Câteodată nu te întrebi unde ar putea să te ducă un anumit drum. Câteodată nici măcar nu te mai oboseşti să te uiţi la indicatoare. Pur şi simplu arunci o privire în treacăt asupra locului de unde ai plecat, poate doar aşa în caz că ai vrea vreodată să te întorci. Şi pleci. Nu ţi se pare nici uşor, nici greu. Te amuzi cu dezinvoltură de cei care călătoresc împreună cu tine. Cu toţii sunteţi foarte conştienţi că doar pe această parte de drum sunteţi împreună, că la următoarea răscruce o să vă pierdeţi unul de celălalt, pentru că fiecare va hotărî care dintre drumuri i se potriveşte raţiunii. Rar, foarte rar se întâmplă să fi însoţit de aceiaşi călători în drumul tău. Şi atunci când te trezeşti în fiecare dimineaţă îţi pui întrebarea dacă la următoarea răscruce ai putea continua fără ei. Incertitudinea te urmăreşte... pentru că nu ştii dacă ar fi posibil, iar neştiinţa se transformă în dorinţa cruntă de a încerca.
Ai două variante: la următoare intersectare de drumuri complet diferite, să le întorci spatele şi să porneşti singur, în egoismul tău, căutând a-ţi demonstra că poţi şi călătorii permanenţi din viaţa ta sunt de o funcţionalitate irelevantă. Sau.... ai putea să continui pe drumul început cu mult timp în urmă, să urmăreşti unu şi acelaşi ţel, după ce l-ai atins căutând disperat a-i îmbunătăţii liantele care îl formează, să-l transformi în ceva la fel de irelevant ca cei care te însoţesc. Să ajungi să te întrebi de ce la ultima răscruce tu ţi-ai ales calea dreaptă şi fadă, sau de ce acum două dăţi nu ai fost în stare să înfrunţi necunoscutul, neantul acela negru, absolut surprinzător pentru că nu ştii niciodată ce fericire te-ar putea aştepta sau ce fel de nenorocire cruntă. Din păcate, dacă există totuşi cineva sau ceva care coordonează minunea asta, numită univers, acel ceva sau cineva ţi-a dat puterea de a alege. Din păcate… pentru că dacă s-ar fi hotarât dinainte care să fie ţelul tău şi cum să ţi-l construieşti, poate ai fi avut pe acel ceva sau cineva pe care să-l învinovăţeşti sau ridica în slăvi pentru drumul tău.
Dar aşa… trebuie să-ţi conştientizezi cu atenţie fiecare pas, vrei nu vrei. Şi până la urmă totul se rezumă la voinţă. Câtă voinţă ai încât la o răscruce să laşi tot în urmă, să porneşti fluierând pe alt drum, ca şi cum te-ai plimba sau ai vizita nişte locuri unde probabil ai putea rămâne, sau preferi să te uiţi cu jiind după cei care cotesc pe calea cea mai potrivită raţionamentului lor? Sau poate nici macăr nu-i vezi pe aceştia… ci îţi urmezi paşii… aşa cum ai început, fără nici măcar să te întrebi, de ce la o răscruce sunt mai multe drumuri.
Preferi să fi nebun, să rişti, să coteşti de fiecare dată când hotarăşti tu că aşa e mai bine pentru tine, sau preferi să rămâi pe drumul tău, târându-te latent prin ceea ce ai numi tu viaţă, să fi ignorant?
La urma urmei, în fiecare dintre noi există câte un nebun şi câte un ignorant. Noi definim ce primează.
La urma urmei, lumea este împărţită în două: nebuni şi ignoranţi.
Ai două variante: la următoare intersectare de drumuri complet diferite, să le întorci spatele şi să porneşti singur, în egoismul tău, căutând a-ţi demonstra că poţi şi călătorii permanenţi din viaţa ta sunt de o funcţionalitate irelevantă. Sau.... ai putea să continui pe drumul început cu mult timp în urmă, să urmăreşti unu şi acelaşi ţel, după ce l-ai atins căutând disperat a-i îmbunătăţii liantele care îl formează, să-l transformi în ceva la fel de irelevant ca cei care te însoţesc. Să ajungi să te întrebi de ce la ultima răscruce tu ţi-ai ales calea dreaptă şi fadă, sau de ce acum două dăţi nu ai fost în stare să înfrunţi necunoscutul, neantul acela negru, absolut surprinzător pentru că nu ştii niciodată ce fericire te-ar putea aştepta sau ce fel de nenorocire cruntă. Din păcate, dacă există totuşi cineva sau ceva care coordonează minunea asta, numită univers, acel ceva sau cineva ţi-a dat puterea de a alege. Din păcate… pentru că dacă s-ar fi hotarât dinainte care să fie ţelul tău şi cum să ţi-l construieşti, poate ai fi avut pe acel ceva sau cineva pe care să-l învinovăţeşti sau ridica în slăvi pentru drumul tău.
Dar aşa… trebuie să-ţi conştientizezi cu atenţie fiecare pas, vrei nu vrei. Şi până la urmă totul se rezumă la voinţă. Câtă voinţă ai încât la o răscruce să laşi tot în urmă, să porneşti fluierând pe alt drum, ca şi cum te-ai plimba sau ai vizita nişte locuri unde probabil ai putea rămâne, sau preferi să te uiţi cu jiind după cei care cotesc pe calea cea mai potrivită raţionamentului lor? Sau poate nici macăr nu-i vezi pe aceştia… ci îţi urmezi paşii… aşa cum ai început, fără nici măcar să te întrebi, de ce la o răscruce sunt mai multe drumuri.
Preferi să fi nebun, să rişti, să coteşti de fiecare dată când hotarăşti tu că aşa e mai bine pentru tine, sau preferi să rămâi pe drumul tău, târându-te latent prin ceea ce ai numi tu viaţă, să fi ignorant?
La urma urmei, în fiecare dintre noi există câte un nebun şi câte un ignorant. Noi definim ce primează.
La urma urmei, lumea este împărţită în două: nebuni şi ignoranţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu