Salata de boeuf

Revin la ideea de a scrie despre orice, oricum. Probabil va intrebati cum de ma poate inspira o simpla si banala salata de boeuf?!
Pai tocmai de-asta, ca nu e nici simpla, nici banala si implica un adevarat ritual, perseverent si plin de experienta acumulata de-a lungul a intregi ani de exersare.

Salata de boeuf se serveste in anumite case strict de sarbatori. Asa am inceput si eu sa-i cunosc tainele. Doar ca pe atunci chiar consideram o corvoada miile de fasii de legume, care apoi se transformau in milioane de cubulete aruncate intr-o ditamai oala, pentru ca de sarbatori gatim in cantitati industriale, in eterna asteptare a sosului de maioneza.

Salata asta, poate nu stiati, este tipic romaneasca, o combinatie din salate occidentale. Germanii fierb legumele, printre care se numara obligatoriu si sfecla rosie, si adauga un sos rozaliu, care habar n-am din ce-i facut. Ei o numesc "Salata berlineza", evident. Francezii folosesc doar legume si alt fel de sos si o numesc "Macedoine".
Acuma, stim foarte bine, romanii iau ce-i mai bun din toate. Ca ce-i drept, nici nu-mi pot imagina existenta fara salata noastra de boeuf.

De cand am bucataria mea, respect cu sfintenie un adevarat ritual.
Si anume, intai se curata legumele, de la mama din gradina sau din piata, de la tarani, depinde de anotimp. Doar telina, patrunjel, morcovi, ceapa, la care se adauga o jumatate de piept de pui, de preferat tot de la tara puiul. A se nota, ca ceapa este doar pentru supa, nu si pentru salata.
Supa se fierbe incet si cu tandrete, la foc mic. Asta m-a invatat bunica lui Alin, ca eu pana sa gust supa ei, mancam supa, doar in zilele de sarbatoare, la fel ca salata de boeuf. Acuma, ca-i stiu secretul, chiar imi place.

Se scot legumele si carnea din supa si incepe adevarata descarcare a fustrarilor acumulate intre doua salate. Trebuie chiar sa faceti asta, ca sa va dati seama cum se pot descarca nervii atunci cand tai cu frenezie morcoveii moi si cuminti, parca pusi acolo expres pentru nervi, apoi la telina se topeste orice urma de suparare si la carne iti poti imagina cu ardoare ca tai in carne vie, chiar daca este fiarta. La castravetii murati insa, orice frustrare se transforma in arta. Deoarece cuburile de castraveti trebuie sa fie absolut perfecte, astfel se creeaza un echilibru demential intre dulceata legumelor fierte si acreala existentiala.
Si ca se inlature orice urma de umbra a framantarilor sufletesti, recomand ca maioneza sa fie amestecata traditional, cu lingura de lemn. Pentru ca dupa atata efort cu aceeasi mana, abia astepti sa termini, si evident viteza de amestecare paleste pe langa rotatiile mixerului. Pentru deplina armonie a galbenusului de ou cu mustarul si uleiul recomand acordurile lui Manuel de Falla "Spanish Dance". Sunt mai mult de trei minute de acorduri de vioara, parca tocmai compuse pentru o maioneza.

Apoi, urmeaza incununarea cu succes a muncii asidue de transformare a minunilor naturii, legumele, cu minunea amestecului oferit de o veritabila lingura de lemn, romaneasca, sosul de maioneza: SALATA. Incet, cu calm, ca si un cantec de leagan pentru un copil. Se asterne liniste atat in suflet, cat si in salata. Pentru ca se odihnesc toate, inainte de consumul propriu-zis.
Acuma, sa nu credeti ca salata pe care am facut-o in seara asta arata ca cea din imagine. Nicidecum, pentru ca decat sa o ornez, prefer sa-mi folosesc rabdarea cultivata in aceasta minunata jumatate de ora de bucatarit, ca sa-mi "ornez" blogul cu un pic de cultura gurmanda.

Vedeti, de cand am bucataria mea ce de inspiratie se naste?
Si nu-i asa, ca nu v-ati gandit niciodata in acest fel la o simpla si banala salata de boeuf?