162736352920948826241313098225151
Mi-a venit ideea sa scriu despre triburi ieri, cand am pus o intrebare unei doamne, functionar public, si anume cu ce acte trebuie sa ma prezint data viitoare cand platesc impozitul. Si ea imi raspunde: "CNP-ul!"
In primul rand ca CNP-ul, si anume codul numeric personal, nu este un act. In al doilea rand acest cod care il primim la nastere, acum cativa ani, era trecut frumos, de mana, pe toate actele importante trecerii noastre prin aceasta lume: certificatul de nastere, buletinul, certificatul de casatorie si cel de deces.
Acum, in "era informatizata", registrele nu mai au nevoie de nume, ci doar de CNP si de un Enter. Desigur, eu, care as prefera mirosul de mucegai al unei arhive, ca sa caut niste hartii prafuite si sa le completez de mana, sunt considerata un pic "dusa" de catre cei dependenti de simplul "click".
Dar sa nu deviez. Am intr-adevar o problema cu CNP-ul. Eu sunt doar un numar intr-un calculator?! Pai am nume si prenume, o casa, imi sarbatoresc si eu o data pe an ziua de nastere, am rude, prieteni. NU sunt un numar, NU VREAU sa fiu un numar!
Dar nu e dupa mine, evident. Caci evolutia asta, care de mult nu mai este umana, ci in-umana, m-a transformat fara voia mea in nimeni.
In vremurile de demult, triburile erau formate doar din cateva familii, ale caror membrii primeau un nume simplu, iar ulterior erau diferentiati prin simpla lor ocupatie: mama, vanatorul, pastorul, vraciul etc. etc. etc...
Apoi, cand datorita accelerarii transformarii eternului "a trai" in inexplicabilul "a avea", triburile s-au unit in sate, si apoi au format orase, ma gandesc, ca erau prea multi cu aceeasi ocupatie. Asa ca, numelui simplu i s-a mai adaugat inca unul, cel putin. Apoi a aparut nevoia acerba a existentei actelor, pentru identificare si alte chestiuni de genul, angajare, achizitii etc. Si apoi CNP-ul...
Eu imi doresc sa traiesc intr-un trib. Sa ma inconjor de oamenii care imi plac, sa ma intorc in simplitate, sa fac tot ce vine din suflet. Sa nu fac nimic anume, dar sa nu fiu un nimeni aruncat in oribilitatea combinatiei de treisprezece cifre. Vreau sa am o ocupatie simpla, dupa care sa fiu diferentiata: gradinareasa, doamna cu plimbarile, scriitoarea....
Dar ieri am fost doar un numar, la o banala coada, stand cuminte in spatele altor numere, intr-o caserie, functionala pe baza de numere, platind un impozit, a carui valoarea am primit-o inscriptionata in numere, pe o fila plina de numere.
Si cum sa nu ma necajesc?!
Mi-a venit ideea sa scriu despre triburi ieri, cand am pus o intrebare unei doamne, functionar public, si anume cu ce acte trebuie sa ma prezint data viitoare cand platesc impozitul. Si ea imi raspunde: "CNP-ul!"
In primul rand ca CNP-ul, si anume codul numeric personal, nu este un act. In al doilea rand acest cod care il primim la nastere, acum cativa ani, era trecut frumos, de mana, pe toate actele importante trecerii noastre prin aceasta lume: certificatul de nastere, buletinul, certificatul de casatorie si cel de deces.
Acum, in "era informatizata", registrele nu mai au nevoie de nume, ci doar de CNP si de un Enter. Desigur, eu, care as prefera mirosul de mucegai al unei arhive, ca sa caut niste hartii prafuite si sa le completez de mana, sunt considerata un pic "dusa" de catre cei dependenti de simplul "click".
Dar sa nu deviez. Am intr-adevar o problema cu CNP-ul. Eu sunt doar un numar intr-un calculator?! Pai am nume si prenume, o casa, imi sarbatoresc si eu o data pe an ziua de nastere, am rude, prieteni. NU sunt un numar, NU VREAU sa fiu un numar!
Dar nu e dupa mine, evident. Caci evolutia asta, care de mult nu mai este umana, ci in-umana, m-a transformat fara voia mea in nimeni.
In vremurile de demult, triburile erau formate doar din cateva familii, ale caror membrii primeau un nume simplu, iar ulterior erau diferentiati prin simpla lor ocupatie: mama, vanatorul, pastorul, vraciul etc. etc. etc...
Apoi, cand datorita accelerarii transformarii eternului "a trai" in inexplicabilul "a avea", triburile s-au unit in sate, si apoi au format orase, ma gandesc, ca erau prea multi cu aceeasi ocupatie. Asa ca, numelui simplu i s-a mai adaugat inca unul, cel putin. Apoi a aparut nevoia acerba a existentei actelor, pentru identificare si alte chestiuni de genul, angajare, achizitii etc. Si apoi CNP-ul...
Eu imi doresc sa traiesc intr-un trib. Sa ma inconjor de oamenii care imi plac, sa ma intorc in simplitate, sa fac tot ce vine din suflet. Sa nu fac nimic anume, dar sa nu fiu un nimeni aruncat in oribilitatea combinatiei de treisprezece cifre. Vreau sa am o ocupatie simpla, dupa care sa fiu diferentiata: gradinareasa, doamna cu plimbarile, scriitoarea....
Dar ieri am fost doar un numar, la o banala coada, stand cuminte in spatele altor numere, intr-o caserie, functionala pe baza de numere, platind un impozit, a carui valoarea am primit-o inscriptionata in numere, pe o fila plina de numere.
Si cum sa nu ma necajesc?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu