Cafea cu gheaţă

Sună ciudat, nu? Mai ales dacă este vorba despre o cafea fierbinte cu un cub de gheaţă. Aşa s-au tot mirat şi doamnele de la cafeneaua noastră, căci am renunţat dintr-o dată la cafeaua obişnuită de dimineaţă, cu lapte şi zahăr, şi am înlocuit-o cu o cafea neagră, cu un cub de gheaţă.

Acum se miră şi cei care mă însoţesc ocazional dimineaţa în călătoria pe care o ofer eu cafelei negre, cu un cub de gheaţă.

Dar... eu nu mai pot renunţa la acest deliciu. Este cafea neagră, de la expresor, cu un cub de gheaţă, pentru a-şi pierde puţin din tărie şi a nu mai fi atât de fierbinte. Mai spre după-amiază, dacă mă doboară oboseala cotidiană, mai savurez o cafea la filtru, tot neagră, dar fără cubul de gheaţă.

Cum de s-a întâmplat acest lucru, nu prea pot să-mi dau seama. Se prea poate ca subconştientul meu să fi repetat până la acţiunea conştientă, cuvintele lui Balzac, cum că este o blasfemie să adaugi cafelei orice altceva decât apă.

Deşi îmi continui drumul cu paşi mărunţi spre arta supremă, oricare ar fi aceasta în semnificaţia maturităţii mele, nu aş dori să procedez precum Balzac de a bea 40 de cafele pe zi şi de a descrie exact în 12 pagini cum să duci o ceaşcă de cafea la gură. Nici nu aş dori să mă cuprindă fascinaţia lui Beethoven, care considera că o cafea perfectă se face din exact 60 de boabe, pe care şi le număra singur.

Dar, totuşi uimită ca şi ceilalţi de schimbarea doleanţei mele în ceea ce priveşte doza de energie a dimineţii, am dorit să mai învăţ câte ceva despre acest obicei, parcă din cele mai vechi timpuri.

Legenda spune că în vremuri de demult un paznic de capre a observat ca o parte din animalele care păscuseră printre nişte tufe de cafea erau voioase tare în comparaţie cu restul care nu se îndepărtaseră de el. Apoi, tot ciobanii vrând să încerce şi ei aceste boabe, au considerat că fructul crud nu este gustos deloc şi l-au aruncat dispreţuitor în foc; iar focul le-a dăruit minunata aromă de cafea prăjită.

Primele cafenele au apărut la Mecca în anul 1511, cu mai mult de 100 de ani înainte de a fi deschise în Veneţia, Oxford sau Londra. Cea mai veche cafenea funcţională din lume se află la Veneţia (Caffe Florian sub arcadele Procuratie Nuove din Piaţa San Marco).

Cafeaua era foarte scumpă la acea vreme şi se considera a fi o dichiseală a aristocraţilor. Desigur, au apărut şi proteste împotriva acesteia. Cele mai frumoase sunt de la jumătatea secolului 18: "Cantatul Cafelei" de Johann Sebastian Bach şi cel de Carl Gottlieb Hering "Cafea, nu mai beţi atât de multă cafea."

Se pare că a primat însă acest miracol al naturii. Nu am vrut să renunţăm şi la urma urmei nici nu vrem. Am făurit diferite combinaţii de culori şi gusturi, de arome de orişice fel. Dar tot cafeaua este principalul motiv pentru orice.

În cafenelele pariziene s-au născut ideile marilor revoluţii. În cafenele obscure se nasc acum mici războaie personale sau împăcări sublime cu oricine şi pentru orice, ies la iveală frământările şi cugetările interioare abia rostite în respiraţia dintre două sorbituri de cafea.

Cafenelele rămân locurile preferate ale unor ieşiri din cotidian în frumuseţea unui oraş.

Cafeaua este motivul unei pauze discrete, unei bârfe aiurite, unei discuţii savante, unei filozofii timide, unei întâlniri nevinovate.

Cafeaua este motivul neutru al unui el, de a nu-şi arăta timiditatea printr-un ceai sau îndrăzneala prematură a unui pahar cu vin, când doreşte să o întâlnească prima dată pe ea, să fie doar ei doi pentru ei înşişi şi o cafea pentru fiecare.

Cafeaua înseamnă multe lucruri şi pentru fiecare dintre noi altceva.

Pentru mine, cafeaua neagră, cu un cub de gheaţă, înseamnă o schimbare, o acceptare a unui ceva care credeam că nu va mai veni niciodată.

Când apropii ceaşca timid de buze, cu un gest sublim al savurării divine, ce de acum a devenit o revelaţie, şi simt mirosul pur, apoi gustul amărui, transform explozia în implozie. E ca atunci când stingi o ţigară parcă uitată de prea demult aprinsă, de bordura unui asfalt negru şi aprinzi mililoane de meteoriţi în noaptea mult prea întunecată.

Pentru mine, cafeaua de acum înseamnă Inspiraţie.