duminică, 10 octombrie 2010

Ploaie de lumină


Acolo unde ceru-şi sărută pământul,
De unde vânturile bat spre gândul vieţii,
Aştepţi tu, trecător prin roua dimineţii,
Aceeaşi ploaie de lumină.

Mai târziu, un furnicar de suflete pierdute,
Nu va simţi arsura acelui cerc de foc
Şi-atunci zadarnic vei încerca să îţi faci loc
Spre acel tainic vânt al serii.

Zadarnic cu al tău suflet de ură şi iubire,
Cu rănile-ţi deschise şi corpul fremătând
Vei încerca a înţelege cugetând,
Văzând apusul omenirii.

Dar nu-i nimic. Nu plânge... nu înceta să speri...
Aşteaptă, trecător prin roua dimineţii,
Cu rănile-ţi deschise, întins în iarba vieţii,
Aceeaşi ploaie de lumină.

Eu - martie 2000

vineri, 8 octombrie 2010

Mario Vargas Llosa - Premiul Nobel pentru Literatura 2010


Cu deosebită plăcere am luat la cunoştinţă în această dimineaţă de iarnă timpurie (chiar dacă este începutul lui octombrie, la noi a nins) că laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2010 este Mario Vargas Llosa।


Distincţia a fost acordată pentru „cartografierea structurilor puterii și pentru imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individuale”.

De aceea, va doresc lectura placuta, pentru ca speciala va fi inevitabil:

miercuri, 6 octombrie 2010

Sa nu-mi ucideţi toamna...

Am să găsesc eu oameni
Puţini sensibili poate,
Să nu-mi ucidă toamna
Prin cruda realitate?

Să nu-mi ucideţi toamna,
Voi, rasă progresistă!
Căci pentru voi nici viaţa,
Nici toamna nu există.

Voi nu-i vedeţi culoarea?
Şi-a ei strălucire?
Voi nu-i vedeţi apusul
Şi frunzele-n roire?

Voi nu-i vedeţi şi munţii
Şi valurile mării,
Cum freamătă, se-agită
În pragul aşteptării?

Nu! Voi nu vedeţi nimic!
Acoperiţi cu smoală
Şi frunze, munţi şi mare...
Şi toamna.... o să-mi moară...

Închideţi între ziduri
A toamnei frumuseţe
Şi-aşa îmi pare mie
Că n-o să vă mai pese...

Să nu-mi ucideţi toamna,
Că-mi va muri oricum,
Sub valuri de zăpadă
Cazute... peste drum...

Eu - octombrie 1999

vineri, 1 octombrie 2010

Cultura gratis 2

De ieri si pana duminica in Piata Sfatului din Brasov are loc Targul de Toamna.

Pe langa mancaruri traditionale, bauturi, flori etc, etc. (la un anumit stand sunt niste bomboaneeeeeee), avem parte din nou ce Cultura Gratis.

Cu alte cuvinte, avem oras de oras.

Vineri, incepand cu ora 16.30 - spectacol sustinut de comunitatea roma, ansamblele Korona si Bokreta
de la ora 18.00 - Concert Iris

Sambata, in cursul zilei, cei de la Teatrul Arlechino vor avea o reprezentatie, iar seara canta Vita de Vie si Directia 5.

Deci, ce mai conteaza ca e frig?

marți, 28 septembrie 2010

Florile din Parlamentul Romaniei

Doua chestiuni foarte importante pentru inceput:
1. Sa nu credeti ca vorbesc cumva la figurat. Nu, nu... chiar ma refer la florile din Parlamentul Romaniei. 
2. Sa nu credeti ca nu-mi plac florile. Dimpotriva, imi plac toate florile, de orice fel, doar sa fie cat mai colorate.

Si sa trecem la subiect. 

Nu ma uit eu prea mult la televizor. Mai prind asa, dimineata, niste stiri. Dar cum in ultimul timp ne sunt prezentate show-urile de la Senat si Camera Deputatilor, n-am putut sa nu observ acest detaliu, care pare de o importanta infima, daca nu stim sa privim dincolo de aparente.

Eu am tot vazut acolo niste aranjamente florale de invidiat. Dar ce flori.. Sa nu credeti ca ar fi flori de camp de pe plaiurile Romaniei. Imi par toate flori scumpe, de sera sau de import, ca doar dragii nostri reprezentanti ai poporului roman merita ce-i mai bun si mai frumos.

Haideti sa fim seriosi. La ce le trebuie aranjamente de flori acolo??? Sa le mai veseleasca din cand in cand privirea plictisita de atata munca. Ha, ha... Se veselesc ei cu filmulete, meciuri... si nu mai continui enumeratia caci risc sa devin vulgara.

Ma intorc la flori. Adica la florile din Parlamentul Romaniei.
Sunt foarte frumoase, dar sunt oare utile?
Am analizat: in primul rand toate aranjamentele costa. De la firul de floare si verdeata pana la vase si apa toate costa. Cu cat este aranajamentul mai luxos cu atat costa mai mult. Sa inmultim costul cu n = numarul de aranjamente si ne apuca plansul. 
Tocmai au taiat salariile bugetarilor. Nu ma refer aici la bugetarii nesimtiti. Ci la cei care si-au dedicat o mare parte din viata acestei tari. Cum ar fi de exemplu dascalii. A se observa ca nu folosesc alt cuvant, decat acesta: dascali. Pentru ca doar ei, in toata puterea cuvantului, au incercat sa ne cultive. Si n-a contat acum toata truda lor. Oricum aveau salarii mici. Reducerea a fost o suma mica, dar importanta pentru ei, si sunt sigura ca tot mica este in comparatie cu suma data pe aceste aranjamente florale.

Deci inca o data ne convingem ca suntem niste idioti ca am ales niste idioti, care in loc sa faca ceva bine arunca banii pe flori. Si sa nu uit, calculul meu trebuie inmultit din nou cu n = pila pe care o are furnizorul la responsabilul cu achizitiile de la Parlament. Cu cat pila este mai mare, de atatea ori creste si costul.

Sau, am putea sa fim optimisti si plini de speranta. Adica sa credem cu tarie, ca florile sunt puse acolo de un domn mai destept decat altii. Care a vrut sa le arate alesilor cat de trecatoare sunt florile. Si la fel sunt si oamenii, trecatori ca florile prin iarba timpului. Dar cine se mai gandeste la asa ceva cand in joc este bunastarea lor si nu a tarii?!

joi, 23 septembrie 2010

LET'S DO IT, ROMANIA!

Mare pacat as spune eu, ca trebuie sa vina cineva si sa ne spuna "Let's do it!", pentru ca noi nu suntem in stare!!!

Scriam in postarea de 1 Mai, ca unde ne alesesem noi locul de picnic erau o multime de gunoaie, nu hartii..... ci doze de bere, sticle si alte obiecte periculoase din toate punctele de vedere. Cum vroiam sa ne jucam cu copiii pe acolo, am considerat de cuviinta sa curatam locul, spre binele nostru si al peisajului. Sa nu credeti ca acei multi, multi oameni care erau la gratar mai jos de noi au facut la fel. Probabil ca gunoaiele lor inca mai sunt acolo.

Sa ne fie foarte clar: Asemenea proiecte, ca cel care va avea loc in 25 septembrie, nu sunt foarte usor de organizat si costa destul. Si nici nu o sa existe vesnic cineva sa stranga dupa altii care isi bat joc de natura si implicit de cei care inca o mai respecta.

De aceea: MATURIZATI-VA si nu mai aruncati nimic la intamplare. Cosurile de gunoi pe strazi au costat si ele bani, ar trebui folosite. Cand mergeti undeva, chiar daca nu gasiti un loc de aruncat gunoiul, pastrati-l pana cand gasiti un loc potrivit.

Sa ne fie foarte clar: Pe 25 septembrie se va mai curata cat de cat tara asta. Dar daca se va continua nesimtirea unora, o sa ajungem in aceeasi situatie.

De aceea: MATURIZATI-VA si preveniti, nu tratati!!! Si eventual, dati un exemplu si altora.

Spor la curatenie!


marți, 21 septembrie 2010

La munte, la Manastirea Sf. Ioan Casian

Cand parasesti drumul principal si te indrepti spre aceasta sfanta manastire, parca te incearca Dumnezeu. Pentru ca in pustietatile Dobrogei te intalnesti intai cu Fata Morgana, un fel de este sau nu este real locul spre care te indrepti. Vezi in departare constructia, dar drumul ti se pare lung. Si cand intri pe cararea pietruita, marginita de ierburile uscate, iti dai seama ca nu mai este cale de intoarcere. Nici la propriu si nici la figurat. Nu ai loc sa intorci masina acolo, si parca nici nu mai vrei. 

Poarta manastirii pare o poarta intre doua lumi. Parasesti vitregiile Dobrogei si intri intr-o lume a reculegerii, a spiritualitatii desavarsite, a linistii si a uitarii a tot ce inseamna necredinta. 
Parca nu-ti vine a crede ca staretul chiar ingijeste de un lacas in aceste locuri atat de uitate de orice lume actuala. Cred ca mare ii este multumirea sa vada ca se abat diferiti oameni din drumul lor cotidian sa-i viziteze meleagurile.

Cand pasesti apoi spre Pestera Sf. Ioan Casian nu stii ca te asteapta un adevarat drum al patimilor. Cobori pe costisa, incet, nu stii ce te asteapta. Te intampina doar vantul Dobrogei, care nu e fierbinte cum ar trebui sa fie, e rece si nu te indeamna la calm. Acolo trebuie sa stii sa-ti gasesti linistea, sa fi invatat deja ceva din urma.

Acele locuri erau numite demult, tare demult, Scitia Mica. Si in vagaunile acelor munti s-au rugat multi, multi calugari si oameni sfinti. Si totul pare a fi incarcat de o istorie mult prea tumultoasa. Intr-una dintre vechile pesteri, romanii au zidit de vii dacii rasculati dintr-un sat, impreuna cu familiile lor. Se spune ca localnicii acestor tinuturi le aud cateodata tanguirile.

Cum spuneam, locul este atat de incarcat de energii, incat iti trebuie o liniste interioare extraordinarea sa regasesti linistea lor. Dar, privelistea contribuie. Caci ramai uimit la tot pasul, de colturi de stanca ce par chipuri pierdute sau de apa Casimnicei adunata la poalele muntelui. 

Apoi, cand urci in pestera Sfantului e chiar alta lume. Pentru ca intelegi cata rugaciune exista inca acolo, si poate, cata s-a mai pierdut inca in maruntaiele pamantului.
La Manastirea Sf. Ioan Casian, cei care s-au incredintat cu trup, dar mai ales cu suflet duhovniciei, lupta pentru pace sufleteasca. Sunt rupti de lume si totusi intr-atata lume.

E un loc mirific in toata puterea cuvantului. Noi am ajuns acolo pe cer innorat si vant neprielnic. Si am plecat pe soare, parca luminati un pic de aceasta experienta. Imi vor ramane acele locuri in gand mult timp, cu semne de intrebare, dar cu multumirea ca am putut calca pamant de sfinti, de rugaciune, de altceva.

luni, 20 septembrie 2010

La munte, ....

De la mare am plecat la munte. Si culmea, muntii erau langa mare. Nu ca in strainatate, in anumite locuri, unde valurile se izbesc de stancile unor munti, care cateva mii de metri mai sus sunt acoperitede zapada. Sa zicem foarte aproape de mare, unii numesc aceste locuri Podis, noi le spunem pe romaneste Muntii Dobrogei. Nu au decat un pic mai putin de 500 de metri inaltime, dar faptul ca rocile lor existau acum 1,6 miliarde de ani conteaza mai mult decat orice masura. 
Si, Doamne, ce frumuseti rare ne-ai dat. Nici nu iti dai seama cand ajungi la munte, pentru ca pana la primele stanci urci si cobori lin niste vai, in care ai impresia ca nu e nimic. Dar este atata istorie si sunt atatea vremuri, incat iti recunosti infimitatea de trecator prin aceasta lume. 

Si cand ajungi la o margine de rapa si indraznesti sa privesti spre campurile cultivate cu atata truda si in rugaciune, acolo in Dobrogea, iti dai seama, ca acesti munti au fost pusi acolo acum mai mult de un miliard de ani, ca sa le poti admira tu acum apusul. 
Parcurgand drumul de la Mihail Kogalniceanu, spre Targusor si apoi spre Cheia, treci prin stari total diferite, de la lin, la greu, de la uimire la liniste. Si cand intri in cheile Dobrogei parca uiti si sa respiri. Si daca reusesti cumva sa-ti mai aduci aminte ca respectivele reliefe carstice s-au format in calcar jurasic ,ti se risipeste orice urma de conexiune cu aceasta lume. 


Si, ca nu cumva sa uiti ca nu esti singura fiinta in aceste locuri deosebite, niste nevastuici privesc curioase cine este vizitatorul lor, de aceasta data...

vineri, 17 septembrie 2010

La malul marii, la Esmahan Sultan

Un lucru pe care-l consider foarte important este obiectivitatea. Si ca sa fiu obiectiva trebuie sa laud eforturile administratiei din Mangalia de a pastra in buna-stare si de a include in circuitul turistic moscheea Esmahan Sultan din centrul orasului. Este cel mai vechi lacas de cult musulman de pe teritoriul tarii noastre, construit in sec. al XVI-lea (anul ar fi 1525, dar diferite surse dau ani diferiti, de aceea o sa ma rezum la secol). Moscheea a fost construita de catre fiica sultanului Selim al II-lea, in zidurile acesteia fiind incorporate pietre din vechea cetate Callatis.
Cand am ajuns acolo, nu-mi puteam imagina cum de in vremea regimului comunist locul fusese lasat in paragina. Este o minunatie. Chiar nu puteam vizualiza ca cimitirul vechi de 300 de ani sa fi fost exact in strada... pierdut printre balarii.
Nu am mai vazut pana acum un cimitir musulman si nici nu stiam ca orientarea lor este cea inversa decat a moscheei. Este foarte interesant.... Turbane sculptate in piatra pe cele doua coloane, cate una la fiecare capat al mormantului, morminte mici, mici, pentru copii.
Din fantana de acolo se lua apa pentru spalarea persoanelor decedate. Si fantana este reconstruita din pietrele unui vechi mormant.

Acum locul este restaurat in totalitate, multumita administratiei orasului Mangalia. Si ma bucur foarte mult de acest efort depus pentru comunitatea turca. De fapt nu doar pentru ei, ci pentru noi toti. Cu un bilet in valoare de 4 lei avem ocazia sa intram in lumea lor.
Desigur dupa ce ne descaltam la intrare. Comparativ cu moscheea din Constanta, unde ni s-au dat fuste si baticuri, aici singura conditie a fost sa ne lasam incaltamintea afara, frumos ordonata.

Chiar imam-ul a inceput sa ne povesteasca cate un pic despre moschee si istoria ei si un pic mai mult despre obiceiurile musulmane. 
Interiorul este simplu, altarul este indreptat in cea mai deplina simplitate catre Mecca. Singurul lucru mai altfel este locul femeilor, separat de cel al barbatilor. Cu asta mi-e cam greu sa ma obisnuiesc, dar trebuie respectat si cultul lor, asa cum este.
Chiar citeam pe o hartie, pusa pe masa de la intrare in moschee, ca religia islamica vine in completarea tuturor celorlaltor religii, iar Coranul este in aceasta credinta o desavarsire a tuturor celorlaltor carti sfinte. Acest aspect va fi disecat de subsemnata, dupa o aprofundare mai variata ale acestora din urma.


Ca si o completare: nu conteaza ca lacasul de cult sa fie aurit, plin de bogatii si lucruri nepretuite din punct de vedere material. Lacasul ar trebui sa adune credinciosii la un loc, indiferent de rit, doar pentru puterea rugaciunii colective. Si musulmanii, la chemarea imam-ului strigata suav si totodata puternic din minaret - Allahu Akbar - , se roaga impreuna, indiferent daca sunt la acea ora in moschee sau nu. 
 

Pentru a ca asa sunt ei invatati de mici. Si stiu ce putere are rugaciunea lor. Desigur, aici ii includ pe credinciosii, care stiu ce inseamna adevarata credinta, si nu pe fanaticii religiosi. Pentru ca nu toti musulmanii sunt oameni rai, asa cum vrea sa ne invete Occidentul. Din contra, cred ca printre ei se gasesc mai multi oameni buni decat printre noi. Noi, care mergem la biserica noastra duminica dimineata, ca sa ne vada comunitatea, nu mergem cu sufletul, mergem cu mintea, nu ne imbracam in credinta, ne imbracam in materialism, ca sa nu fim judecati de ceilalti ca am avea un aspect saracacios, necorespunzator "averii" actuale. Noi, majoritatea, ne rugam mecanic, ca asa trebuie, nu ca asa vrem. Trebuie sa invatam de la ceilalti ce putere are unitatea in credinta.
De aceea, pentru tot ce am insirat mai sus, moscheea Esmahan Sultan, mi-a inspirat un deosebit respect. 

Si am mai invatat ceva in acea calatorie scurta. Pe langa spiritualitatea castigata, am inteles ca se poate inveseli un cimitir vechi de 300 de ani cu o cultura colorata de dovlecei.

marți, 14 septembrie 2010

La malul marii...

La malul Marii Negre, undeva la malul acestei mari deosebite, isi intinde plajele o tara cum nu s-a mai vazut. Si nu s-a mai vazut nici acum si nici in vremuri de demult. Pentru ca acum atat de uimiti suntem de minunatia acestui mal, incat ramanem prea consternati si supusi vremurilor si nu mai facem nimic. Nici macar nu incercam sa ne recunoastem trecutul, ca am fost candva supusi unui mare imperiu si am prosperat in deplinatatea lui.

Stiati ca cetatea - port Callatis a fost singura care a acceptat de buna-voie protectia imperiului roman, si chiar daca prosperase si in decursul ocupatiei bizantine, cand se aliase cu cetatea Histria pentru a cuceri portul Tomis, a prosperat in continuare. Pana cand, evident slavii au dorit ceva mai mult decat li se cuvenea, urmarea fiind parasirea orasului in secolul 1 d.C. Asaaaaaaa. Si dupa ei potopul!!! Sau, ma rog, un fel de potop, caci o mare parte din orasul vechi este sub apa. Sub aceeasi Mare Neagra. Un arheolog roman a descoperit de curand, ca paralel cu plaja actuala se intinde sub apa un vechi drum roman. Doar nu credeti ca a primit fonduri pentru a-si continua cercetarile si pentru a include intr-un fel sau altul aceste vestigii in vreun circuit turistic. De ce oare sa acceptam ca putem sa ne facem singuri un renume bun, ca am putea exploata ce ne-a lasat trecutul.

In schimb, in Mangalia actuala, facem tot posibilul sa distrugem tot ce nu a putut distruge timpul. Cu doua foarte mici exceptii, Hotelul President, unde la demisol sunt pazite cu sfintenie o parte din ruinele orasului, si se pot vizita gratuit. Si Muzeul de Arheologie Callatis, care adaposteste in minusculai incinta pe langa obiecte descoperite in oras un mormant de origine greaca. Si in rest, degeaba ne laudam cu zidurile cetati, movile funerare etc., daca domnii din administratia locala fac sapaturi pentru canal si alte feluri de conducte prin ruine, fara vreo supraveghere autorizata. Adica, distrugeti in interesul actual. Si ca sa fie tacamul complet, analizand pe harta ca de la Mangalia pana departe in Bulgaria se gasesc peste tot vestigii antice, am intrebat-o pe doamna de la muzeu unde se gasesc asemenea ruine la Vama Veche (pe harta erau marcate). Numai privirea care mi-a aruncat-o m-a lamurit. Parca intrebasem de cine stie ce chestiune SF, nu de un loc la 10 km de punctul unde ne aflam. De ce ne-ar interesa cate popoare au trecut pe aceste meleaguri si cate bogatii au lasat in urma. Pentru ca bogatiile nu se numara in aur si in bani, ci in ce dainuie peste veacuri.

Dar, cu mare usurinta am gasit vestigiile antice de la Limanu. Si am ramas chiar impresionata. Nu stiu sa zic pe ce suprafata se intinde acest asezamant, pentru ca este imens. Presarate cu precizie pe marginea unei vai care se inchide cu un lac, gasesti numai pietre, caci doar pietre au ramas. Nu stiu daca s-au facut sapaturi arheologice in acest loc. Poate ca s-au speriat de intindere, complexitate si tunelurile care sunt peste tot. Singura protectie a acestui loc este o padura tanara de pini. Caci in jur, pe colinele de la Limanu, se intind gunoaiele, parca al lor ar fi fost locul acolo, si nu al istoriei. Cu exploatarea minima s-ar putea aduce un venit destul de bun administratiei locale. Dar cine sunt eu sa-mi dau cu parerea? 
Doar un trecator care se incapataneaza sa-si vada frumusetile tarii, chiar daca sunt ingropate la zeci de metri sub pamant.
Si am scris in mare parte la plural, despre noi toti, care ne incapatanam in ignoranta si nu facem nimic. Nici eu nu fac mare lucru, doar scriu. Dar asta stiu sa fac. Si voluntar! Voi, voluntari ?! Sunt in mana noastra, dar lasam tot prada timpului. Si ce timpuri crunte traim.


joi, 9 septembrie 2010

Cultura gratis

Da, da... Inca mai exista in Romania oameni de cultura, care ofera cultura si altora, fara a o supune vreunor biruri. 

Deoarece niste idioti din familia statului au cheltuit pe cine stie ce achizitii bugetul pentru festivalul "Cerbul de Aur" de la Brasov, filarmonica si opera din Brasov sustin in aceste zile spectacole pe o scena incropita la repezeala in Piata Sfatului. Gratis! Si aseara, la spectacolul operei, Piata Sfatului a fost plina de lume. 

Concluzie: inca mai exista in Romania oameni de cultura, care ofera, si oameni de cultura, dornici sa o primeasca. Pacat ca suntem totusi prea putini.

Acesta este programul pentru urmatoarele zile: 
 
Joi,la ora 19.30:  „Felicia-Fata din vis“. Spectacolul va reuni, alături de protagonista Felicia Filip, muzică rock reprezentată de formaţia „Compact“ şi blues-ul  susţinut de Mike Godoroja & The Blue Spirit.
 
Vineri la ora 19.30: „Farmecul dansului“. În cadrul acestuia soliştii şi corpul de balet ai Operei Braşov vor prezenta fragmente din spectacole clasice şi moderne. 
 
Sambata la ora 19.30: Filarmonica Braşov va prezenta spectacolul „Muzică şi dans“ sub bagheta maestrului dirijor Ilarion Ionescu Galaţi va fi presărat de dansul dansatorilor profesionişti.

marți, 7 septembrie 2010

Drumul

Drumul de care o sa va povestesc in urmatoarele randuri este unul drept... caci asa sunt toate drumurile dinspre centrul tarii inspre sud-est. Asa am plecat noi in concediu pe un drum drept. Atat de drept de parca l-a uitat soarta lumii. Dinspre Buzau spre Slobozia si apoi spre Harsova. Frumuseti uitate ale unor vremuri care pareau ca nu mai exista. 

Noi n-avem un bolid greu, care se poarta cu viteza pe drumurile tarii. Noi mergem intotdeauna molcom, spre oriunde, admirand. Si asa am admirat potecile existentei romanesti, fascinante. Acolo nu pare a exista o criza financiara, un guvern morbid sau dari la stat acute. Caci nu au ce. Oamenii aceia traiesc doar din munca lor. Din roadele pamantului. Si asta de mult timp incoace. Pe sosea trec molcomi biciclisti, parca uimiti ca-i depaseste o masina cu alt numar decat al judetului lor. Depasesti la nesfarsit carute trase de cai, ce dau un farmec si mai pitoresc acestor locuri, Simti miros de vara tarzie printre miristile arse. Din loc in loc ii gasesti ganditori langa o gramada de pepeni sau la taclale cu vecinii langa o taraba incropita din te miri ce in fata portii, la care vand ca mari pietari tot ce au crescut cu truda prin gradini si campuri. Copii inocenti care mana carduri de gaste in contrast cu tatii lor, care beau o bere pe santul dupa-amiezii, unde au scos la vanzare captura de somotei din Dunare. 
- Am barca cu motor, imi spuse unul dintre ei. Am zambit. Vroiam sa-i spun ca-l vedeam mai degraba intr-o barca cu vasle, asa cum se potrivea mai bine firii lui si curtii saracacioase. 

Mult timp am sa raman cu gandul la acele locuri. La casele cu pridvoare vechi, cu coloane de lemn sculptate de cine stie care strabunic si mostenite cu sfintenie de familie. La  bancile din fata caselor, unde seara are loc un fel de sezatoare. La curtile pline de meri si pruni, la stiuletii de porumb si la pepenii dusi in carute inalte, special facute pentru asa o recolta.

Acolo timpul pare ca s-a oprit in loc si nici nu vrea sa mai treaca. Mai vezi totusi niste batranei, surzi, dar incatanti de vara tarzie, toamna timpurie. Si cate o doamna tinerica care isi plimba bebelusul agale pe o strada asfaltata, ca asa trebuie in aceasta era, nu ca ar fi fost neaparat nevoie. E parca un alt fel de rai, pe care nu-l gasesti descris in nicio carte si niciun crez. Treci in lumea moderna la cele doua capete ale drumului drept. Un capat este la barajul de pe Siriu, altul, undeva in Dobrogea, unde rasar rand pe rand morile eoliene.

Dar in rest e doar culoare in simplitate si liniste. Si ar trebui sa ne dea de gandit, pentru ca va veni o vreme cand o sa ne intoarcem la pamant. Sa-l respectam si sa-l mangaiem, ca sa ne dea inapoi suflul vietii.

As lasa tot si m-as aseza pe o banca in mijlocul sezatorii lor de seara, sa ma odihnesc de prea multa truda, dar zambind. As insipra adanc fumul gros al miristilor arse alergand in ras fericit dupa gaste si as imparti un bot de imbucat din truda zilnica cu un batran si o batrana, care sa-mi povesteasca de vremurile de mult apuse pana adorm. Asa ar trebui sa fie drumul meu drept.

duminică, 5 septembrie 2010

Uniunea Europeana - Realitate vs. vis

Imi este tot mai clar ca sursele inspirative se pot gasi oriunde, mai ales unde sunt mai putin de asteptat. Incercasem timp de mai multe zile sa ma gandesc la un mod elegant de a prezenta realitatea Uniunii Europene. Si realitatea aparu exact cand renuntasem la subiect. Steagul din poza de mai sus se gaseste in Vama Veche, pe dealul de deasupra baracilor pescarilor. Acolo, unde se sfideaza orice legislatie europeana, se scot pestii direct din barca si se prajesc pe plita sub privirile pofticioase ale celor care se mai plimba inca prin Vama Veche. Si nu exista coincidente. Stiu ... Nu e o coincidenta ca un steag sfasiat al acestei "mari uniuni" se afla exact la granita dintre Romania si Bulgaria.

Nici n-as mai sti ce sa zic, pentru ca imaginile vorbesc de aceasta data de la sine. Cu cat se vrea un control mai acerb asupra tuturor lucrurilor, cu atat se pierde acest control. Exemplele nu se pot da din tarile fondatoare ale acestei uniuni, ci din ultimele tari care au aderat sau din cele care vor sa adere. Sa nu vorbim de a noastra, e o tara mai frumoasa si mai interesanta ca oricare alta, dar pacat ca e populata de o natie de parveniti. Sa vorbim despre libertatea presei din Bulgaria... adica nu-mi convine ce a zis cutare jurnalist despre mine, il execut... Sau in Bosnia si Herzegovina au ucis cu o cruzime greu de inteles mii de oameni... si s-a intamplat in '95... Dar acum aceasta tara doreste sa adere la U.E.... Si tot asa mai departe... De fapt asta lipseste: disciplina si respectul fata de ceilalti. Pentru ca orice fel de grup... fie familie, grup de prieteni, congregatie, partid, popor, stat, uniune, este format din indivizi. Si de la unul porneste tot si tot la unul se intoarce. Modalitatea tine de actiunile fiecarui individ in parte, rasfrante asupra fiecarui grup. Sa ne amintim vechiul proverb "Buturuga mica rastoarna carul mare". Doar ca pe vremuri cei mici aveau ambitie crunta, de ii plecau pe cei mari... Si nu le trebuia prea mult timp. Doar vointa. Trebuie sa vrei, sa vrem... caci altfel vom fi sfasiati de vantul celor mari, ucisi de anotimpurile celor care cred ca au putere. Si dupa cum spuneam... puterea vine de unde nu te astepti... ca si inspiratia... Optimism.


joi, 19 august 2010

Uniunea Europeana - Vis vs. realitate


Intr-adevar, in 2004 eram deja destul de interesati de integrarea in Uniunea Europeana. Sau cel putin eu....
In decursul a sase ani recunosc ca mi-a trecut. Si nu vorbesc de interesul integrarii, ci de ciudatele directive ale acestei uniuni pe care nu le inteleg si care nu isi au rostul. Sunt sigura ca nu ne vom integra. Si ma refer la integrare asa cum se cuvine... De aliniat ne vom alinia... Cu legi si ordonante... cu libera trecere... cu liberatatea individului... etc etc. Au trecut 3 ani de cand s-a semnat tratatul de aderare si suntem deja prea obositi. Prea obositi de atatea conditii... si tocma' cand intram si noi in randul lumii... apare criza economica. Dupa principiul: o nenorocire nu vine niciodata singura!

Cu cat citesc mai mult "actualitatile" acestei uniuni, ma intreb unde s-a pierdut acel vis uimitor al lui Schuman?! A nu se confunda cu Schuhmann, compozitorul german, pentru ca acest Schuman este un fost ministru francez. Un domn, in toata puterea cuvantului, cu o putere de convingere uimitoare. Si spun asta, pentru ca convins popoare intregi sa-si doreasca o uniune. Doar ca el spunea asa prin 1949 (mai precis 16 mai):

"We are carrying out a great experiment, the fulfillment of the same recurrent dream that for ten centuries has revisited the peoples of Europe: creating between them an organization putting an end to war and guaranteeing an eternal peace. ... The European spirit signifies being conscious of belonging to a cultural family and to have a willingness to serve that community in the spirit of total mutuality, without any hidden motives of hegemony or the selfish exploitation of others.... Our century, that has witnessed the catastrophes resulting in the unending clash of nationalities and nationalisms, must attempt and succeed in reconciling nations in a supranational association. This would safeguard the diversities and aspirations of each nation while coordinating them in the same manner as the regions are coordinated within the unity of the nation."

Si cu ce am ramas... un discurs istoric... si atat. Pentru ca supranationalism nu exista!!! Asta am observat in cadrul cursului de vara, la care am participat in urma concursului de literatura in cauza. Un coleg, francez, spunea tot timpul "noi, Europenii, voi restul". Pana cand a trebuit sa-i sustin o lectie de geografie elementara: Europa nu este Uniunea Europeana, Europa este un continent de pe glob cu impartire teritoriala exacta, adica in mai multe tari: unele membre ale Uniunii, altele nu! Si... nu m-am ales cu nimic... pentru ca marele doamne si marii domni din cadrul institutiilor UE tot asa se exprima..."Europenii"...  Intre timp romanii au avut "sansa" sa devina "Europeni"... Si ceilalti? Ii taiem de pe harta, ii dam altor continente? Le luam identitatea de popoare ale Europei pentru ca au avut "nesansa" sa nu devina cetatenii ai Uniunii Europene? Stergem istoria? Adica nu ne-am luptat cu turcii? Schimbam geografia, ii aruncam pe toti in Asia si uitam ca o data cucerisera Europa... Hmmm... in vremurile acestea este tot posibil... Sau am putea sa scufundam Norvegia, pentru ca au refuzat sa adere la Uniune din cauza directivei care impunea restrictionarea pescuitului... Sau rupem Elvetia in trei, dam o parte Germaniei, una Frantei si una Italiei, conform existentei minoritatilor, si o stergem de pe harta... Ori sunteti "Europeni" ori nu mai sunteti!!!

Visul lui Schumann spunea ceva despre pace, liberatate, respectarea istoriei comune si respectarea tuturor popoarelor ca unul, dar fara sa pierdem aceste popoare undeva in transformare. 
Imi amintesc de profesorii mei de la master (Studii interlingvistice si interculturale europene). Aveau o varsta respectabila. Se nascusera pe vremea cand visul acestul francez devenea un tel, un motiv de constructie a unei uniuni. Am invatat despre limbile germanice si romanice, despre migratia popoarelor, despre transformari din barbari in oameni civilizati. Lectii de lingvistica combinate cu lectii de istorie si geografie, lectii de comunicare, intr-un fel sau altul.
Vorbeam despre colaborare lipsita de interese, fraternitate, egalitate, respect...

Si visele raman doar vise, daca nu exista putere si constiinta comuna pentru a le indeplini...


miercuri, 18 august 2010

Ploua in Europa II

Liniştea este din nou întreruptă. Pe coridor se aud paşi, de data aceasta paşi eleganţi, paşii unei studente la Facultatea de Drept. Oricare dintre noi o poate recunoşte din cauza pantofilor italieneşti cu tocuri înalte. Întâi se uită la noi după care se aşează în faţa televizorului şi începe să tuşească:
-Nu ştiu ce mi se întâmplă. Am răcit din nou. Mănâncă o portocală. Pe coajă pot vedea o etichetă: „Spania”.
Discuţia continuă:
-Gândiţi-vă! Dacă am adera la U.E. fiecare sport ar putea fi practicat conform standardelor Uniunii şi cu corectitudine. Dar în sistemul nostru fiecare poate fi corupt şi astfel nu mai găsim nici o plăcere în a urmării competiţiile sportive şi meciurile, spuse unul dintre studenţii de la Facultatea de Sport.
- Vorbiţi despre procesul de integrare?, întrebă ultima venită. Fără să aştepte răspuns, spuse:
- Este foarte dificil să se realizeze alinierea sistemelor legislative nu doar cel al României cu cel al U.E., ci şi al ţărilor deja membre. Pentru aceasta este nevoie de foarte multa muncă şi voinţă, nici un stat nu doreşte să renunţe la ceva ce îi aparţine. Gândiţi-vă, U.E. este un stat relativ nou şi pâna va ajunge „ţara de vis” cum este SUA va mai trece mult timp. Fiecare ţară trebuie să dispună de un sistem legislativ propriu, dar care să fie subordonat constituţiei U.E. Voi, tablagiilor, ce credeţi despre asta?
Aceştia nu prea mai vorbeau coerent din cauza vinului de Bordeaux:
- Uniunea Europeană, integrare.. Cum? Eu pot fi pe scenă cine vreau: o plantă, un lucru, un om, un român, un european, ce şi cine vreau de fapt. Susţineţi cumva că nu suntem europeni?
Cei doi studenţi, unul la Facultatea de Psihologie, celălalt la Facultatea de Istorie nu spuseseră nimic. Cel din urma ne adresă însă o întrebare:
- Ce înseamnă de fapt U.E.?
Se făcu linişte. Colegii mei se uitau surprinşi unul la altul. Dar nimeni nu răspunse. Linişte.
La televizor prognoza meteo: „În următoarele 24 de ore va ploua în întreaga  Europă.” Şi aşa ştirile ajunseră la sfârşit. Ca şi discuţia despre Uniunea Europeană, despre procesul de integrare şi despre România. Fiecare îşi duse cărţile înapoi în cameră, uşile se închiseră încă o dată, dar acum foarte încet, fără să acopere sunetul ploii.
Ceasul din sala de lectură, pe care scria „Made in Switzerland” arăta deja miezul nopţii. Rămăsesem singură. Eu şi gândurile mele şi ploaia... Întrebările se îngrămădeau ameţitor în mintea mea. Colegii mei beau vin franţuzesc, mâncau portocale din Spania sau purtau pantofi italieneşti. Eu însumi mă uitam la un ceas elveţian. Întrebările: Câte persoane din Europa savurează vinul românesc, o carte care urmăreşte linia ideilor lui Cioran sau poveştile cu vampiri? Ce semnifică de fapt inteligenţă românească? Nu suntem şi noi europeni? Ce înseamna U.E.?
 În singurătatea acestor întrebări mai pot doar percepe ploaia. Şi da, plouă în întreaga Europă, nu doar în România... 


Ora opt dimineaţa. Plouă iaraşi. În toată Europa, desigur.. Şi din nou îmi duc gândurile în sala de lectură să beau o cafea înainte de a pleca la şcoală. Aici însă cei doi studenţi care nu spuseseră nimic în seara dinainte continuau discuţia. 
- Noi, ca studenţi, nu avem acces complet la informaţii, de aceea nu ştim ce înseamnă U.E. De remarcat este discrepanţa între aspectul teoretic şi cel practic al acestei Uniuni, cetatenii nu se bucură de o interacţiune interculturală, aflăm doar din mass media ce se întâmplă pe plan economic şi politic. Ca protectori ai unor tradiţii istorice şi socio – culturale simţim o anumită teamă în ceea ce priveşte integrarea europeană, deoarece acestă modificare a unui sistem valoric ar putea aduce cu sine pierderea unor anumite aspecte identitare. Şi aceasta pentru a se realiza o identitate europeană comună, susţinu studentul la Facultatea de Istorie. 


Celălalt, student la Psihologie, răspunse: 
- Prin acestă Uniune se încearcă realizarea unei alinieri economice, politice şi legislative. Dar nici un politician U.E.. nu se gândeşte la cel mai important element în acest proces: cetăţenii. Nu este vorba doar de o identitate comună ca europeni, ci despre individ, care nu are voie să-şi piarda identitatea ca cetăţean al unei anumite ţări, dar să-şi recunoască identitatea şi coonştiinţa ca membru al U.E. Această integrare este evaluată din punctul  de vedere al sistemului, al statului şi nu din punctul de vedere al cetăţeanului... 


Fără să vreau am fost martora unor afirmaţii, care poate ar trebui luate în consideraţie în procesul de integrare. Din păcate persoanele răspunzătoare de acesta nu sunt interesate de opinia cetăţeanului de rând, ceea ce în acest caz ar trebui să fie cel mai important. S-a putut remarca în discuţia serii trecute încrederea în sistemul românesc şi ce fel de interese există în cazul aderării României la U.E. Nu trebuie uitat ca aceste păreri aparţin unor studenţi simpli. 


Pornesc pe drumul către şcoală. Paşii mă poartă pe o stradă oarecare din România, o stradă oarecare din Europa.... Şi plouă mai departe...

Ploua in Europa I

Conform cerintelor, in cadrul a doua postari o sa public traducerea articolului pentru care am primit premiul II in cadrul concursului de literatura oragnizat de catre DAAD si Ambasada Germaniei la Bucuresti in anul 2004 (Premiul a constat in faptul ca am avut permisiunea sa aleg oricare curs de vara la o universitate din Germania si evident, am ales Heidelberg).

Sper sa va placa.


