"A avea" vs. "A sti"

Vroiam sa numesc postarea asta "Calea spre fericire". Si m-am razgandit brusc... Nu e loc de filozofii amare despre fericirea asta, a fiecaruia.
Alergatura dupa "a avea" in loc de "a sti" pare definitia corecta a fericirii majoritatii. Si la inceput priveam totul cu frustrare, acum incep sa nu-i mai judec. De fapt, invat sa accept idealul fiecaruia, oricare ar fi acesta. Pentru ca cel mai mare dar al Naturii a fost Liberul Arbitru. Si evident, ca la fiecare dintre noi acesta se manifesta intr-un mod mai mult sau mai putin moral, corect sau cum vreti voi. Doar ca inca nu stiu cum sa accept cand un ideal material , caracterizat prin efemeritate, devine aspiratia sublima a unui individ.
Ca sa intelegeti mai bine, aveti mai jos un citat din romanul al doilea al lui Radu Cinamar "12 Zile - O initiere secreta".



"Majoritatea oamenilor prefera sa-si petreaca aproape toata viata - si asa destul de scurta - pe care o au la dispozitie pentru a dobandi averi, lux si bogatie. In lupta acerba pentru avutii, simturile amortesc, caracterul este corupt, iar mintea isi pierde din claritate. Toate acestea sunt in schimbul unei iluzorii senzatii de activitate trepidanta in afaceri sau a unor conditii trecatoare de lux exagerat, care in realitate nu reusesc altceva decat sa "moleseasca" spiritul. Cei bogati isi dau seama din aceasta in forul lor launtric, dar refuza sa recunoasca deschis pentru ca atunci ei pur si simplu nu ar sti ce altceva ar putea sa mai faca in viata, in afara relatiilor, a afacerilor si a competitiei care de multe ori distruge, nu stimuleaza. Atunci ei s-ar simti complet descoperiti, inutili in societate si dezorientati, ceea ce, de exemplu, poti remarca la oamenii de afaceri care au dat faliment. Ei sunt incapabili sa se relaxeze sau sa conceapa viata in alti termeni decat cei ai afacerilor, legaturilor si intrigilor, chiar si atunci cand se afla in concediu. Acesta este motivul pentru care multi oameni de afaceri refuza chiar sa-si ia concediu de odihna, justificandu-se mereu prin faptul ca au de rezolvat probleme care nu sufera amanare. Dezorientarea lor si neputinta de a intelege altceva de la viata, in afara mediului specific de afaceri, este singurul efect pe care l-a produs lupta acerba pentru imbogatire; acestora le place sa creada ca traiesc in asa-zisul "high-life" al societatii, pentru ca o data ce au "gustat" din aceasta tentatie ademenitoare le vine mai apoi foarte greu sa se dezobisnuiasca de ea. Perceptia lor corecta asupra realitatii lucrurilor este atunci profund modificata, iar dezideratul lor in viata devine acela de a ramane "in top", de a impresiona prin bogatie, relatii si posibilitati materiale, aspecte care tin evident de un nivel impur si grosier al constiintei. Fuga lor de ei insisi este atunci sustinuta chiar de ideologia sistemului modern de cultura si educatie, care ii incurajeaza sa creada ca, in afara de aceste teluri materiale pe care un om ar trebui sa le aiba in viata, nu mai exista altceva".

Nu exista respect, toleranta, adevar,

nu mai exista nimeni in afara de ei,

nu exista o lege a compensatiei si nici Dumnezeu.