Omul rau este exteriorizarea luptelor interioare intre bine si rau. Omul rau poate fi analizat din doua perspective: cea cu intentie si cea fara intentie.
Omul care face rau intentionat trebuie sa fi pamitit ceva anume in trecutul vietilor sale. Pentru ca rautatea acerba nu vine din rautatile unei singure vieti. Si acest om priveste tot ceea ce face ca o stare de fapt, ca asa trebuie sa actioneze. Si daca cumva, printr-o anumita intamplare face bine, i se pare ca a facut ceva rau. De oamenii acestia ne ferim inertial, pentru ca am fost avertizati prin raul facut altora sau am simit acest lucru pe propria noastra piele.
Omul care face rau neintentionat se afla intr-o stare mai putin degradanta. Pentru ca isi vede propriul interes doar si uita pur si simplu ca mai exista si altii in jurul sau. Daca ramane prins in jocul negativ, se va transforma in omul care face rau intentionat.
Daca la un moment dat va realiza cat rau a facut, incarcarea constiintei sale este o pedeapsa mai mare decat orice Judecata de Apoi. Pentru ca nimic nu poate fi mai nefericit, decat seara, atunci cand incearca sa adoarma, sa il ajunga din urma faptele sale rele, constientizate.
Si iertarea sinelui e mult mai grea decat iertarea altora.
Asa ca trebuie sa invatam in primul rand sa-i iertam pe ceilalti orice ar fi facut. E greu, dar sentimentul e inaltator. Apoi sa ne iertam pe noi insine ca l-am judecat si ponegrit pe omul rau. La urma urmei e si el doar un om, ce-i drept foarte slab, daca luptele interioare nu si le poate controla si aluneca pe panta neagra a vietii sale. Iar, daca nu poate iesi din intunecimea lui, ramane un nefericit, care va plati in vietile viitoare inconstienta actiunilor rau-voite.
Invat ca fiecare lucru care ne inconjoara, fie acesta un pom, o floare, o piatra, un om, sa nu fie analizat din perspectiva exteriorului. Invat ca totul in jurul nostru are suflet, mai mult sau mai putin vizibil, mai mult sau mai putin fericit sau chinuit, si ca trebuie respectat.
Ca si baza de coloana din poza. A fost o coloana inalta. Si mecanismele macrocosmosului - vant, apa, soare - au transformat-o intr-o ruina. Ce suflet o fi inchis in microcosmosul din ea, asteptand sa se transforme in ultima farama de praf pierduta in vant, pregatindu-se pentru o viata viitoare in regretarea si meditatia sa asupra faptelor care l-au inchis in acea piatra ?!
Voi cat de des vedeti sufletele din jur?
P.S.: Baza de coloana se afla in cimitirul bisericii din Densus, langa o alee, sa poata fi vazuta de oricine urca spre biserica.
Omul care face rau intentionat trebuie sa fi pamitit ceva anume in trecutul vietilor sale. Pentru ca rautatea acerba nu vine din rautatile unei singure vieti. Si acest om priveste tot ceea ce face ca o stare de fapt, ca asa trebuie sa actioneze. Si daca cumva, printr-o anumita intamplare face bine, i se pare ca a facut ceva rau. De oamenii acestia ne ferim inertial, pentru ca am fost avertizati prin raul facut altora sau am simit acest lucru pe propria noastra piele.
Omul care face rau neintentionat se afla intr-o stare mai putin degradanta. Pentru ca isi vede propriul interes doar si uita pur si simplu ca mai exista si altii in jurul sau. Daca ramane prins in jocul negativ, se va transforma in omul care face rau intentionat.
Daca la un moment dat va realiza cat rau a facut, incarcarea constiintei sale este o pedeapsa mai mare decat orice Judecata de Apoi. Pentru ca nimic nu poate fi mai nefericit, decat seara, atunci cand incearca sa adoarma, sa il ajunga din urma faptele sale rele, constientizate.
Si iertarea sinelui e mult mai grea decat iertarea altora.
Asa ca trebuie sa invatam in primul rand sa-i iertam pe ceilalti orice ar fi facut. E greu, dar sentimentul e inaltator. Apoi sa ne iertam pe noi insine ca l-am judecat si ponegrit pe omul rau. La urma urmei e si el doar un om, ce-i drept foarte slab, daca luptele interioare nu si le poate controla si aluneca pe panta neagra a vietii sale. Iar, daca nu poate iesi din intunecimea lui, ramane un nefericit, care va plati in vietile viitoare inconstienta actiunilor rau-voite.
Invat ca fiecare lucru care ne inconjoara, fie acesta un pom, o floare, o piatra, un om, sa nu fie analizat din perspectiva exteriorului. Invat ca totul in jurul nostru are suflet, mai mult sau mai putin vizibil, mai mult sau mai putin fericit sau chinuit, si ca trebuie respectat.
Ca si baza de coloana din poza. A fost o coloana inalta. Si mecanismele macrocosmosului - vant, apa, soare - au transformat-o intr-o ruina. Ce suflet o fi inchis in microcosmosul din ea, asteptand sa se transforme in ultima farama de praf pierduta in vant, pregatindu-se pentru o viata viitoare in regretarea si meditatia sa asupra faptelor care l-au inchis in acea piatra ?!
Voi cat de des vedeti sufletele din jur?
P.S.: Baza de coloana se afla in cimitirul bisericii din Densus, langa o alee, sa poata fi vazuta de oricine urca spre biserica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu