Poza toamnei mele

Cred că exprimarea mea scriitoricească câştigă din ce în ce mai multă acurateţe. Poate din cauza maturizării inevitabile voite sau nevoite.

De fapt sunt sigură. Mai ales când fotograful, ca urmare a unei descrieri, îmi prezintă exact imaginea toamnei din copilărie.

Fotograful nu este nimeni altul decât Vlad Dumitrescu, imaginea nu este alta decât cea descrisă în postarea despre Toamna mea, transformată în tablou pe pânză şi oferită cadou retroactiv din partea lui şi a Georgianei.

În sufrageria mea prea castă, chiar aveam nevoie de un pic de culoare. În cotidianul meu mult prea anost, chiar aveam nevoie de o bucurie.

Multumesc.