Plouă în Europa


Stropi de ploaie se lovesc de fereastra mea. Apa scurgându-se pe acoperiş sună ca un cântec de mult uitat. Paşi grăbiţi se aud pe alei, unii studenţi se întorc destul de târziu în cămin. O discuţie aprinsă despre prima ploaie de primăvara. Pe coridor uşile sunt trântite, prea zgomotos pentru unii, prea uşor pentru ceilalţi...Plouă mai departe...
Şi mai trec câteva ore până se obişnuiesc toţi cu atmosfera căminului, până când mirosul mâncării gătite rapid şi cel al ţigărilor fumate doar de jumătate se împrăştie peste tot, până când se poate percepe liniştea dorită. În cămin se face linişte doar la zece seara, pentru că doar atunci, cei care nu au ieşit în oraş se pregătesc să doarmă sau încep să scrie la proiecte şi lucrări, sau citesc. Eu sunt prima care îndrăznesc să mă îndrept cu paşi înceţi spre sala de lectură. Aprinzându-mi o ţigară, încerc să mă gândesc ce să mai scriu astăzi. Din păcate, o totală lipsă de inspiraţie.
Şi acum apar: fără paşi grăbiţi, ci un mers încet, greoi...Dragii mei colegi, toţi studenţi la aceeaşi universitate, toţi se confruntă cu aceleaşi greutăţi şi totuşi nu sunt la fel, nu sunt identici...Unii cară cărţi, cărţi grele, zâmbesc sub greutatea lor..., le aşează pe masa şi încep să citească. Îmi pot imagina ce studiază fiecare. Cei doi tineri din colţ lucrează la un proiect pentru înfiinţarea unei fabrici ecologice de prelucrare a lemnului, studentul la Facultatea de Arhitectură schiţeaza planul unui zgârie – nori, unde va funcţiona noua filială a băncii Raiffeisen; un băiat mai slăbuţ citeşte foarte interesat ceva într-o carte de medicină, cel de lângă el lucrează la un model pentru  o instalaţie automată de producerea pastei de ficat. In faţa lor stă comod un student la Facultatea de Psihologie şi citeste o carte de Kant, lângă el un student la Facultatea de Istorie încearcă să descifreze culisele celui de-al doilea război mondial. În faţa mea, cei doi studenţi la Facultatea de Teatru încep să joace table. După cum se poate observa nu au chef de învăţat şi încep o sticla de vin de Bordeaux.
Mă retrag la o masă izolată şi încerc să-mi fac ordine în gânduri, încerc să nu observ ce se petrece în jurul meu. Pentru câteva minute este linişte. Toţi putem auzi ploaia. Plouă mai departe...
Din nou râsete.Acum însă paşi grăbiţi. Cei trei studenţi la Facultatea de Sport aproape aleargă pe coridor. Ei doresc să vadă ştirile de la ora unsprezece.Se porneşte televizorul. Prima ştire: „Baroneasa Emma Nicholson rectifică câte ceva la declaraţia sa despre integrarea României în Uniunea Europeană.”
În acest moment liniştea dispare. Toţi au aşteptat un subiect de discuţie. Cuvintele cheie – procesul de integrare, România, Uniunea Europeana – par a răsuna cu ecou în mintea fiecăruia. Şi...
- Părerea politicienilor U.E. despre noi este greşită. Noi nu suntem destul de inteligenţi pentru ei? Pot să pun pariu că proiectele noastre pentru instalaţii ecologice ar putea concura cu oricare proiect similar din orice ţară a U.E. este de părere studentul la Facultatea de Inginerie Economică.
Studentul la Medicină răspunde fără să ridice ochii din carte:
- Dacă stai să te gândeşti, în multe ţări din U.E. lucreaza doctori români, şi pot să susţin că sunt cu siguranţa cei mai buni. Acest fapt demonstrează o aşa-zisă recunoaştere a inteligenţei româneşti.
- Aşa deci...! exclamă studentul care iaraşi greşise ceva la modelul instalaţiei automate, şi atunci de ce nu există încredere în producţia românescă de alimente? Crezi că dacă vom fii acceptaţi vreodată în U.E. se poate schimba ceva? Nu! Întreaga industrie românească va fi stopată, va trebui să importăm toate alimentele până se vor pune în funcţiune instalaţii moderne în fabricile româneşti. Şi numai atunci va produce România ceva, desigur sub stricta supraveghere a specialiştilor U.E.
- Dar uită-te la mine! Eu mănânc doar la cantina studenţească, doar alimente româneşti, şi ce? Nu sunt sănătos? Eu aşa mă simt., spuse studentul la Facultatea de Arhitectură. Continuând să lucreze la schiţa sa, spuse:
- În România există deja foarte multe clădiri, care conform arhitecturii sunt mult mai bune decât altele din Europa. Nu doar cele noi, ci şi cele vechi. Sper ca într-o bună zi să devin un arhitect renumit pe întreg continentul.

Un vis...Şi acest vis aduce linişte. Fiecare se gândeşte cum va fi viaţa după încheierea studiului. Dacă vor fi consideraţi europeni, sau doar români... Noi toţi visăm şi plouă mai departe...

marți, 10 august 2010

Jurnal de calatorie V - continuare


Asa ca de final ar fi mare pacat sa nu va delectez cu imagini deosebite ale parcurilor din Bruxelles. Exista multa verdeta, fara a fi interzisa stationarea pe gazon, cladiri cu o arhitectura impresionanta si multa relaxare prin definitie. Cand ajungi in oricare din parcurile acestui oras, pare ca esti in total alta lume. Si oricum se poate remarca deosebita consideratie a oamenilor pentru aceste locuri.

Noua ne-au placut in mod deosebit cele 3 zile de plimbare hai-hui prin Bruxelles.