Am fost in seara asta la concertul lui Tudor Gheorghe impreuna cu Filarmonica din Brasov. Si, desi am avut astazi o zi crunta, ca nu pot sa ma exprim altfel, de am cantat in minte numa' "degeaba vine primavara", am reusit sa ma desprind un pic de tot si toate. Desigur, pana a inceput concertul am incercat in zadar sa fac abstractie de doamna din spatele meu care isi critica in mare verva nu stiu ce cunostinta, dar in asemenea hal, de cred ca o auzeau cinci randuri in fata si cinci randuri in spate. Cum pot unii sa vorbeasca atat de mult, atat de repede, atat de tare si atat de rau pe cineva, si apoi sa planga cu suspine in mijlocul concertului si spre sfarsitul seratei, cand e linistea sufleteasca mai mare, sa desfaca o sticla de ceva cu acid, sa se auda....
Dar ma rog, am facut abstractie. Si asta pentru ca la un moment dat, Tudor Gheorghe a spus ca suntem noi, cei din sala, ca si el, oameni de cultura. Adica, indirect, mi s-a atras atentia ca toti oamenii sunt frumosi, indiferent de cate sticle cu acid au.
In caminul studentesc din Sibiu, nu prea aveam voie sa ascultam Tudor Gheorghe. Ca eram patru in camera, si doua contra doua. Dar, evident aveam primavara permisiunea ca macar intr-o seara sa ascultam cd-ul cu respectivul concert. Si asta mi-am adus aminte cand a inceput maestrul sa cante. Apoi m-am uitat la oamenii din jurul meu, cata liniste...
Si am uitat de ziua mea crunta, caci venise primavara. Asa ca de 1 Martie.
Mi-am adus aminte ca am voie sa "nebunesc" si eu precum salcamii, ca nu "degeaba vine primavara" asta ... Ca exista "schimbari mai grave decat moartea" si ca "macesul singuratic" tot pe-o "verde margine de sant" va creste intotdeauna.
Si tare mult mi-a placut de doamna de langa mine. O doamna pensionara, imbracata cochet, profund impresionata de spectacol. Am avut amandoua acelasi reactii, desi in cartea vietii sigur ne desparteam vreo 40 de ani si ceva. Si intr-adevar exista o anumita muzica si anumite versuri care n-au o varsta anume. Sunt pentru toti, cei cu suflet sa le asculte.
Si m-am hotarat, de azi sunt o primavara. Cat nu stiu, dar efortul de a fi, sigur contribuie la starea anotimpului.
Dar ma rog, am facut abstractie. Si asta pentru ca la un moment dat, Tudor Gheorghe a spus ca suntem noi, cei din sala, ca si el, oameni de cultura. Adica, indirect, mi s-a atras atentia ca toti oamenii sunt frumosi, indiferent de cate sticle cu acid au.
In caminul studentesc din Sibiu, nu prea aveam voie sa ascultam Tudor Gheorghe. Ca eram patru in camera, si doua contra doua. Dar, evident aveam primavara permisiunea ca macar intr-o seara sa ascultam cd-ul cu respectivul concert. Si asta mi-am adus aminte cand a inceput maestrul sa cante. Apoi m-am uitat la oamenii din jurul meu, cata liniste...
Si am uitat de ziua mea crunta, caci venise primavara. Asa ca de 1 Martie.
Mi-am adus aminte ca am voie sa "nebunesc" si eu precum salcamii, ca nu "degeaba vine primavara" asta ... Ca exista "schimbari mai grave decat moartea" si ca "macesul singuratic" tot pe-o "verde margine de sant" va creste intotdeauna.
Si tare mult mi-a placut de doamna de langa mine. O doamna pensionara, imbracata cochet, profund impresionata de spectacol. Am avut amandoua acelasi reactii, desi in cartea vietii sigur ne desparteam vreo 40 de ani si ceva. Si intr-adevar exista o anumita muzica si anumite versuri care n-au o varsta anume. Sunt pentru toti, cei cu suflet sa le asculte.
Si m-am hotarat, de azi sunt o primavara. Cat nu stiu, dar efortul de a fi, sigur contribuie la starea anotimpului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu