Povestea lui Tudor

I-am cunoscut pe Georgia și pe Cătălin cu mulți ani în urmă, prin niște prieteni comuni. Un fel de ”cine se aseamănă se adună”, iar dovada a fost marele drag cu care am și lucrat împreună și am păstrat întotdeauna legătura, chiar dacă distanțele vor câteodată să fie altfel.

Apoi au apărut pe rând Filip și Tudor. 

Nu am destule cuvinte să-i descriu ca și familie... Pot doar să spun, că atunci când vezi o poză cu familia Rebreanu nu poți să nu zâmbești. 

Însă viața urmează întotdeauna alt curs decât cel dorit, câteodată neașteptat și dureros. 

Dar îi admir pentru puterea de care dau dovadă, acea luptă împotriva destinului și speranța, pe care și-o cultiva în fiecare zi, pas cu pas, din lucrurile mărunte.

Tudor își spune povestea lui. 

Noi, prin tot ce ne stă în putință, am putea să-l ajutăm să ne spună povestea mai departe. Una plină de putere, lupte drepte și speranțe. Dar mai ales de zâmbete.

Povestea mea

 

Mă numesc Tudor-Felix Rebreanu, locuiesc în Sibiu și am apărut în această lume într-o zi de sâmbătă,  09.07.2011, am crescut frumos și cuminte, alături de fratele meu mai mare cu 2 ani, Filip, dar am fost o fire foarte iute și zvăpăiată, iar într-o seară de marți, 17.06.2014,  dintr-o joacă și-o clipă de neatenție, am căzut de la fereastra bucătăriei apartamentului nostru de la etajul III al blocului! Am fost dus la Spitalul de Urgențe Pediatrie din Sibiu, unde medicii nu mi-au dat nicio șansă de supraviețuire, cel puțin atunci, în prima fază...

Am fost internat la A.T.I.,  unde medicii au constatat: fractură a bazei craniene , fractură a diafizei femurale, edem cerebral traumatic, hemoragie subdurală traumatică, leziune a ficatului, leziune a arterelor celiace sau mezenterice, șoc traumatic, hematom și contuzii ale plămânilor… Am fost de urgență conectat la aparate și trăiam doar cu ajutorul lor.

Mami și tati au sperat permanent că Dumnezeu îmi va da o șansă și că mă voi întoarce la ei. Au urmat ore, zile grele, săptămâni de comă profundă în care nu am deschis ochii. Prima rază de speranță a apărut după 3 săptămâni când s-a putut elimina aparatul de respirat!

Părinții mei și cele mai apropiate rude continuau să spere într-un miracol, citeau în continuu  Minuni ale Sfinților (Acatiste ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Efrem cel Nou ș.a.). Sperau permanent într-o minune! Și minunea s-a petrecut!: am deschis ochii, dar nu mai știam să mănânc, să vorbesc, nu știam ce simt, privirea mi-era mată... 

În spital, la A.T.I., am împlinit vârsta de 3 ani pe 9 iulie curent și am fost sărbătorit  de toate cadrele medicale din jur, niște oameni deosebiți despre care pot spune că mi-au salvat viața (dr. Baicu, dr. Manea, dr. Dima, dr. Vișa, dr. Banciu și tot personalul medical). Apoi, după  30 de zile de la internarea mea la „Luther”, am fost transferat la Clinica  de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu (dr. Luca, dr.Henzel și dr. Dima), centrul de recuperare unde urmez terapia „VOJTA”. Doar că recuperarea este foarte înceată ...

Mami și tati sunt mulțumiți de mine, acum pot folosi şi mâna stângă, încă nu stau în funduleț, încerc să-mi țin capul, am început să zic mama, tata şi papa și reuşesc să mă întorc de pe burtă pe spate, întind mâna după jucării şi mă joc cu ele. Sunt prea multe afecțiuni si suferințe pentru un băiețel ca mine dar, cu ajutorul lui Dumnezeu și al vostru, am să scap de ele! În paralel cu terapia Vojta, mami și tati au început să-mi aplice și tratamente naturiste, pentru a mai reduce din medicamentele de sinteză și pentru a le înlocui cu cele din medicina alternativă.

Poate părea puțin dar, pentru noi, orice gest nou sau mișcare pe care o pot face în plus e un pas foarte mare (astăzi am zâmbit cu partea dreaptă a gurii și cu cei doi ochișori mari și frumoși; mi s-a limpezit privirea) față de crizele pe care le făceam la început din cauza statului inert pe spate (motiv pentru care am făcut o escară urâtă în zona occipitală a capului care acum e înspre vindecare). 

Trebuie să mergem înainte dar după cum bine știm, toate serviciile medicale costă  iar prețurile sunt de multe ori, incredibile!... Sperăm să reușim ca, într-o perioadă scurtă,  să adunăm sumele de bani necesare pentru o eventuală recuperare în Germania (investigaţii EEG şi RMN, gimnastică medicală) la spitalul universitar Charité din Berlin sau la Kinderzentrum din München; ori pentru un cărucior Gemini. Datorită faptului că sunt destul de înalt, niciun cărucior normal nu îmi este bun, picioarele îmi atârnă pe afară şi spatele meu nu stă drept. Căruciorul Gemini este foarte bine gândit pentru persoanele imobilizate, astfel încât acestea sunt așezate în mod optim și trunchiul le este ținut în poziție verticală. Acest model de cărucior m-ar susține și mi-ar asigura o poziție de ședere corectă în orice moment!  În plus, are o gamă largă de accesorii care pot fi folosite la cerințele individuale ale oricărui copil.

Noi (eu, părinții și rudele apropiate) știm că mai există persoane inimoase, cu dăruire pentru semeni, fiindcă nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită și, undeva acolo sus, vor primi mult mai mult!

În cazul în care aveți mărinimia și generozitatea de-a mă ajuta, donațiile se pot face direct in conturile:

 în lei -

RO77 BTRL 0330 1201 1705 10XX

Deschis la Banca Transilvania - sucursala Sibiu

SWIFT: BTRLRO22

Titular: Rebreanu Dana Georgia (mami)

 în euro -

RO41 BTRL 0330 4201 L306 53XX

Deschis la Banca Transilvania - sucursala Sibiu

SWIFT: BTRLRO22

Titular: Rebreanu Cătălin Nicolae (tati)

Vă mulţumesc din suflet pentru susţinere, înseamnă foarte mult atât pentru mine cât şi pentru părinţii mei!