Singura protectie a acestui loc este o padura tanara de pini. Caci in jur, pe colinele de la Limanu, se intind gunoaiele, parca al lor ar fi fost locul acolo, si nu al istoriei. Cu exploatarea minima s-ar putea aduce un venit destul de bun administratiei locale. Dar cine sunt eu sa-mi dau cu parerea? 

Doar un trecator care se incapataneaza sa-si vada frumusetile tarii, chiar daca sunt ingropate la zeci de metri sub pamant.

Si am scris in mare parte la plural, despre noi toti, care ne incapatanam in ignoranta si nu facem nimic. Nici eu nu fac mare lucru, doar scriu. Dar asta stiu sa fac. Si voluntar! Voi, voluntari ?! Sunt in mana noastra, dar lasam tot prada timpului. Si ce timpuri crunte traim.

Cultura gratis

Da, da... Inca mai exista in Romania oameni de cultura, care ofera cultura si altora, fara a o supune vreunor biruri. 

Deoarece niste idioti din familia statului au cheltuit pe cine stie ce achizitii bugetul pentru festivalul "Cerbul de Aur" de la Brasov, filarmonica si opera din Brasov sustin in aceste zile spectacole pe o scena incropita la repezeala in Piata Sfatului. Gratis! Si aseara, la spectacolul operei, Piata Sfatului a fost plina de lume. 

Concluzie: inca mai exista in Romania oameni de cultura, care ofera, si oameni de cultura, dornici sa o primeasca. Pacat ca suntem totusi prea putini.

Acesta este programul pentru urmatoarele zile: 

 

Joi,la ora 19.30:  „Felicia-Fata din vis“. Spectacolul va reuni, alături de protagonista Felicia Filip, muzică rock reprezentată de formaţia „Compact“ şi blues-ul  susţinut de Mike Godoroja & The Blue Spirit.

 

Vineri la ora 19.30: „Farmecul dansului“. În cadrul acestuia soliştii şi corpul de balet ai Operei Braşov vor prezenta fragmente din spectacole clasice şi moderne. 

 

Sambata la ora 19.30: Filarmonica Braşov va prezenta spectacolul „Muzică şi dans“ sub bagheta maestrului dirijor Ilarion Ionescu Galaţi va fi presărat de dansul dansatorilor profesionişti.

ş

Drumul

Drumul de care o sa va povestesc in urmatoarele randuri este unul drept... caci asa sunt toate drumurile dinspre centrul tarii inspre sud-est. Asa am plecat noi in concediu pe un drum drept. Atat de drept de parca l-a uitat soarta lumii. Dinspre Buzau spre Slobozia si apoi spre Harsova. Frumuseti uitate ale unor vremuri care pareau ca nu mai exista. 

Noi n-avem un bolid greu, care se poarta cu viteza pe drumurile tarii. Noi mergem intotdeauna molcom, spre oriunde, admirand. Si asa am admirat potecile existentei romanesti, fascinante. Acolo nu pare a exista o criza financiara, un guvern morbid sau dari la stat acute. Caci nu au ce. Oamenii aceia traiesc doar din munca lor. Din roadele pamantului. Si asta de mult timp incoace. Pe sosea trec molcomi biciclisti, parca uimiti ca-i depaseste o masina cu alt numar decat al judetului lor. Depasesti la nesfarsit carute trase de cai, ce dau un farmec si mai pitoresc acestor locuri, Simti miros de vara tarzie printre miristile arse. Din loc in loc ii gasesti ganditori langa o gramada de pepeni sau la taclale cu vecinii langa o taraba incropita din te miri ce in fata portii, la care vand ca mari pietari tot ce au crescut cu truda prin gradini si campuri. Copii inocenti care mana carduri de gaste in contrast cu tatii lor, care beau o bere pe santul dupa-amiezii, unde au scos la vanzare captura de somotei din Dunare. 

- Am barca cu motor, imi spuse unul dintre ei. Am zambit. Vroiam sa-i spun ca-l vedeam mai degraba intr-o barca cu vasle, asa cum se potrivea mai bine firii lui si curtii saracacioase. 

