Drumul

Drumul de care o sa va povestesc in urmatoarele randuri este unul drept... caci asa sunt toate drumurile dinspre centrul tarii inspre sud-est. Asa am plecat noi in concediu pe un drum drept. Atat de drept de parca l-a uitat soarta lumii. Dinspre Buzau spre Slobozia si apoi spre Harsova. Frumuseti uitate ale unor vremuri care pareau ca nu mai exista. 

Noi n-avem un bolid greu, care se poarta cu viteza pe drumurile tarii. Noi mergem intotdeauna molcom, spre oriunde, admirand. Si asa am admirat potecile existentei romanesti, fascinante. Acolo nu pare a exista o criza financiara, un guvern morbid sau dari la stat acute. Caci nu au ce. Oamenii aceia traiesc doar din munca lor. Din roadele pamantului. Si asta de mult timp incoace. Pe sosea trec molcomi biciclisti, parca uimiti ca-i depaseste o masina cu alt numar decat al judetului lor. Depasesti la nesfarsit carute trase de cai, ce dau un farmec si mai pitoresc acestor locuri, Simti miros de vara tarzie printre miristile arse. Din loc in loc ii gasesti ganditori langa o gramada de pepeni sau la taclale cu vecinii langa o taraba incropita din te miri ce in fata portii, la care vand ca mari pietari tot ce au crescut cu truda prin gradini si campuri. Copii inocenti care mana carduri de gaste in contrast cu tatii lor, care beau o bere pe santul dupa-amiezii, unde au scos la vanzare captura de somotei din Dunare. 

- Am barca cu motor, imi spuse unul dintre ei. Am zambit. Vroiam sa-i spun ca-l vedeam mai degraba intr-o barca cu vasle, asa cum se potrivea mai bine firii lui si curtii saracacioase. 

Mult timp am sa raman cu gandul la acele locuri. La casele cu pridvoare vechi, cu coloane de lemn sculptate de cine stie care strabunic si mostenite cu sfintenie de familie. La  bancile din fata caselor, unde seara are loc un fel de sezatoare. La curtile pline de meri si pruni, la stiuletii de porumb si la pepenii dusi in carute inalte, special facute pentru asa o recolta.

Acolo timpul pare ca s-a oprit in loc si nici nu vrea sa mai treaca. Mai vezi totusi niste batranei, surzi, dar incatanti de vara tarzie, toamna timpurie. Si cate o doamna tinerica care isi plimba bebelusul agale pe o strada asfaltata, ca asa trebuie in aceasta era, nu ca ar fi fost neaparat nevoie. E parca un alt fel de rai, pe care nu-l gasesti descris in nicio carte si niciun crez. Treci in lumea moderna la cele doua capete ale drumului drept. Un capat este la barajul de pe Siriu, altul, undeva in Dobrogea, unde rasar rand pe rand morile eoliene.

Dar in rest e doar culoare in simplitate si liniste. Si ar trebui sa ne dea de gandit, pentru ca va veni o vreme cand o sa ne intoarcem la pamant. Sa-l respectam si sa-l mangaiem, ca sa ne dea inapoi suflul vietii.

As lasa tot si m-as aseza pe o banca in mijlocul sezatorii lor de seara, sa ma odihnesc de prea multa truda, dar zambind. As insipra adanc fumul gros al miristilor arse alergand in ras fericit dupa gaste si as imparti un bot de imbucat din truda zilnica cu un batran si o batrana, care sa-mi povesteasca de vremurile de mult apuse pana adorm. Asa ar trebui sa fie drumul meu drept.