Mult timp am sa raman cu gandul la acele locuri. La casele cu pridvoare vechi, cu coloane de lemn sculptate de cine stie care strabunic si mostenite cu sfintenie de familie. La  bancile din fata caselor, unde seara are loc un fel de sezatoare. La curtile pline de meri si pruni, la stiuletii de porumb si la pepenii dusi in carute inalte, special facute pentru asa o recolta.

Acolo timpul pare ca s-a oprit in loc si nici nu vrea sa mai treaca. Mai vezi totusi niste batranei, surzi, dar incatanti de vara tarzie, toamna timpurie. Si cate o doamna tinerica care isi plimba bebelusul agale pe o strada asfaltata, ca asa trebuie in aceasta era, nu ca ar fi fost neaparat nevoie. E parca un alt fel de rai, pe care nu-l gasesti descris in nicio carte si niciun crez. Treci in lumea moderna la cele doua capete ale drumului drept. Un capat este la barajul de pe Siriu, altul, undeva in Dobrogea, unde rasar rand pe rand morile eoliene.

Dar in rest e doar culoare in simplitate si liniste. Si ar trebui sa ne dea de gandit, pentru ca va veni o vreme cand o sa ne intoarcem la pamant. Sa-l respectam si sa-l mangaiem, ca sa ne dea inapoi suflul vietii.

As lasa tot si m-as aseza pe o banca in mijlocul sezatorii lor de seara, sa ma odihnesc de prea multa truda, dar zambind. As insipra adanc fumul gros al miristilor arse alergand in ras fericit dupa gaste si as imparti un bot de imbucat din truda zilnica cu un batran si o batrana, care sa-mi povesteasca de vremurile de mult apuse pana adorm. Asa ar trebui sa fie drumul meu drept.

Uniunea Europeana - Realitate vs. vis

Imi este tot mai clar ca sursele inspirative se pot gasi oriunde, mai ales unde sunt mai putin de asteptat. Incercasem timp de mai multe zile sa ma gandesc la un mod elegant de a prezenta realitatea Uniunii Europene. Si realitatea aparu exact cand renuntasem la subiect. Steagul din poza de mai sus se gaseste in Vama Veche, pe dealul de deasupra baracilor pescarilor. Acolo, unde se sfideaza orice legislatie europeana, se scot pestii direct din barca si se prajesc pe plita sub privirile pofticioase ale celor care se mai plimba inca prin Vama Veche. Si nu exista coincidente. Stiu ... Nu e o coincidenta ca un steag sfasiat al acestei "mari uniuni" se afla exact la granita dintre Romania si Bulgaria.

Nici n-as mai sti ce sa zic, pentru ca imaginile vorbesc de aceasta data de la sine. Cu cat se vrea un control mai acerb asupra tuturor lucrurilor, cu atat se pierde acest control. Exemplele nu se pot da din tarile fondatoare ale acestei uniuni, ci din ultimele tari care au aderat sau din cele care vor sa adere. Sa nu vorbim de a noastra, e o tara mai frumoasa si mai interesanta ca oricare alta, dar pacat ca e populata de o natie de parveniti. Sa vorbim despre libertatea presei din Bulgaria... adica nu-mi convine ce a zis cutare jurnalist despre mine, il execut... Sau in Bosnia si Herzegovina au ucis cu o cruzime greu de inteles mii de oameni... si s-a intamplat in '95... Dar acum aceasta tara doreste sa adere la U.E.... Si tot asa mai departe... De fapt asta lipseste: disciplina si respectul fata de ceilalti. Pentru ca orice fel de grup... fie familie, grup de prieteni, congregatie, partid, popor, stat, uniune, este format din indivizi. Si de la unul porneste tot si tot la unul se intoarce. Modalitatea tine de actiunile fiecarui individ in parte, rasfrante asupra fiecarui grup. Sa ne amintim vechiul proverb "Buturuga mica rastoarna carul mare". Doar ca pe vremuri cei mici aveau ambitie crunta, de ii plecau pe cei mari... Si nu le trebuia prea mult timp. Doar vointa. Trebuie sa vrei, sa vrem... caci altfel vom fi sfasiati de vantul celor mari, ucisi de anotimpurile celor care cred ca au putere. Si dupa cum spuneam... puterea vine de unde nu te astepti... ca si inspiratia... Optimism.